Proteste, reacţii şi prostii

O reacţie contra sistemului politic

Ceea ce am afirmat în articolul trecut şi în articolul de marţi din Adevărul, se confirmă pe zi ce trece – protestele începute cealaltă vineri sînt doar în primul rînd împotriva puterii, dar ele vizează clasa politică în ansamblul său. Nu sînt sigur că defazata noastră clasă politică a înţeles asta, deşi semnele au fost destul de clare. După expulzarea din mulţimea protestatarilor a „preşedintelui poporului” de la televiziunea cu aceeaşi poreclă, a venit rîndul dlui Columbeanu Jr, care-şi imagina că merge la un local de fiţe, să păţească acelaşi lucru, deşi abia-şi anunţase candidatura la Primăria Capitalei. Dl Ludovic Orban, mai greu de cap probabil, a avut nevoie chiar de două avertismente – a doua oară fiind cu greu scos de jandarmi din mîinile mulţimii – ca să priceapă asta. Mă rog, asta e mai mult speranţa mea, care ţin la integritatea fizică a deputatului, decît vreo certitudine – nu poţi şti niciodată în ce direcţie o ia dl Orban după ce dansează olecuţă pe mese ori îşi imaginează că e lăutar de carieră. Acelaşi lucru s-a petrecut, de altfel, şi la mitingurile de mai mici dimensiuni din celelalte oraşe, unde politrucii, indiferent de culoarea politică sau de poziţia în sistem, au fost avortaţi prompt în afară de către protestatari. În speranţa că măcar unii dintre politruci, chiar dacă surzi, măcar ştiu să citească – sigur, nu e vorba despre analfabetul ministru de interne! –, protestatarii au şi scris asta pe puzderie de pancarte. N-am senzaţia că distihul „PDL şi USL / aceeaşi mizerie” ar fi un strigăt entuziast în favoarea opoziţiei politice! Nici că alt slogan – „Vă rugăm să ne scuzaţi / Nu producem cît furaţi” – s-ar adresa numai hoţilor din PDL. Lumea n-a uitat cît s-a furat pe vremea guvernării pesediste şi nici nu are cum să nu observe că, în teritoriu, furtul şi corupţia mai dă încă semne de „pluralism”. Prin urmare, întreaga clasă politică trebuie să fie atentă la aceste proteste de stradă, mai puternice în Bucureşti, dar multiplicate cam în toată ţara, care exprimă un protest global pentru modul în care, după mai bine de douăzeci de ani de pluralism, se face politica la noi. Repet ce-am spus şi în articolul trecut: partidele care vor înţelege gravitatea acestui semnal vor purcede la reforma lor internă – programe politice, proiecte de reformă, schimbarea „mutrelor” – se vor salva în anume măsură, celelalte se vor duce în neantul din care au ieşit.

Puterea – imbecilitatea primelor reacţii

Primele reacţii ale reprezentanţilor puterii sînt pe deplin reprezentative pentru o gaşcă politică – cu vagi tuşe intelectuale – care a crezut că poate guverna în deplin dispreţ faţă de Constituţie, faţă de opoziţie, de pe poziţii de forţă şi, mai ales, cu deplina desconsiderare a cetăţenilor care i-au aburcat în fruntea bucatelor. La început, protestatarii au fost etichetaţi drept „viermi”, „pegră” – asta e formula distinsului intelectual transoceanic şi anticomunist dl Vladimir Tismăneanu! -, ba chiar şi cu un cuvînt, care-mi scapă acum, împrumutat de la dl Mircea Badea. Probabil, cele mai incredibile jigniri au fost aduse populaţiei revoltate de dl Baconski, ministrul de Externe, pe 16 ianuarie, pe blogul personal. Deşi între timp, conducerea partidului a recunoscut legitimitatea protestelor, iar dl ministru conduce o echipă de negocieri cu asociaţiile profesionale şi societatea civilă, n-am observat să fi scos scabroasa postare. Iar cele mai duioase limbi aplicate dosului prezidenţial – de care unii, precum dna Pora şi dl Cărtărescu, par să se depărteze, alungaţi de duhoare – aparţin dlui Traian Ungureanu, într-o emisiune cu dna Zoe Petre, din 20 ianuarie, de pe Realitatea TV. Este incredibil cum oamenii de la care ai aştepta mai mult se manifestă ca nişte ciocoi care, deprinşi cu privilegiile, au uitat complet de alegători, de cetăţeni. Între timp, puterea a luat în sfîrşit act de faptul că protestele sînt legitime şi deplînge violenţele. Pe acestea, le deplîngem cu toţii, doar că observăm că s-au produs la instigarea puterii şi a robocopilor acesteia. Protestele au început de la o „aroganţă” a preşedintelui care n-a mai avut loc în paharul nemulţumirii. Cît priveşte violenţele, ştie acum toată lumea că sînt provocate de „ultras” şi de agenţii provocatori introduşi în mulţime. Ştie toată lumea, mai puţin puterea şi robocopii săi! Astfel încît, atunci cînd încep ripostele robocopilor la violenţele „ultras”, nu ştiu cum se face dar încasează lovituri mai ales demonstranţii nevinovaţi, care sînt luaţi cu salvarea, în vremea ce „ultras” sînt, eventual ridicaţi de dube şi eliberaţi la secţiile de poliţie, să nu rateze provocarea violenţelor de a doua zi.

Prinsă cu treaba, puterea n-a avut timp să comunice!

Gogoriţa din titlu aparţine dnei Elena Udrea, comisă într-o declaraţie de ieri, după ce a recunoscut legitimitatea protestelor de stradă, ceea ce e exact, şi a acuzat opoziţia că instigă la violenţă, ceea ce este un fals caracteristică – n-o fi opoziţia noastră genială, şi nu e!, dar nici atît de tîmpită nu este. Puterea n-a avut timp să comunice? Păi, puterea a comunicat mereu, numai că a făcut prost, de parcă i-a luat Dumnezeu minţile! Cînd a guvernat mai mult prin OUG şi asumări ale răspunderii – uneori, simulînd consultări cu interesaţii, de cele mai multe ori, nemaiobosindu-se cu asta –, puterea a comunicat despre proasta sa relaţie cu democraţia parlamentară. Cînd preşedintele s-a amestecat în treburile Justiţiei, în tot felul de chestiuni care nu ţin de fişa postului său, ne-a comunicat dispreţul său faţă de Constituţie. Iar cînd a umplut spaţiul public de hăhăieli, glumiţe de tavernă şi insulte adresate mai tuturor categoriilor sociale separat şi, uneori, tuturor laolaltă, tot asta a făcut, a comunicat părerea sa sinceră faţă de un popor căruia i-a cerşit de două ori – ba chiar de trei, dacă punem şi referendumul – încrederea şi votul. Doar că popoarele narcotizate se mai şi trezesc, cum are prilejul să observe de mai bine de o săptămînă. Dar să revenim şi la dna Udrea, care se plîngea de lipsa timpului de a comunica cu poporul. Cînd călărea caii prin herghelii, nu comunica? Cînd îşi băga furca în subţionară ori agita mopul, nu comunica? Cînd îmbracă ţoale folclorice sau, din contra, îşi plimba fustiţele scurte şi genţile de firmă pe la inaugurări de telegondole, piste de schi sau săli de sport construite în sate depopulate, ce făcea? Păi, comunica, însă cît se poate de prost! Cît priveşte munca în sine, eu îmi amintesc un singur detaliu – blocarea fondurilor de la UE pentru ministerul pe care îl conduce, vreme de circa un an, din pricina manierei clientelare de acordare a acestora, a manevrelor de partid şi de stat în judecarea proiectelor. Să mai mai amintesc că unii miniştri au zburat pentru că şi-au acordat finanţările – sau spaţiile din patrimoniul de stat – în familie… Şi acestea sunt tot pilde ale muncii obositoare, ba chiar şi de comunicare!

O prostie mare cît hotelul Ritz


Poate cea mai mare pildă de defazare a puterii, de inadecvare la realitate este anunţul de vineri privind acordarea unor drepturi salariale restante poliţiştilor şi robocopilor! În schimb, acestea nu sînt acordate altor categorii de bugetari, deşi unii dintre aceştia şi le-au cîştigat în instanţă! Ce semnal îşi imaginează puterea că transmite, dacă tot se plînge că n-a avut vreme să comunice?! Orice ins, indiferent de nivelul său de pregătire, de vîrstă, de experienţă, va interpreta: a, sunt răsplătiţi cei care dau „la cap”, nu li se satisfac drepturile celor care „repară” capetele stîlcite de cei dintîi, mă refer la medici, nici ale celor care se străduie să „mobileze” capetele cu gînduri, este vorba despre profesori. Nu ştiu dacă dintr-o sinceritate involuntară sau dintr-o prostie cît casa, regimul s-a autodefinit şi şi-a exprimat priorităţile! Aferim, dle Boc & compania dumitale la fel de boccie!

De ce tace preşedintele?

Iată o întrebare de o sută de puncte la care nu cred că avem un răspuns satisfăcător. Avem însă la îndemînă răspunsul clasic şi strămoşesc – „tăcerea e de aur” – dar nu cred că despre asta este vorba. Mai întîi, pentru că preşedintele nu este tăcut, iar cît priveşte aurul e fan al celui de la Roşia Montană, în al doilea rînd, pentru că de data asta o vorbire articulată, începută cu scuze, fără jignii şi etichetări, ar fi avut mai degrabă acoperire în metal preţios. Prin urmare, în varianta optimistă, preşedintele tace pentru că se gîndeşte la muntele de greşeli deja făcute, iar în varianta pesimistă, le pune la cale pe cele care urmează să le facă…

45 Responses to “Proteste, reacţii şi prostii”

  1. Anca says:

    Intotdeauna te iubesc, Moshule!

  2. Liviu Antonesei says:

    @) Anca

    Multumesc. Inteleg ca am nimerit-o si de data asta!

  3. Adrian Covic says:

    BUN BLOGUL CA DE OBICEI
    cateva ganduri. Ingretosarea suprema o reprezinta spectacolul unor indivizi precum TRU; incredibil cum insista sa transforme negrul in alb. Uitand-ma la el, la Pora (Bravo Dinescu!) si mai ales la Boc, un gand ma framanta. Ce e mai rau istoric – Stalin, Hitler etc sau multitudinea Goebbelsilor, arhitectilor, etc, ?

  4. Roxana says:

    Interesant articol!

  5. Liviu Antonesei says:

    @) All

    Ma bucur ca dupa o vacanta fortata de peste 30 de ore, blogul a fost “eliberat”. Sper ca pe termen lung!

  6. Liviu Antonesei says:

    @) Adrian Cavnic

    Cred ca respectivele aspecte merg a`naibii de bine laolalta si de asta strategiile abuzive au asa succes!

  7. Liviu Antonesei says:

    @) Roxana

    Poate pentru ca e interesant, in ultimele 30 de ore nu a putut fi citit aici, ci pe niste bloguri prietene!

  8. Vasile Gogea says:

    Bine ai ajuns acasa, maitre! Acum, pot sa ma culc si eu linistit!

  9. Liviu Antonesei says:

    @) Vasile Gogea

    Multumesc, frate Vasile. Multumesc inca o data si pentru amabila gazduire. As spune ca esti o gazda perfecta, dar mi-i sa nu te trezesti cu toti buzna peste tine!

  10. Dorin Tudoran says:

    @All

    Nu am mania”complotitei”, sunt foarte sceptic in legatura “politia electronica”, dar unele coincidente au darul sa-mi de de gandit. Tocmai ii raspundeam lui Florin Iaru si blogul meu (computerul?) s-a blocat. Cum de ne-a lovit — pe mai scurta sau pe mai lunga durat — DOAR pe alde noi virusii spatiali, in vreme ce altii au acces si la texte care n-au aparut sau au aparut doar pentru cateva minute e greu de priceput. Dar asta e!

  11. Liviu Antonesei says:

    @) Dorin Tudoran

    Master, doar stii ca nici nu am mania asta, insa e a doua “pauza” de mari proportii din ultimele vreo zece zile, de cind au inceput protestele populare. La postarea precedenta, “vacanta” a fost de 24 de ore, acum a trecut de 35! La ultimul articol din Adevarul, 9 ore n-am avut acces deloc – desi unii utilizatori aveau! – iar altele vreo 9, puteam sa-mi vad articolul, dar nu si comentariile cititorilor. Pina la incidentul de azi, am tot crezut ca sint chestiuni pur tehnice. Acum, am inceput sa am ceva dubii…

  12. Dan Danila says:

    Dacă se va afla că oamenii de serviciu din “servicii” se țin și de astfel de lucruri, adică blocarea accesului la net al anumitor persoane, o clară îngrădire a libertății, va fi un motiv în plus, foarte grav, de descalificare a acestui guvern care se joacă de-a legile și de-a Constituția!
    Un amănunt – de ce toată lumea spune protestatari când le spune protestanți pe românește? Sună mai nobil?

  13. Liviu Antonesei says:

    @) Dan Danila

    Eu am tot pus incidentele pe seama unor probleme tehnice, din pacate imi este imposibil sa mai cred asta – daca ma gindesc la momentele cind au aparut, la durata in extensie, la simultaneitate, la faptul ca nici unul din administratorii pe care i-au consultat, de la site-ul revistei pe care e blogul si de la ziar, n-au avut o explicatie de natura tehnica, legata de server…
    Se spune portestatari de cind stiu eu, deci e o chestiune de obisnuinta. Si, probabil, ca sa se evite coincidenta cu denominatiunea religioasa omonima.

  14. Daca_nu_nu says:

    @) Dan Dănilă

    La origine, este vorba de un latinism, de fapt, care vine de la „protestor, protestari, protestatus sum” şi înseamnă „a protesta”, „a afirma cu vehemenţă”. În limba română, însă, a ajuns prin filieră franceză, iniţial în varianta – azi învechită – „protestant”; ulterior a fost preluat, tot din limba franceză, forma neologică „protestataire”, care a dat românescul „protestatar”. Cred că distincţia semnalată mai sus şi de LA s-a produs mai întâi în limba franceză. Şi mi se pare legitimă.

    Ce-mi pare interesant în registrul limbi latine este că verbul „protestor” înseamnă şi „a dovedi”, „a atesta”, , de unde că protestatarul este o dovadă că lucrurile nu merg cum trebuie…

  15. Daca_nu_nu says:

    Ce chestie! Mi-a plecat comentariul de sub nas! Aşa ceva…
    O fi considerat oarecine că am scris destul…
    Măi, să fie!

  16. Daca_nu_nu says:

    Erată:
    A se citi: „a fost preluată … forma neologică”.
    Scuze, dar n-am apucat să recitesc…

  17. gyll says:

    Am afirmat ,aici,cum am votat in ultimii 8 ani.Ceea ce vad ,azi,ca se intampla m-a facut sa iau decizia de a depune in urna de vot buletinele in alb.Nu vreau sa fiu injurat de ce tineri ca le-am distrus viitorul.Buletinul alb ,din urna,repezinta protestul mei fata de clasa politrucilor de azi.Daca vor intelege,insa cred ca nu.

  18. Liviu Antonesei says:

    @) Daca_nu_nu

    Iata la ce ne este de folos un clasicist! Si mai zic unii ca latina ar fi vreo mortaciune! Merci!

  19. Liviu Antonesei says:

    @) Gyll

    Buletinul alb are dezavantajul ca-s lasa liber spre nefolosire! Mai bine este anulat stampilind tot. De altfel, ar trebui adoptata solutia din niste tari mai civilizate, unde s-a inteles necestitatea marcarii refuzului global, deci al tuturor candidatilor, prin includerea unei casute pentru votul impotiva tuturor propunerilor.

  20. InimaRea says:

    Ai facut o analiza serioasa, maitre. La ce te mai miri ca blogul ti-e virusat? In chiar aceasta intimplare tinind de preivizibil, de-acum, ai un raspuns la o-ntrebare de-a ta – cum percepe protestul clasa politica dominanta, momentan. Ca pe-o obraznicie il percepe, si-l taxeaza cu blindete, deocamdata.
    L-am auzit, la radio, pe DragaStolo vorbind despre pericolul reprezentat de Opozitie pentru stabilitatea tarii, dar altceva mi-a atras atentia: a vorbit, clar, despre o datorie externa de 100 de md de euro. Pina al el, erau doar zvonuri sau simple afirmatii ale unora care pareau ca mai mult presupuneau decit stiau. Iata cum, de la “centura de siguranta” de 20 de md de euro, s-a ajuns la o adevarata cazemata. Pe sest, dar fata de noi – fraierii de serviciu – nu si fata de guvernatorul BNR, de pilda. Cum nu, fata de Udrea, Baconschi, Boc et ejusdem farinae – crema guvernarii, stilpii Cotrocenilor. Acum, e mai clar de unde le vine aroganta? “Ne-au facut” pentru un veac, atit am fost de prosti, iar acum mai avem si obraznicia de a protesta ca ne-au. Pai, nu trebuia sa ne faca? Si, daca nu ei, atunci cine? Opozitia? Adica, era mai bine cu banditul de SOV decit cu blajinul si onestul Basescu? Peste poate!
    DragaStolo a invocat datoria aceea monstruoasa in ideea ca nimeni nu ne-ar mai da bani, la nevoie. El voia sa sustina ca actiunile Opozitiei atenteaza la capitalul de incredere al tarii, pe plan exten. Dar mesajul adiacent – sigur, involuntar – este ca nici vorba de echilibru macro, de stabilitate, atirnam de-un fir subtire si sintem ca si terminati. Mai sintem si neinteresanti, de-acum caci avea dreptate vorba aia: Va rugam sa ne scuzati/ Nu producem cit furati.
    Ei, s-au orientat “baietii” – au furat si din productia pe sec. XXI.

  21. Liviu Antonesei says:

    @) InimaRea

    Foarte interesant, am si niste observatii, dar le fac cind revin. Ma duc sa-mi exercit votul democratic pentru alegerea rectorului si, cine stie?, poate sa ma aleg ispravniceasa, adica membru al Senatului. Ca sint din buchetelul de 6 candidati alesi de facultatea, din care vor/vom ramine 3! Pe curind!

  22. Virgiliu Culiceanu says:

    Foarte serioasa analiza, completa si detaliata!
    Cat priveste tacerea presedintelui, cred ca trebuie sa ne asteptam la cate ceva. Basescu stie mult mai multe decat noi, macar de la “servicii”, iar felul cum au deviat manifestatiile din ultimele zile, arata ca sunt manipulate, sau, oricum, cam fortate. Iar faptul ca doar el tace, in timp ce toti politicienii ceilalti, din toate culorile, fac declaratii sau actiuni aiuritoare (vezi vizita lui Ponta la Bruxelles), ar trebui sa ne puna serios pe ganduri …

    Mult succes la vot, mi-ati placea senator!

  23. No, le-a venit mintea la cap… Ma bucur.

  24. Virgiliu Culiceanu says:

    Adevarat spus: tot raul spre bine!
    V-am citit si pe CriticAtac, si pe VasileGogea, si pe Contribuitors. Pur si simplu, blocarea blogului dumneavoastra va adus mai multi cititori, comentatori si comentarii ca inainte. Mai pe scurt, un public cititor mai variat, si popularitate mai mare. Asta, trebuie de tinut minte.
    (Foarte diferite de cele obisnuite pe blogul dumneavoastra sunt comentariile de pe Contributors, si de pe CriticAtac. Asta chiar mi se pare un castig.)

  25. Dorin Tudoran says:

    @ Liviu Antonesei

    Cum aseara am postat comentariul folosind un telefon, mi-au scapat niste erori “dactilo”. Nu ti le mentionez, caci sar in ochi singurele. Tocmai spre a nu sari in ochii prea multora, indreapta-le, te rog. Multzam!

  26. mitrasca says:

    Nu au gandit “cu doi pasi inainte” . In fond cititori dvs.erau cam aceeasi , acum s-au diversificat si inmultit; tot raul spre bine…

  27. Liviu Antonesei says:

    @) Dorin Tudoran

    Imediat ce raspund pe aici, intru si corectez. De altfel, voi avea si o surpriza de la fratele Serban Foarta, imedita dupa ce raspund!

  28. Liviu Antonesei says:

    @) Virgil Culiceanu, Mitrasca

    Nici daca plateam o firma solida de publicitate, nu ieseam mai bine. Poate in viitor, isi vot face calculele mai bine si nu-mi vor mai face propaganda pe gratis!

  29. Liviu Antonesei says:

    @) Alexandru Petria

    Acum, sa vedem si cit ii va tine mintea cu pricina!

  30. Liviu Antonesei says:

    @) InimaRea

    Am urmarit, in text scris, ce-a spus Stolojan, iar treaba cu cifrele nu e clara. El spunea ca din cele peste 90 de mld de euro, ceva peste 20 mld ar fi datoria statului, restul fiind datorii ale persoanelor si firmelor private! Ceva, totusi, nu pricep – Romania e subiect juridic de drept international, de ce sint bagate persoanele fizice si firmele la datoria Romaniei? Daca ma poate lamuri cineva, il rog sa o faca!

  31. Liviu Antonesei says:

    @) All

    Poetul Serban Foarta a avut amabilitatea sa-mi trimit un text spre publicare aici, in spatiul nostru. Am facut-o cu mare placere, desigur, gindindu-ma nu doar egoist, la mine, ci si la oaspeti! Textul este aici

    http://antonesei.timpul.ro/2012/01/23/invitatul-meu-serban-foarta-%E2%80%93-t-r-u/

  32. gogu says:

    @Liviu
    Au fost ceva credite luate de catre firme/societati si cu garantii de la stat. Acum nu stiu daca au fost de la banci sau alte organisme finaciare, dar au fost si cazuri (nu mai retin care concret) in care firmele nu si-au platit datoria si atunci acesta a fost preluata la stat ca garant. Nu stiu daca la astea se refera Stolojan, nu am gasit decat fragmenete in care critica plangerea lui Ponta la Inalta Poarta.

  33. Liviu Antonesei says:

    @) Gogu

    Bun, daca despre asta este vorba avem de-a face cu vreo 70 mld care, oricint, pot cadea in grija statului, adica a noastra? Mai ales ca mari semne de inviorare a noastra nu vad! Comparativ cu datotria directa a tarii, suma mi se pare colosala! Si astia nu fac nimic pentru vreo lansare economica!

  34. Florin Iaru says:

    Dorin – ia-ţi un mac. :)

  35. Liviu Antonesei says:

    @) Florin Iaru

    Dar de ce-si ia un mac?

  36. intre says:

    un Mac -si Torvald pe el (si pe mama lor :) )

    @LA: datoria este pe umerii peroanei (fizica ori juridica) care trebuie sa plateasca: plateste aceea care are si poate fi obligata. Aici nu functioneaza principiile dreptului in sens juridic. Functioneaza: “tu ai si eu vreau iar eu mai si pot -cel putin sa incerc; tu nici macar nu mai vrei sa te opui”.

  37. Liviu Antonesei says:

    @) Intre

    Ok, merci de lamurire! Bun venit. E un text foarte amuzant al lui Foarta in postarea urmatoare. Dar, meme temps, serios!

  38. InimaRea says:

    Trebuie sa fie si ceva cu obligatiunile de stat, alte datorii pe piata financiara, aparte de cele la FMI/BM/UE.
    Garantii de stat se dau pentru credite de import/export. Nimic mai simplu sa ruinezi o tara cind iti votezi garantii pentru imprumuturi pe care n-ai de gind sa le platesti. Si-au facut mina cu Bancorex, Banca Religiilor si cite-or mai fi fost, prosti erau sa aiba totul pe mina – guvern, armata, servicii, parlament – si sa nu rada si-n contul generatiilor viitoare.
    Crede cineva ca le e frica tuturor de Basescu? Nu le e frica lor de el, lui – de ei. Asa ca-i conduce cu mina de fier la furat.
    Tuturor banditilor le-ar prinde numai bine o razmerita – sa se dea totul peste cap, sa se-aleaga prafu’, sa se stearga urmele – ca la incendiu provocat.
    Dupa comunisti, a ramas macar o tara – cum era ea. Dupa astia, nu mai ramine piatra pe piatra.

  39. Liviu Antonesei says:

    @) InimaRea

    Am inteles, in principal ar fi vorba despre credite de altii, dar garantate de stat, care pot oricind cadea in capul statului, adica la nostru! Aferim! Ar mai fi imprumuturi de stat, altele decit cele recente de la FMI, BM, UE, ar trebui vazut cam ce suma, pentru ca ele ar reprezenta tot o datorie directa a statului, cum s-ar spune a noastra, a intregului popor muncitor si a intregii clase superpuse hotomane…

  40. Anton Vasile says:

    De ce iubesc Democraţia şi Capitalismul?! Fiindcă vreau să trăiesc liber şi demn în ţara mea, fiindcă vreau să-mi câştig pâinea cinstit, cu sudoarea frunţii mele şi capacitatea mea creativă, nu vreau să fiu sluga nimănui, cu atât mai puţin a vreunui politician, veros, de teapa lui Băsescu, Boc , Udrea , Oprea sau un unui partid unic – Doamne fereşte! Acestea sunt motivele pentru care iubesc Democraţia şi Capitalismul şi mă opun vehement unei eventuale dictaturi portocalii

  41. Liviu Antonesei says:

    @) Anton Vasile

    Mie mi se par motive serioase si intemeiate. Dictaturile sint odioase indiferent de culoarea lor!

  42. intre says:

    Anton Vasile: cei care au deja democratie si capitalism se pling si protesteaza public si violent pe motiv ca nu traiesc liberi si demni in tara lor, ca nu-si pot castiga painea cinstit , ca au ajuns slugile potentatilor si ale politicienilor. In cazul asta ce astepti bun de la democratie si capitalism ?! Chiar si dupa ce ai citit (sper) articolele de pe acest blog , matale tot nu realizezi ca si dreapta si stinga s-au dovedit falimentare ? Nu realizezi ca problema consta nu in culoarea autoritatii ci in relatia dintre conducator si condus ? Condusul accepta orice , chiar si inchizitie etc , daca sistemul/seful ii satisface necesitatile si asteptarile. Si se revolta impotriva ambelor/ambilor daca nu. Matale continui sa propagi iluzia ca exista un sistem anume sau o persoana anume care “daca va veni” o sa rezolve problemele. Fals. Circumstantele determina care anume sistem/persoana este optim. Chiar trebuie sa-ti amintesc de Franco si de Spania ?!

  43. intre says:

    Hint: in Grecia a fost schimbat poulos ala cu altul, masurile au ramas. In Italia a plecat fosila aia libidinoasa , masuruile au ramas. La noi a plecat Lazaroiu , codul muncii a ramas; a plecat ala de la sanatate, spitalele au ramas desfiintate. Pleaca boc, basescu si masurile lor ramin. Oamenii protesteaza impotriva masurilor si a efectelor iar persoana care le-a pus si le pune in opera este doar partea subsidiara a problemei. La fel stau lucrurile cu capitalismul/comunismul. Mi-ar place sa intelegi urmatorul lucru: conducatorii propun, impun sau accepta schimbarea sau/si a sistemului impreuna cu sau fara schimbarea marionetelor vizibile -insa niciodata nu renuntza la statutul de conducatori. Ti se va da orice ca sistem si oricine ca leader vizibil , in scopul de a te pastra pe tine ca supus. Vita furajata. Anarhia este cosmarul oricarui pastor. Oricarui stapin.

  44. Dorin Tudoran says:

    @ TOTI DE PE AICI

    Mai, “pegra”, “viermi” si “ciumpalaci”, n-ati inteles NIMIC din discursul presedintelui. Iata acilea SINGURUL intelectual care a priceput TOTUL si INTOTDEAUNA, de la Ceausescu la Basescu:

    http://www.contributors.ro/politica-doctrine/obligatiile-unui-presedinte-realismul-vointa-tenacitatea/

  45. Claudia Paun says:

    “pegra”, “viermi” si “ciumpalaci”,:))))))))))))):)))))))))

Leave a Reply