Dreptăţile şi nedreptăţile preşedintelui

Aşteptîndu-l pe Godot

După cum am convenit într-o discuţie telefonică cu maestrul Şerban Foarţă, după declaraţiile intempestive de marţi-seara, comise cu prilejul numirii dlui Diaconescu în fruntea Externelor, după binevenita demitere a ciocoiului ce ocupase funcţia mai înainte, amîndoi am aşteptat discursul de astăzi mai ceva decît personajele lui Becket  pe Godot. Şi nu doar noi! De aproape două săptămîni, cam toţi românii, de varii convingeri politice, religioase şi filosofice, ba chiar şi de ambe sexe, din faţa televizoarelor sau din zăpezi, aşteptau vocea prezidenţială. Mai ales că declaraţiile din ziua precedentă ne măriseră straşnic pofta. Dar la pomul lăudat să nu te duci cu sacul! L-am aşteptat noi pe Godot şi ne-am procopsit cu o vorbire aşa de mălăiaţă, că parcă se turnase un butoi de bromură în marea de cuvinte. Nici tu demisie spectaculoasă – „un preşedinte nu demisionează pe vremuri de criză”, cum a spus prezidentul, chiar dacă este un element central al crizei –, nici tu demitere a premierului – deşi, afirmînd că, dacă ar fi condus D-Sa PDL ar fi fost bine condus, a afirmat indirect că dl Boc e şofer prost şi, dacă aşa este, cum naiba ar putea acesta conduce bine un guvern? – , nici măcar o biată remaniere guvernamentală. Deşi căpitan de vapoare de meserie, cum ne-a reamintit, preşedintele în funcţie n-a sesizat că, la aşa vreme furtunoasă, ar fi fost cazul să lase ceva lest, să nu se scufunde, Doamne fereşte!, corabia. Din tot ce-a spus preşedintele, n-a răzbătut nimic menit să liniştească spiritul oamenilor revoltaţi sau care să relanseze un bob de speranţă. Asta mă face să cred nu doar că nu are soluţii – asta era evident şi înainte de a ni se adresa! –, dar şi că el însuşi nu mai crede în liniştea socială. Aş vrea să fiu un profet mincinos, dar, sincer fiind, mă aştept la ce este mai rău în ceea ce priveşte starea de spirit a revoltaţilor şi a populaţiei în general. Păi, decît aşa discurs, mai bine îl ţinea pe cel apocrif publicat pe blogul dlui Tolontan în noaptea de marţi spre miercuri!

O schizoidie normală


Într-o dezbatere televizată ce a urmat discursului, dna deputată Săftoiu a afirmat că Băsescu din discurs nu este adevăratul Băsescu, cel veritabil fiind de regăsit în declaraţiile dezlănţuite de marţi. Ar fi excelent dacă lucrurile ar sta aşa, măcar am şti de unde şi cum să-l luăm pe dl preşedinte. Din păcate, lucrurile sînt mult mai complicate. Dl Băsescu de miercuri seara este la fel de adevărat ca şi cel de marţi seara, D-Sa manifestînd toate semnele unei structuri schizoide – atenţie, n-am spus schizofrene, deci ne situăm în interiorul normalului, chiar dacă la o extremă dificilă a acestuia! Dl Băsescu este adevărat şi cînd plînge pe umărul lui „dragă, Stolo” şi cînd face crize de furie sau urcă băut la volan. Este autentic şi cînd pune mîna pe telefon şi intră in direct la emisiunile de televiziune, dar şi cînd se închide două săptămîni în Palat şi tace cu obstinaţie. Este autentic şi cînd trage sforile pentru europarlamentizarea Ebei şi cînd combate vehement, din gură!, corupţia. Această structură este interesantă pentru psiholog, poate da artişti colosali, dar cade groaznic cînd vine vorba despre un ins care gestionează puterea – şi încă multă putere! D-Sa crede sincer că, prin tot ce face, modernizează statul şi conduce România, cum credea un predecesor al dumisale, însă acela ieşit din normalitate, „spre noi culmi de progres şi civilizaţie”. Doar că, în acest stil, o va moderniza pînă nu va rămîne piatră peste piatră şi nici nu ştiu cîţi dintre noi vor mai putea evalua „modernizarea” cu pricina! Da, România de după mandatele dumisale va fi alta, cu totul alta, dar mă tem că nu neapărat, măcar nu în toate privinţele, una mai bună!

Nu sînt un dictator


Dl Băsescu are dreptate, nu, nu este un dictator, pentru că nu-i permit condiţiile externe actuale în care se află România, mai ales apartenenţa la UE şi NATO şi datoriile acumulate de ţară. D-Sa este numai un lider autoritar, fiindcă numai atît e posibil în situaţia datp. Dar, ca în gluma aritmetică cu 2 + 2 = 4, asta tare îl mai enervează. Toate datele de structură, amintite sumar în pasajul anterior, cuplate cu  experienţa dumisale profesională anterioară, în stucturi militarizate – şi pe mare, dar şi pe uscat, la Anvers – îl predispun către un stil autoritar, iar în condiţii favorabile, chiar dictatorial. E o structură similară cu cea a dictatorului Lukaşenko din Belarus, a autocratului Putin, care conduce cu mîna de fier Rusia, chiar dacă e doar premier!, sau a venezuelianului Hugo Chavez, dintre cei actuali şi cunoscuţi. Şansa noastră este apartenenţa la structurile europene şi euroatlantice, altfel… Să ne imaginăm o clipă că ar fi fost ultimul secretar general al PCR! Păi, dacă am fi putut face comparaţia, Ceauşescu ni s-ar fi părut un biet copil! Sau să ne imaginăm că ar fi fost în postura dlui Iliescu imediat după 1990. Păi, Iliescu chiar ar fi părut o biaţă bunicuţă, pe care o ajuţi să treacă strada!

Nu am nimic de schimbat


Şi în această privinţă, preşedintele are dreptate! La structura sa interioară, la experienţa sa anterioară şi la vîrsta pe care o are, orice efort de schimbare a comportamentului dumisale este sortit eşecului. Da, preşedintele nu are nimic de schimbat în ceea ce-l priveşte, dar nu pentru că ar fi perfect, cum pare să-şi imagineze – deşi nişte mici greşeli personale a catadicsit să-şi recunoască! – , ci pentru că este imposibil să se mai schimbe. Aşa că, de vreme ce l-am ales şi, apoi, deşi cam arătase cum este şi ce poate!, l-am reales, va trebuie să-l ducem în spate încă vreo trei ani. Dacă nu se întîmplă vreo minune şi nu ne ţine un alt discurs în care să ne anunţe că se retrage. Deşi, asta chiar ar fi o minune: structurile de acest fel nu pleacă de bunăvoie. Aş vrea să nu se întîmple ceva în genul unei profeţii sumbre care a făcut-o cineva, poate InimăRea, pe acest blog, în comentariile la un articol anterior – „ăsta moare cu noi de gît!”. Ferească Sfîntul! Chiar nu ştiu ce evaluare aş putea face în ceea ce priveşte viitorul, fie şi cel mai apropiat. Deocamdată, constat că situaţia de după susţinerea istoricului discurs nu e diferită de cea dinaintea acestuia. Poate doar tensiunea socială este, acum, puţin mai mare. Demiterea dlui Baconsky n-a fost o supapă suficientă…

189 Responses to “Dreptăţile şi nedreptăţile preşedintelui”

  1. gogu says:

    In ce priveste Wishful thinking, cred ca ar fi exagera ca dumneata sau eu sa sustinem ca stim cu adevarat ce-si doresc cei 50. Cand a declarat Basescu ca “poporul nu-l mai vrea ” ?

  2. intre says:

    @gogu, la BNR nu se afla nimic. Se afla la Washington. Cantitatea concreta de numerar in roni si in valute aflata in circulatie pe plaiurile noastre este mai putin de o treime din banii Romaniei. Iar aurul e tot la Washington. Moca. Atunci cand avem nevoie de lichiditati ne imprumutam de la ei, ne dau cu dobanda …. banii nostri. Si le platim si un comision ca se folosesc de ei.

  3. intre says:

    “stim cu adevarat ce-si doresc cei 50.”

    Stim, din cifrele care descriu distributia averii , calitatea vietii si orizontul de asteptari.

    “Cand a declarat Basescu ca “poporul nu-l mai vrea ” ?”

    Cand a zis in timpul interventiei chirurgicale ca stie ca sint milioane care rezoneaza cu protestatarii. Chiar stie, si nu de azi, ca de-aia are servicii. S-a inselat insa despre suportabilitate, ajutat in amagirea lui chiar de structura lui de dictator.

  4. gogu says:

    Nici o banca nu-si tine lichiditatile la ciorap, toate le plaseaza sub diverse forme pentru dobanda. Tezaurul de aur este pastrat la BNR si nu la Fort Knox. Deja ati inceput sa vorbiti dupa legende. De ca la Washinton si nu la Moscova, Londra, Beijing sau Berlin ?e

  5. gogu says:

    “Cantitatea concreta de numerar in roni si in valute aflata in circulatie pe plaiurile noastre este mai putin de o treime din banii Romaniei.” Si ce este ciudat in asta, dumneata nu-ti incasezi salariul pe card ? Nu platesti cu cardul fara sa vi in contact cu microbii de pe bacnote ? :)

  6. intre says:

    @gogu, atunci cand o imensa majoritate traieste cu mai puitin de $200/mth la preturi evropene iar perspectivele sint percepute negativ, am curajul sa ma hazardez si afirm ca stiu ce doresc cei 50. Doresc ceea ce striga protestatarii. Doresc o schimbare, nu o reforma. Majoritatea percepem ca e rau si ca o sa fie si mai rau; majoritatea nu vedem o iesire; n-avem ce dori altceva decat distribuire mai echitabila si oleaca de “justitie sociala”. De-aia se va da suta aia si tot de-aia or sa cada niste capete. Ca sa potoleasca mob-ul flamind, disperat si furios.

  7. gogu says:

    “cifrele care descriu distributia averii , calitatea vietii si orizontul de asteptari.” Domnule, traim in capitalism, chestia cu fiecaruia dupa nevoi a disparut de 20 de ani. Asta e capitalismul, unii au mai mult, alti nici dupa ce bea apa. Si orizonturile nu mai sunt acelasi. Unii la orizont vad o vila sau un iaht, alti se intreaba daca vor reusi sa-si platesca ratele la banca. Doar comunismul vroia o uniformizare.

  8. intre says:

    eu personal nu , pe toata linia, dar desigur ca e irelevant. Relevant este ca in Romania cardul e inca doar o gogoritza, un nimic zgomotos. Din fericire :)

  9. intre says:

    “Domnule, traim in capitalism, chestia cu fiecaruia dupa nevoi a disparut de 20 de ani.”

    Crezi ?!

    “Asta e capitalismul, unii au mai mult, alti nici dupa ce bea apa.”

    O gramada de lume deja se indoieste ca starea asta ar fi vreun dat de la doamne-doamne si ceva de neevitat :)

    “Si orizonturile nu mai sunt acelasi. ”

    Nu mai sint deloc, nu ca nu mai sint aceleasi :) Persoanele preocupate de iacht si de plasamente au devenit nesemnificative in balantza puterilor deoarece exact ceilalti preocupati de prezentul si viitorul necesitatilor vitale au devenit foarte multi.

  10. intre says:

    “Si ce este ciudat in asta, dumneata nu-ti incasezi salariul pe card ?”

    Este nu ciudat ci neproductiv intr-o economie bazata pe numerar.

  11. gogu says:

    “Persoanele preocupate de iacht si de plasamente au devenit nesemnificative in balantza puterilor deoarece exact ceilalti preocupati de prezentul si viitorul necesitatilor vitale au devenit foarte multi.” Probabil ca asa a gandit si Lenin :(

  12. gogu says:

    Oricum ,multumesc pentru dialog. Din pacate trebuie sa ies sa dau si zapada, chit ca nu eu am pus-o :)

  13. intre says:

    Nu conteza ca-i treci printr-un ATM, in aceeasi zi salariatul ii scoate in numerar si merge la piatza si la plata intretinerii. In economie circula aceeasi cantitate de lichiditati si chiar diminuata tocmai din cauza cardului: baca percepe comision iar manul ala pleaca instantaneu in strainatate sau e dat cu dobanda … statului. Statul da bani gratis bancii pentru un serviciu inutil iar banca il imprumuta pe stat cu acei bani, cu camata. Din trei- patru rulaje din astea deja ai deturnat/jefuit 10% din banii bugetului de stat.

  14. intre says:

    “Probabil ca asa a gandit si Lenin”

    In mod sigur asa au gandit cei care l-au urmat. Sute de milioane de oameni, nu ?

  15. intre says:

    Crezi ca daca le spui ca gandesc ca Lenin sau ca Hitler , crezi ca asta o sa-i faca sa nu mai vrea paine, caldura , dreptate si sperantza ?

  16. Ioan Costea says:

    @ Liviu Antonesei
    Mă bucur și felicitări pentru consistenta dezbatere de aici! Mărturisesc că, prins cu cele treburi și necazuri, nu am urmărit îndeaproape intervențiile, dar excelenta observație a domnului Albescu de la 11:36 referitoare la „una dintre tezele de o inestimabilă valoare teoretică și practică” ale Meșter Cârmaciului nostru Traian („președinții nu-și dau demisia în timp de criză”) îmi prilejuiește să aduc aminte că cimitirele sunt pline de oameni de neînlocuit! I s-a urcat la cap…

  17. intre says:

    “chestia cu fiecaruia dupa nevoi a disparut de 20 de ani”

    Si ce le faci alora cu nevoi dar fara coroclei ? Ai un sistem extrem de polarizat economic peste tot in occident -exceptie deocamdata cateva state nord evropene; deocamdata. Nu mai ai buffer-ul clasei mijlocii. Decreteaza cineva de la tribuna ca gata, e capitalism; si ce daca ? Burta doare la fel de foame. Ma uit in calendar la luna viitoare si vad tot nema serviciu, nema ajutor social. Vine unul soi zice ca Romania nu mai e stat social. Ciudat, eu credeam ca a jurat sa apere exact statul social, ca asa e definit el in Constitutie. El zice ca nu mai poate. Bun, liber la program daca nu mai poti, meri de te hodineste. Poate te doare capul si nu stii ce e de facut. In cazuri din astea pisica maninca iarba iar sarpele iese la poteca.

  18. intre says:

    “Nu vreau sa devin avocatul divolului dar ceva precizari ar trebui facute. Intradevar, nu se privatiza nimic in Urgente, pur si simplu se dadea acces si firmelor private la 112. ”

    Precizarea relevanta e urmatoarea:

    nu conteaza ce legi frumoase ai dar , conteaza ca n-ai dat normele de aplicare. Ai obiceiul sa dai legi vagi , alambicate , spectaculare artistico-folcloric iar dupa aia ori le ignori, ori le incalci , ori din norme le schimbi efectul cu 180 grade , ori nu prevezi in ele si pedeapsa pentru eventuala incalcare etc. Mi se rupe de ce legi dai, pentru ca ai dovedit ca tie ti se rupe. Nu vreau sa mai dai tu nici un fel de lege, deoarece nu te pot obliga sa le respecti si ai dovedit ca nu vrei sa respecti nici spiritul nici litera alora existente. Asa cum le-am inteles noi, ca doar nu esti escroc: sper ca nu ne-ai dat intentionat legi alambicate ca sa pretinzi dupa aia ca n-am inteles noi ce-ai vrut sa spui ?! Caz in care se pune intrebarea: esti prost, esti ticalos sau esti ambele ?!

  19. intre says:

    “Ce este interesant la legea asta de unde a pornit protestul, este faptul ca toata lumea este de acord ca trebuie o reforma in sanatate dar nimeni (ma refer la majoritatea protestatarilor) nu a citit proiectul.”

    Sanchi. Toata lumea e de acord ca trebe medici, bani si cheltuirea lor corecta. Nu reforma. Ce-i aia reforma. N-ai de ce sa reformezi ceva ce erai platit sa faci sa functioneze bine. La fel in educatie: e nevoie de dascali si de bani bre, nu de reforma. Geaba-mi dai Kant in congoleza daca mi-ai inchis scoala unde buchiseam abecedarul. N-am nevoie de o tuta reformata la coafura, lasa-mi-o pe doamna aia care stie a atrage copiii catre carte. Cine naiba te-a insarcinat sa reformezi ceva, orice, in loc sa admnistrezi eficient ceea ce ti s-a dat in administrare ?! Tu ai fost pus sa ma prinzi ca fur, sau ai fost pus sa elimini motivele pentru care fur ?! Ma rog, asta se intimpla cand ai lupul paznic la oi si dusmanul la conducerea cetatii….

  20. intre says:

    .. Pe mine acum ma doare maseaua deci vreau un dentist si un algocalmin acum, nu vreau nici o reforma. Discutam despre reforma dupa ce-mi trece criza asta cu dantura. In timpul asta al crizei pe matale te-as ruga sa te ocupi de criza mea, ca ma doare, nu de reforma matale la care visezi de-acolo de sus de unde n-ai nici o grija nici tu, nici familia ta nici complicii tai mafioti. Las-o naibii de reforma deocamdata ca ajungi la dracu-n praznic cu corabia goala. Nici macar nu ne-ai zis unde si nici ce treaba sau interese am avea noi acolo.

  21. intre says:

    Singura “iesplicatie” pe care am auzit-o de la bese :

    “e adevarat, v-am bagat intr-un rahat, dar daca nu eram eu ajungeati intr-unul si mai mare”.

    Ei na, nu mai spune, sa mori tu Sherlock ?! Zi “zau” cu limba scoasa, ca sa te credem …… providentialule ! Mesiule , Saviorule, ce ne faceam noi fara tine ?! Stii ceva: chiar ne-ai facut curiosi si vrem sa aflam; cum va fi fara tine, adica. Fara Udrea, fara Boc, fara Igas, fara Funerariu….

  22. intre says:

    “BNR-ul este o institutie independenta.”

    Nici o institutie nu are voie sa fie total independenta in statul unitar unde suveranitatea apartine poporului, unde organul suprem de reprezantre ese parlamentul si unde suveranitatea este interzis a fi exercitata in nume propriu de vreo persoana -fie ea fizica ori juridica. In statul meu nu are voie sa fie nimeni independent fatza de parlament si numai acesta ma reprezinta. Cand o face. Parlamentul face legi , executivul le executa , justitia vegheaza la respectarea lor. Presedintele mediaza. Mediaza, nu arbitreaza, ca nu e superiorul parlamentului sa zica el cand e gol si cand nu se pune. BNR se ocupa de banii nostri impreuna cu guvernul. Nu decide el pe sub masa si sopotind cu presedintele departe de urechile si decizia parlamentului. Nu are voie sa ne anunte ca i s-a sculat lui sa faca un imprumut in numele nostru. Iar daca simt ca parlamentul nu ma mai reprezinta, ca a fost deturnat, ma reprezint singur. Si ma gandesc la alt sistem, unul care sa faca mai dificila deturnarea suveranitatii mele. Ori imi respecti suveranitatea ori facem anarhie. Cu mine faci afaceri oneste sau nu mai facem deloc. Fool me once…..

  23. intre says:

    Am inteles ca de la treicoceni se mai vede doar antena , din cauza furtunii din piatza care nu tine cont de viscol. Ce ti-e si cu Canarii astia. Ma intreb pe cine o sa gasim gasim dupa ce trece zapada :)

  24. intre says:

    … Cica dupa ce au dat zapada la o parte , in habitaclu supravietuise numai una din personalitatile lui multiple. Lipsit de glas fiind so far, nu ne putem da seama daca aia plingacioasa ori aia hahaitoare.

  25. Liviu Antonesei says:

    @) Intre, Gogu

    Domnilor, va felicit pentru dialogul scinteietor cel mai adesea. Suna asa de bine ca a devenit indiferent cine are dreptate. De altfel, sintem intre oameni destul de inteligienti ca sa stim ca nimeni nu are mereu si complet dreptate! Daca nu va invidiez pina la abursd e doar din motivul ca intilnirea de azi cu Mircea Daneliuc a fost la fel de placuta precum cea de ieri.

  26. Liviu Antonesei says:

    @) Ioan Costea

    Da, observatia dlui Albescu, care ne-a scapat tuturor, este uluitoare prin consecinte…

  27. intre says:

    Adica nici macar io n-am mereu si complet si definitiv dreptate ?! Hmmm. Ciudat. Nu inteleg de ce insista lumea sa ma minta , mi se tot spune lucrul asta de multa vreme si e deja plictisitor :P Cre ca mai degraba o anumita parte nu vor sa inteleaga, altii nu poate iar restul e manipulati de moguli. Care stie toata lumea (de bine) ca e spaguiti de ponta si antonescu. Era sa zic “Antonesei” si uite-asa ma captuseam cu cine stie ce articol. Ai vazut Basescu daca l-a luat gura pe dinainte cu interventia si nu s-a oprit inainte de a deschide orificiul bucalat ? De-aia-i mai bine de interventii sa se ocupe smurdu, pompierii si chirurgii. Si psihiatrii, dar numai la cazuri periculoase. Adica daca are la indemina ceva cu care si-ar putea face rau lui , sau altora, cum e cutitele, serviciile, jandarmeria sau o scobitoare: daca te uiti -ca de obicei- in partea aialalta si ti-o bagi in Boc in loc de intre dinti ?! Ar fi o drama , nu ? Ca-n bancul ala in care tragedia e ca nu se intimpla naibii odata sa putem si noi sa ne vedem linistiti de ale noastre. Macar dupa sapte ani cre ca avem si noi dreptul la un pic de odihna , dupa atita stat degeaba.

  28. intre says:

    Nu ne-a scapat observatia domnului acela atent , atita numai ca El poate sa zica ce-o zice , poate sa dea si-o lege ceva , e tot un drac: treaba e daca poporul accepta sau nu. Poporul a acceptat o situatie de urgentza sau de necesitate sau cum naiba se numeste , care nu a fost declarata oficial. Adica a acceptat suspendarea de facto si chiar de aparent si cam subred jure a unor drepturi. Si n-a acceptat o dispozitie administrativa perfect legala si pina la urma chiar intemeiata si legitima: ramine intre noi, dar sa stiti ca Basescu a avut dreptate: dintre un ministru si un subsecretar e normal sa plece subsecretarul. Asa, ca principiu, iar cazurile concrete se exclud (dupa cum de altfel a si dovedit Istoria recenta :) ).

  29. intre says:

    … Faza cu Arafat e din categoria Nica, ala care era la Interne (ma refer la minister, nu la liceenele de la filologie-istorie). Mai tineti minte ce-a facut Nica ? Intr-o zi inainte de alegeri a zis ca e posibil ca cineva sa vrea sa foloseasca autocare cu alegatori. Mare brinza -o sa ziceti-, au zis altii lucruri mult mai grave , si oricum care era secretul ?!

    Pai era. Atit de grav, ca Nica a fost demis , PSD-ul cuprins de o solidaritate mai ceva decat aia poloneza a demisionat in bloc din guvern si uite-asa a ramas PDL de capul Lui singur la gubernare. Asa a ajuns si Diaconescu la UNPR sa faca de-o majoritate cu staif si s-o puna de-un minister zilele astea. Si tot asa Arafat, om cu carte si cu iesperientza frecusurilor de pe treptele ascendente ale puterii , a uitat ca nu se face sa critici gubernul din care faci parte atita vreme cat faci parte din el: daca ai de comentat, ori comentezi voi intre voi ori- daca o faci public ai grija mai intii sa-ti fi dat demisia. Banuiesc ca asa e si la boboru sirian si pretin.

  30. intre says:

    “adrian says:
    27/01/2012 at 05:22
    Domnule………vad ca pentru dumneavoastra este clar, nu aveti dubii, Basescu – in calitate de presedinte – a facut doar rau acestei societati.”

    Acuma zi matale drept, dar drept si cinstit: stii tu cu certitudine vreodata in ce calitate face Basescu ceva ?! Matale n-ai observat ca chiar El Insusi le incurca ?! N-ai observat cum azi cica are dreptul la exprimarea opiniei ca oricare cetatean, maine zice ca el nu e ca oricare cetatean ci ditamai seful statului cu imunitate cu tot…. acuma plinge de dorul si mila lui dragastolo, peste cinci minute il face albie de porci….

    Fii atent aici: nici Basescu nu mai stie in ce calitate face ceea ce face. Nici el nu mai stie cand o face ca presedinte, cand ca tata de familie, capitan de vapor cu vasle supraelastice , etc si etc. Area atitea calitati ca nici el nu le mai stie care cum si mai ales cand. Zi tu drept: cand a dat curent ieftin la Alro a fost in calitate de presedinte sau in calitate de apropiat al familiei (era sa zic averii) Cocos ?

  31. intre says:

    „președinții nu-și dau demisia în timp de criză”

    A uitat sa spuna citatul complet: “si nici cand e Udrea la ciclu”.

    De-aia nu mai poci io. De oricare din alea doua , separat sau impreunate.

    Parca zici ca-l ruga cineva frumos sa binevoiasca sa considere posibilitatea de a-si da demisia , iar El cu un zambet superior adresat ignorantilor le explica :

    “nu se poate , mai draga, aiasta nu se poate , chiar daca as vrea eu si chiar vreau ca sa nu te dezamagesc dar ce sa fac ?! nu se poate… lasa ca o sa intelegi si tu de ce, cand o sa te faci mare… acuma rogu-te sa ma scuzi ca am oarece trebi importante, ma-ntelegi, cu Tzara…. cu Poporul…. o interventie….. oricum, ramine cum am stabilit si nu mai plictisi ca ma grabesc: nu se poate bre, si pace! Nu pe timp de criza, anyways! Lasa-mi un numar (daca nu-s acasa poti sa i-l dai Elenei si mi-l da ea) si te sun eu cand se poate; facem si-un referendum, de ce nu; numa nu acuma, ca-i criza”

  32. intre says:

    “….. si nu-ti fa probleme cu numarul ala, Elena imi transmite absolut totul….. apropo, ca am totusi un minut: ti-am povestit cum mi-a transmis blenoragia aia ? Nu ?! Ha ha ha , e tare de tot, sa moara mama : tu de ce credeai ca am vrut sa inchid Cantakuzinoul ?! Si ea saraca , draga de ea, a inteles ceva cu Cazinoul si uite-asa a iesit tevatura aia cu Mazare la Constanta….”

  33. InimaRea says:

    Pe ultima postata de comentarii, cam 38, scorul este 29-9 pentru @intre. N-am putere sa socotesc la peste 180 de comentarii dar statistica ne promite ca tot pe-acolo am fi.
    Hombre, ce ne faci? Ce vrei sa ne faci? Esti ca radioul din masina – te toaca ala non stop daca-l pornesti. Cit ma priveste, afla ca te sar demult – nu ca n-ai avea (poate) si dreptate dar ai avea prea multa, omule, exagerat de multa!

  34. Liviu Antonesei says:

    @) All

    Postare noua, fratilor, in alt registru, dar nu cu totul altul! Aici

    http://antonesei.timpul.ro/2012/01/28/mircea-daneliuc-magician-artist-si-rebel/

  35. intre says:

    disclaimer:

    Pentru postarile astea atit de multe nu s-a taiat nici un copac si nu a suferit (sper) nici un animal :)

    Am observat ca animalele cand au buba se ling in locul ala dar n-am inteles de ce il ling pupinii pe Bese , ca doar nu-l doare nicaieri de romani…..

  36. Florin Iaru says:

    Da, dar cînd omul “te toacă”, devii imun la argumente. Mai răruţ, că-i mai drăguţ. :) Fără supărare!

  37. intre says:

    Fara, si mersic -trebuie sa cer iertare pentru spam , reprosul e intemeiat si nu invoc nici o pretinsa scuza , ca nu exista .

  38. Nick Ancuzza says:

    Ce bine ar fi daca romanii ar deveni nemti la sectia ”responsabilitate personala”! Ne lamentam si ne plangem pe toate drumurile ca un presedinte numit Traian Basescu este un dictator care nu a resuit sa aduca fericirea materiala in casele tututor romanilor indiferent de performanta lor. Este straniu ca toata mass-media din Romania se alatura lor si blameaza in cor un om pentru ca nu este messiah.
    Cand am ajuns in SUA in 1980 nu aveam mai mult de o suta de dolari. Nu am gandit niciodata ca Jimmy Carter sau guvernul american de atunci ar trebui sa ma dadaceasca pana la adanci batrineti. La fel au procedat si alti romani, nu toti, dar destui care nu au aderat la sistemul ”welfare”, sistem pe care l-am considerat injositor iar in cazul meu nemeritat.
    Am revenit in Romania cu pensia din SUA pentru care am muncit. Mare deceptie sa vad ca romanul de rand este incapabil sa stie realitatea si sa o analzieze la rece ce are el de facut pentru el personal sic e are de facut un presedinte si un guvern. Romanul de rand este dezinformat fiind victima unei prese ”libere” comandata de fosti securisti si fosti aparatnici ai sistemului diabolic a lui Ceausescu. Trezirea va intirzia. Ne vom crampona in a’l astepta pe Godot in timp ce natiuni avansate poate ca nici nu au auzit de acest personaj.
    Astfel Godot s-ar putea numi Crin, Victor, sau Dan Diaconescu-OTV, consemnand inceputul unui dezastru general si o decadere accentuata a Romaniei pe plan international. Ar fi de datoria mediei sa fie impartiala, sa nu mai traga in continuu in cei care vor sa faca ceva pentru Romania si sa-i demaste pe cei setosi de putere din motive personale si partinice. Trebuie sa-i demaste pe repetentii de la istorie si alti cetateni de nimic care nu au fost capabili sa administreze propriile vieti iar acum pretind ca vor fi raspunzatori de fericirea unie natiuni semi-somnolente.

  39. intre says:

    “Nick Ancuzza says:
    18/02/2012 at 15:41
    Ce bine ar fi daca romanii ar deveni nemti la sectia ”responsabilitate personala”!”

    Sanchi. Responsabilitatea personala exista numai in jungla. In societate responsabilitatea este delegata odata cu mandatarea reprezentarii. Si uite-asa responsabilitatea mea personala este imputabila persoanei care conduce o institutie.

    De-aia la si dupa Nuremberg am avut ce-am avut cu liderii , nu cu populimea si nici cu “nemtii”.

Leave a Reply