Aşteptîndu-l pe Godot
După cum am convenit într-o discuţie telefonică cu maestrul Şerban Foarţă, după declaraţiile intempestive de marţi-seara, comise cu prilejul numirii dlui Diaconescu în fruntea Externelor, după binevenita demitere a ciocoiului ce ocupase funcţia mai înainte, amîndoi am aşteptat discursul de astăzi mai ceva decît personajele lui Becket pe Godot. Şi nu doar noi! De aproape două săptămîni, cam toţi românii, de varii convingeri politice, religioase şi filosofice, ba chiar şi de ambe sexe, din faţa televizoarelor sau din zăpezi, aşteptau vocea prezidenţială. Mai ales că declaraţiile din ziua precedentă ne măriseră straşnic pofta. Dar la pomul lăudat să nu te duci cu sacul! L-am aşteptat noi pe Godot şi ne-am procopsit cu o vorbire aşa de mălăiaţă, că parcă se turnase un butoi de bromură în marea de cuvinte. Nici tu demisie spectaculoasă – „un preşedinte nu demisionează pe vremuri de criză”, cum a spus prezidentul, chiar dacă este un element central al crizei –, nici tu demitere a premierului – deşi, afirmînd că, dacă ar fi condus D-Sa PDL ar fi fost bine condus, a afirmat indirect că dl Boc e şofer prost şi, dacă aşa este, cum naiba ar putea acesta conduce bine un guvern? – , nici măcar o biată remaniere guvernamentală. Deşi căpitan de vapoare de meserie, cum ne-a reamintit, preşedintele în funcţie n-a sesizat că, la aşa vreme furtunoasă, ar fi fost cazul să lase ceva lest, să nu se scufunde, Doamne fereşte!, corabia. Din tot ce-a spus preşedintele, n-a răzbătut nimic menit să liniştească spiritul oamenilor revoltaţi sau care să relanseze un bob de speranţă. Asta mă face să cred nu doar că nu are soluţii – asta era evident şi înainte de a ni se adresa! –, dar şi că el însuşi nu mai crede în liniştea socială. Aş vrea să fiu un profet mincinos, dar, sincer fiind, mă aştept la ce este mai rău în ceea ce priveşte starea de spirit a revoltaţilor şi a populaţiei în general. Păi, decît aşa discurs, mai bine îl ţinea pe cel apocrif publicat pe blogul dlui Tolontan în noaptea de marţi spre miercuri!
O schizoidie normală
Într-o dezbatere televizată ce a urmat discursului, dna deputată Săftoiu a afirmat că Băsescu din discurs nu este adevăratul Băsescu, cel veritabil fiind de regăsit în declaraţiile dezlănţuite de marţi. Ar fi excelent dacă lucrurile ar sta aşa, măcar am şti de unde şi cum să-l luăm pe dl preşedinte. Din păcate, lucrurile sînt mult mai complicate. Dl Băsescu de miercuri seara este la fel de adevărat ca şi cel de marţi seara, D-Sa manifestînd toate semnele unei structuri schizoide – atenţie, n-am spus schizofrene, deci ne situăm în interiorul normalului, chiar dacă la o extremă dificilă a acestuia! Dl Băsescu este adevărat şi cînd plînge pe umărul lui „dragă, Stolo” şi cînd face crize de furie sau urcă băut la volan. Este autentic şi cînd pune mîna pe telefon şi intră in direct la emisiunile de televiziune, dar şi cînd se închide două săptămîni în Palat şi tace cu obstinaţie. Este autentic şi cînd trage sforile pentru europarlamentizarea Ebei şi cînd combate vehement, din gură!, corupţia. Această structură este interesantă pentru psiholog, poate da artişti colosali, dar cade groaznic cînd vine vorba despre un ins care gestionează puterea – şi încă multă putere! D-Sa crede sincer că, prin tot ce face, modernizează statul şi conduce România, cum credea un predecesor al dumisale, însă acela ieşit din normalitate, „spre noi culmi de progres şi civilizaţie”. Doar că, în acest stil, o va moderniza pînă nu va rămîne piatră peste piatră şi nici nu ştiu cîţi dintre noi vor mai putea evalua „modernizarea” cu pricina! Da, România de după mandatele dumisale va fi alta, cu totul alta, dar mă tem că nu neapărat, măcar nu în toate privinţele, una mai bună!
Nu sînt un dictator
Dl Băsescu are dreptate, nu, nu este un dictator, pentru că nu-i permit condiţiile externe actuale în care se află România, mai ales apartenenţa la UE şi NATO şi datoriile acumulate de ţară. D-Sa este numai un lider autoritar, fiindcă numai atît e posibil în situaţia datp. Dar, ca în gluma aritmetică cu 2 + 2 = 4, asta tare îl mai enervează. Toate datele de structură, amintite sumar în pasajul anterior, cuplate cu experienţa dumisale profesională anterioară, în stucturi militarizate – şi pe mare, dar şi pe uscat, la Anvers – îl predispun către un stil autoritar, iar în condiţii favorabile, chiar dictatorial. E o structură similară cu cea a dictatorului Lukaşenko din Belarus, a autocratului Putin, care conduce cu mîna de fier Rusia, chiar dacă e doar premier!, sau a venezuelianului Hugo Chavez, dintre cei actuali şi cunoscuţi. Şansa noastră este apartenenţa la structurile europene şi euroatlantice, altfel… Să ne imaginăm o clipă că ar fi fost ultimul secretar general al PCR! Păi, dacă am fi putut face comparaţia, Ceauşescu ni s-ar fi părut un biet copil! Sau să ne imaginăm că ar fi fost în postura dlui Iliescu imediat după 1990. Păi, Iliescu chiar ar fi părut o biaţă bunicuţă, pe care o ajuţi să treacă strada!
Nu am nimic de schimbat
Şi în această privinţă, preşedintele are dreptate! La structura sa interioară, la experienţa sa anterioară şi la vîrsta pe care o are, orice efort de schimbare a comportamentului dumisale este sortit eşecului. Da, preşedintele nu are nimic de schimbat în ceea ce-l priveşte, dar nu pentru că ar fi perfect, cum pare să-şi imagineze – deşi nişte mici greşeli personale a catadicsit să-şi recunoască! – , ci pentru că este imposibil să se mai schimbe. Aşa că, de vreme ce l-am ales şi, apoi, deşi cam arătase cum este şi ce poate!, l-am reales, va trebuie să-l ducem în spate încă vreo trei ani. Dacă nu se întîmplă vreo minune şi nu ne ţine un alt discurs în care să ne anunţe că se retrage. Deşi, asta chiar ar fi o minune: structurile de acest fel nu pleacă de bunăvoie. Aş vrea să nu se întîmple ceva în genul unei profeţii sumbre care a făcut-o cineva, poate InimăRea, pe acest blog, în comentariile la un articol anterior – „ăsta moare cu noi de gît!”. Ferească Sfîntul! Chiar nu ştiu ce evaluare aş putea face în ceea ce priveşte viitorul, fie şi cel mai apropiat. Deocamdată, constat că situaţia de după susţinerea istoricului discurs nu e diferită de cea dinaintea acestuia. Poate doar tensiunea socială este, acum, puţin mai mare. Demiterea dlui Baconsky n-a fost o supapă suficientă…