De buna seama ca textul care urmeaza nu e poezie de pus într-un volum si nici macar de publicat într-o revista literara. Dar mi se pare ca blogul ar avea spatiu sa-l cuprinda. E interesant ce efect cathartic a putut sa aiba acesata joaca asupra mea pe cînd o scriam. Ba chiar m-as bucura sa aiba si asupra celor care, eventual, o citesc. E iarasi interesant cum, la necaz, începe sa-ti umble prin minte poezia poporala si cea a clasicilor razvratiti. Cînd îti este bine, se mai întîmpla si sa uiti norodul si antecesorii, cînd nu-ti mai este la fel de bine, iata, îti mai aduci aminte de ei.

Satira. Duhului sau

Pentru Grigore Alexandrescu, Mihai Eminescu si Ioan Grosan

Mult stimate si iubite
capitan si presedinte
permiteti sa raportez
ca-n cinci ani de „tot `nainte”
ati facut un cacarez
si poporul cel obez,
care-a prins putin la minte,
va zîmbeste cam din dinte
si scuipa cuvinte verzi.

Sta prin crîsme, sta la porti,
sta sub ape, `n nasalie,
apuca oala de torti
cînd plesneste Mos Ilie.
Si-ntr-o crunta veselie
o-njura pe Tanti Nuti
ba si pe mata te-adie,
ca esti spaima Constituti.

Da matale, nici ca-ti pasa,
te-aburci în elicopter
prostimii-i mai tragi o plasa
si te cateri înspre cer,
de-o mîna cu proasta tatei,
de alta cu-n gunoier,
iar niste drumari atîrna
ca hainele în cuier.
Doar poetul cel din casa
te socoate vreun boier.

Viata tare e frumoasa
cîn` nu-ti pasa de nimic!
Apa e unde-a fost casa
si rachiu în alambic.
Nu ti-i frica nici de coasa,
cum nu-i e nici celui mic –
duci mandatu` pîn` la capat
ca e tras la loz în plic.

Ba si vorba nebuneasca
ai schimbat-o doar un pic –
nu dupa voi e potopul,
ca nu-i timp de irosit.
Pare c-a fugit norocul
da` matale esti voinic.
Nu ti-i frica de pulime,
c-o întorci c-un mizilic.

Iar daca, cumva, nu tine,

O laboanta la botic!

Da, mandatul populimii
îl vei duce pîn`  la cap,
e pacat de „votul tarii”
cîstigat la un protap.
Ca sa nu mai vorbim
de `cela al diasporei setoase
de dreptate si-adevar
pogorîte-asupra noastra
precum merele în par
si snopindu-ne la oase.

O viziune tenebroasa
mi se-nvîrte însa-n cap –
dac-o scafîrlie suie,
cu suvita ratacita
si privirea vag sticloasa,
baga spaima la Palat?
Si pretorii, c-altadata,
se-nfoaie cum o rachita
si-o aburca în protap?