Archive for the ‘Uncategorized’ Category

O parafraza dupa Brecht…

Monday, August 9th, 2010

Cînd am postat poemul lui Berthold Brecht, nici nu visam ca va trebui sa ma gîndesc asa de repede din nou la el – si în nici un caz în legatura cu unul din cei mai importanti scriitori din generatia mea. Pîna la urma, Brecht facea referire la secretarul general al Uniunii Scriitorilor din RDG din anii cincizeci, care era mai degraba un politruc sinistru, un fel de Beniuc de-al lor, decît un scriitor adevarat. Or, în cazul nostru chiar este vorba despre un scriitor adevarat si, tocmai din acest motiv, reactia acestuia este si mai descumpanitoare. Dar, ma rog, asta e tara, acesta este presedintele, acestia ne sînt scriitorii, asta e situatia. Asa ca, revenindu-mi Brecht si poemul sau în minte, am comis aceasta parafraza:

Elegiile din Catastroica (1)

Dupa Berthold Brecht

Dupa discursul tîfnos al presedintelui, din 5 august,
în care acesta ne-a îndemnat sa ne destaram
daca nu ne place halul în care a adus tara,
în cîrdasie cu augusta sa camarila,
scriitorul preferat al acestuia – cel caruia
presedintele îi citeste romanul de cinci ani,
de parca ar fi Biblia –
ne-a explicat într-un articol de ziar
ca nu-l meritam pe Vrednic Cîrmaciul.
Si va trebui sa ne straduim amarnic,
ca sa-i meritam onoarea de a ne conduce
pe noi culmi de progres si civilizatie.
Asa este. Dar întreb si eu, ca prostul,
pe urmele unei elegii de Berthold Brecht –
Nu e mai simplu, pentru multgloriosul
presedinte, sa-si demita nevrednicul
popor si sa-si aleaga altul?
Unul dupa chipul si asemanarea
scriitorului sau preferat…

Dorin Tudoran

Sunday, April 18th, 2010

Blogul lui Dorin Tudoran a căpătat o nouă adresă. Şi parcă şi un supliment de cyberspaţiu, devreme ce mi se pare mai larg, mai aerisit aşezat în pagină. Cea mai recentă postare este dedicată activităţii de tunrător a editorului lui Neagoe Basarab, mă refer la Dan Zamfirescu. Dar să nu uit noua adresă a blogului! Deci, de azi, bloggerul Dorin Tudoran poate fi citit aici:

http://www.dorintudoran.com/