Cînd am postat poemul lui Berthold Brecht, nici nu visam ca va trebui sa ma gîndesc asa de repede din nou la el – si în nici un caz în legatura cu unul din cei mai importanti scriitori din generatia mea. Pîna la urma, Brecht facea referire la secretarul general al Uniunii Scriitorilor din RDG din anii cincizeci, care era mai degraba un politruc sinistru, un fel de Beniuc de-al lor, decît un scriitor adevarat. Or, în cazul nostru chiar este vorba despre un scriitor adevarat si, tocmai din acest motiv, reactia acestuia este si mai descumpanitoare. Dar, ma rog, asta e tara, acesta este presedintele, acestia ne sînt scriitorii, asta e situatia. Asa ca, revenindu-mi Brecht si poemul sau în minte, am comis aceasta parafraza:
Elegiile din Catastroica (1)
Dupa Berthold Brecht
Dupa discursul tîfnos al presedintelui, din 5 august,
în care acesta ne-a îndemnat sa ne destaram
daca nu ne place halul în care a adus tara,
în cîrdasie cu augusta sa camarila,
scriitorul preferat al acestuia – cel caruia
presedintele îi citeste romanul de cinci ani,
de parca ar fi Biblia –
ne-a explicat într-un articol de ziar
ca nu-l meritam pe Vrednic Cîrmaciul.
Si va trebui sa ne straduim amarnic,
ca sa-i meritam onoarea de a ne conduce
pe noi culmi de progres si civilizatie.
Asa este. Dar întreb si eu, ca prostul,
pe urmele unei elegii de Berthold Brecht –
Nu e mai simplu, pentru multgloriosul
presedinte, sa-si demita nevrednicul
popor si sa-si aleaga altul?
Unul dupa chipul si asemanarea
scriitorului sau preferat…
Păi, domnilor, Regina mea ŞTIA că şi greieritul e o artă!!! ŞTIA că şi aia-i muncă!!! Încă ce muncă!!!
Văzut-aţi domniile voastre cum l-a primit ea pe muzician şi i-a oferit ea casă şi masă?
Nu ca acuma, în zilele noastre, când nu dă nimeni nicio ceapă degerată pe artişti!!!
@) Daca_nu_nu
Merci pentru greierul artist! Doar meseriasii romani absenteisti imi tulbura atentie si buna-crestere!
Şi Greierele… Ooo, Greierele!!!
Cum i-a cântat el în semn de recunoştinţă…
Aţi văzut?
Dar o ţinea pe-a lui: „Ce frumoasă este viaţa!”
Hai, să zicem, a tăcut-o pe aia cu „Munca poate fi drăguţă…”
Dar nu s-a apucat să-i cânte-n strună Reginei!!!
Poate di ce i-o dat numa casă şi masă, nu şi post la ICR?
Uuuups…
Servus, Bunicule!!!
Mă bucur că ţi-a plăcut greieraşul meu. Ştii ce cred eu? Cred că a cântat cu-atâta însufleţire pentru Regină, fiindcă o ştia de melomană. Ai văzut domnia ta cum bătea ea din picior când i-a prins asupra faptei în vizita neanunţată???
@) Fulcanelli
Mă bucur că ai reuşit să-ţi refaci tastatura. De fapt, ce poate fi mai frumos decât o tastatură din pietre de rîu???
Dar sper că n-ai stricat lăcaşul vreunui greiraş artist, că-i vai de copita dumitale de mistreţ!!! Praf te face Daniel, ai văzut doară ce greieraş drăguţ şi frumos a reuşit el să filmeze!!! Şi n-a fost hologramă.
No, că mi-o picat netul…
Sper să ţină până scriu un mesaj pentru Bunic:
Dragule, NU mai aştepta meseriaşii!!!
Sunt ocupaţi să cânte-n strună, pe la tot feliul de institute.
Descurcă-te ca un artist ce eşti, cum te-a lumina Dumnezeu, că, de la meseriaşi nu ştiu dacă te poţi aştepta la ceva…
@) Daca_nu_nu
Cum vad eu, ca la o zi de luni, ma duc la Bosch, imi iau masina de gaurit, suruburi si chestiile alea de plastic, si purced la treaba! Poate ca avem prea multi filosofi?!
Avem pe supărarea prea mulţi filosofi… N-avem prea mulţi, cum s-avem?
Avem pe cine nu trăbă, unde nu trăbă!
Azi îs cu capsa pusă pe institute, nu doar pe ICR, dar pentru alealalte nu ştiu iniţialele… Aşa că am scris numa ăsta că-i mai simplu. A se înţelege toate.
Cât despre domnia ta, ce să zic, cumpără-ţi maşină de găurit…
Scuze, da nu ştiu de ce îmi vine să râd!!!
Maşina de găurit nu-i stilou, iubitule!!!
Eram odată la o perfecţionare, în Apuseni, unde ţineam un curs despre comunicare. Şi era acolo dăscălime câtă frunză, câtă iarbă… Programul era de la 8 la 18. Şi vine la mine un domn profesor şi-mi spune: Doamna profesoară, noi am dori să terminăm la ora 14. Nu tu „dacă se poate”, nu tu „vă rog”. Mă uit la el, eu mică, el de două ori cât mine… Şi-mi dă Dumnezeu gându bun (câteodată mai am şi gânduri de-astea) şi-l întreb pe om, foarte calmă: „De ce?” Păi, zice, s-ontunecat de ploaie şi tră să merem să ne-adunăm fânul… Am fost şocată. „Dumneavoastrăăăăă?”, zic. „Păi, cine?”, zice el privindu-mă-ntr-o dungă… „Păi nu sunt oameni care să facă asta?” „Nu!, zice el, noi facem totul: noi cosim, noi îl întoarcem, noi îl strângem, noi creştem animalele, noi le hrănim, noi le îngrijim… Care mai sunt de ar putea să facă asta sunt puţini şi nu răzbesc la cât este de lucru…”
Se vede treaba că va trebui să ne-nvăţăm cu de toate…
No, amu vă las, că m-am stâmpărat! Mi-o fost tare dor de voi. Nu v-am văzut de-o săptămână.
Nu ştiu când mai viu, dar, dacă pot, viu!!!
Pupici, pupici!!!
Am purces la un rond de noapte mai mult ca sa ma lamuresc ca linistea de weekend a statut ina albie, dupa cum credeam eu ca . Cind colo, unii(le) ne intrec asteptarile…
@Fulcanelli: ma che sorpresa (placuta), dupa ce mi s-a dat a intelegere (v-am invocat haloul -ori sa zic Doppelgangerul?- vulcanologic) ca sinteti pe un fel de pustie or plai schimnic. In tot cazul, ca sa va fac o update, cum am pe lista mea de philantropisme, vreau sa zic philornitorisme, cite o nalta pasare bolnava (ori poate doua, ori trei, cum ar fi aceea a fericirii ori a paradisului paraginit) si care nu se vindeca decit roua dac-ar bea si cenusa , scrum de stea, am profitat de Perseide ca sa string intr-o cescutsa scrum meteoric, poate ajuta…
@Daca_nu_nu : eu chiar credeam ca bateati calu’ cit era cald, spre retragere, da’ bag seama ca greierii nu culca-se. Sa stiti ca imi pare rau ca am lipsit la (magna cum) laudae, penca nihil grillo a me alienum…, insa n-am mijloace(tehnice) sa ma vitejesc la asa de multsi megabaits si cu fringere de inema si minuri m-am uitat doar la titulul greieresc. Asta-i.
Dumineca placuta, oameni buni.
Daca_nu_nu says:
14/08/2010 at 21:59
“Şi uite, domnule, halal prieteni!
Nimeni nu mi-a lăudat nici Greierele meu artist şi nici Regina protectoarea artiştilor. No, las că vedeţi voi ce păţiţi când vine fluturaşu pe luna asta!!!”
Eu nu pot vedea filmulete (doar ce pot ceti ce mai sccrieti). Dar cand ma intorc din cea pustie in care bantui, musai ma uit peste ele.
Daniel StPaul says:
15/08/2010 at 06:28
“@Fulcanelli: ma che sorpresa (placuta), dupa ce mi s-a dat a intelegere (v-am invocat haloul -ori sa zic Doppelgangerul?- vulcanologic) ca sinteti pe un fel de pustie or plai schimnic.”
Complimente !
Sunt sub varf de munte si fac provizii de scrum de stele si copita de mistret pentru anul ce vine. In fiecare noapte pandesc stelele cazatoare, de am ajuns sa fiu privit ca un fel de bolandul satului. Cat priveste roua, nu o pot strange de pe firele de iarba in zori de ziua, pentru ca-si pierde puterea (e musai sa ramana legata cu pamantul). Dar daca ajunge pe aste meleaguri vreo pasare maiastra in suferinta, o vindec fara gres.
A mai ramas foarte putin pana ce trebuie sa scobor din nou in lume. Pe curand !
P-aici e un pic racoare, 18 grade. Dimineata, pa la 8 auzeam, bumm, buum, buum, credeam ca visez, ma uit pa fereastra, trecea fanfara, ma duc sa iau Brotcheni, boooom, bum, bum , ma intilnesc din nou cu fanfara, deja facuse turu, se ducea la biserica, booom, bum, bum, e mare sarbatoare, Sf. Maria…
Marie si Marioara, ia un par si ma omoara, paru sa fie de soc sa nu ma omori de tat.
P.S Cind e sf. Marcela?
Daniel,
Cum se face că o persoană instruită ca domnia ta poate scrie „magna cum laudAE”??? Doară nu-i fi citat din CV-urile unor personalităţi? Numa pe-acolea am găsit ablativ în -AE (!!!), lucru de-a mirarea dacă stai să te gândeşti… Ştiu că a fost o scăpare de tastare, dar mă gândeam să-ţi spui, că, vorba aia…
Altfel, naiba să mă ia, întotdeauna când am avut ceva important de făcut m-am pomenit întorcându-mă din drum. Serios. La propriu. De exemplu, când m-am înscris la facultate, m-am întors că uitasem să-mi iau… buletinul!!! La titularizare am plecat fără instrumente de scris. Odată mi-am scăpat verigheta în biserică, taman când mă-ntorceam de la Isaiia dănţuieşte… Şi toţi nuntaşii, în cor: Woooooow!!! Nici nu ştiau câtă dreptate-aveau.
Tot feliul de bazaconii…
Poate de aceea vrea Neamţu să mă sanctifice.
@Fulcanelli: Apoi s-avetsi spor la recolte.Acuma chiar iau in serios oferta de ajutor la maiastre suferinde (asta si pentru ca mai sper, ca domnul acela foarte batrin, sa-mi creasca aripe; cica fiind fost intrebat un fluture cum a stiut, pre vremea cind era larva, ca o sa-i creasca aripi, au raspuns dumneaei -inainte de a fi dumnealui- ca in timp ce se tira tot mai incet a simtit o durere in umeri…) Din cind in cind imi palpez si io zona spate , sus, stinga si dreapta…
@Daca_nu_nu: Piscina plena virtutis, Fons aeternae iuventutis In nocte mea lucerna, Recte me semper guberna…Iaca, abia trezit vaz ca vigelentsia, ca si greierii, nu culca-te. Apoi asa se si cuvine, ca ce ne-am face fara doftori? By the way, nu-sh ce surse de informatsii (intelligence, amer.) dezghiocats ori folositi, ca mi-i teama ca date ce avem noi la dosar in ce priveste instruiala-mi nu se coroborisesc cu ce va furnisasc ele.
PS Catre sfirsit de luna asta s-or implini fix 1600 de ani de la trecerea la Domnul a Sf. Marcella (altminterea, dupa cum aflu, cam sfinta de iarna si neincurajatoare a voroavelor cu barbatsii…)
@) Daniel
„Catre sfirsit de luna asta s-or implini fix 1600 de ani de la trecerea la Domnul a Sf. Marcella…”
Tunc, sit sibi terra levis!
De mortuis nihil nisi bene.
@Daca_nu_nu: Pai , nu-sh ce sa zic…Pare-se ca nu folosim aceleasi metoaghe (ori technologii? ori curricula?) Pre noi, la scoalele ajutatoare ne-au invetsat ca sfintii-s vii (si dara nu morts), ca tocmai exemplaritatea lor le face biografia imperios transparenta , chiar si prin partile cu umbra groasa (Petru, cam lepadatos, Mateiu cam vames, Augustin , june cam …de neastimparat…). Circoteli de muritori n-o sa-i scoatsa pre ei din registru hagiographic, ase ca si Sf. Marcella, vaduva vreo sase zeci de ani si ultrapioasa, in exemplaritatea ei, nu-i neaparat exemplu de “ecumenism” intergeneric…
@) All
O satira din ciclul Elegiile din Catastroica aici
http://antonesei.timpul.ro/2010/08/15/elegiile-din-catastroica-2/
Trebuie sa fi citit (eu) elegii tare de mult – timp. Baiatul acela, Tibullus… (Stiu, stiu, pe Ovid l-ar pune unii mai intai. Dati-mi o ruptura!)
Hello, vrei sa schimbam linkuri?
I savor, cause I discovered just what I was taking a look for. You have ended my 4 day long hunt! God Bless you man. Have a great day. Bye
I’ve been browsing online more than three hours today, yet I never found any interesting article like yours. It’s pretty worth enough for me. Personally, if all webmasters and bloggers made good content as you did, the web will be a lot more useful than ever before.