Odată şi odată, tot va trebui să dau seama, tot va trebui să scriu ceea ce le datorez maeştrilor mei într-ale poeziei. Mă refer, desigur, la Mallarme şi la Char. Regret că l-am privat pe primul de accentul din nume şi pe al doilea de prenume, care ar fi echilibrat lungimea numelui său cu cel al maestrului dintîi, dar, deşi mă chinui de vreo oră, nu găsesc mecanismul prin care aş putea pune accente! Deci, odată şi odată, va trebui să scriu despre asta, dar nu acum şi aici. Acum, îmi revine în memorie un scurt poem, pe care l-am citit prima oară acum vreo treizeci de ani. Un poem scurt, aparent cum nu se poate mai clar, mai limpede, dar care păstrează constant, măcar pentru mine!, ceva enigmatic. O să-l citez, mai întîi, în limba franceză, pentru că, de-a lungul acestor decenii, l-am chinuit cu nu ştiu cîte versiuni în limba română, nefiind niciodată sigur că am nimerit-o pe cea mai adecvată. Se numeşte Contrevenir şi face parte din ciclul Quitter, inclus în volumul din 1962 La Parole en Archipel, apărut, desigur, la Gallimard. Sună aşa:
„Obeissez a vos porcs qui existent. Je me soumet a
mes dieux qui n`existent pas.
Nous restons gens d`inclemence.”
Nu e cazul să postez aici toate variantele de traducere la care am ajuns de-a lungul vremii. Deocamdată, o prefer pe aceasta:
„Credeţi în porcii voştri care există. Eu mă supun
zeilor mei care nu există.
Rămînem bărbaţi ai inclemenţei.”
Cred că voi fi avut şi traduceri mai „lirice”, dar este unul din cazurile în care nu lirismul însuşi m-a interesat într-o poezie, ci altceva, poate sensul?, deşi nu asta trebuie căutat acolo! Cine doreşte îşi poate exersa talentul de tălmăcitor, deşi altceva m-ar interesa pe mine – şi anume un răspuns la întrebarea: de ce mă obsedează de atîta vreme şi atît de mult aceste versuri scrise acum jumătate de veac şi descoperite de mine acum un sfert de secol? Eu nu am răspunsul, am doar versurile, ba în franceză, ba în română, în minte…
…?!…
… Poate pentru ca acum, mai la vedere si mai transant ca niciodata, incep sa se separe apele…
… Pare ca, daca nu ai vocatia teicii esti automat impins in regatul zeilor declarati inexistenti, neramanandu-ti decat sansa sacrului… singurul real dealtfel, chiar daca, la randu-i, declarat inexistent si el…
Cert, nu e poezie politică. “Porcii” – care există – ţin de real, concret, natural; la rigoare, sînt poftele trupeşti în atîtea chipuri metaforizate în pildele biblice, ca pericol pentru mîntuirea personală.
Antiteza poetică – “zeii care nu există” – tulbură, aparent, oglinda biblică. Rămîne diferenţa dintre obeisser (a te supune total, a te robi) şi soumettre (a te plasa sub autoritatea, a-ţi alege stăpînul – spiritele protectoare, aici).
Astfel, s-ar putea citi: Voi sînteţi robii porcilor
care vă fiinţează/ Iar eu – slujitorul zeilor ne-fiinţei.
Tot cert, nici poezie religioasă nu-i căci “Les Dieux” ar fi apostazie, în lumina Crezului. Dar e poezie, unde nu eşti ţinut de canon, doar de logica poetică cerînd echilibru al contrariilor, pentru decuparea tensiunii trăirii lirice. Abia antinomia porci-Dumnezeu ar fi frizat apostazia.
Ajungem la ultimul nivel ale antitezei – între înţelesurile diametral opuse pe care exister le capătă la stnga şi la dreapta dichotomiei. Două atitudini ireconciliabile: a exista ca porc vs a gîndi zei in-existenţi, adică a nega valoarea existenţială a lui vivre pour vivre.
Inevitabil, cartezian: Je pense donc j’existe.
Sau cum ar fi spus Descartes: Si je ne pense pas, je ne suis qu’un porc.
@) Draga, Inima-Rea
Multumesc foarte mult pentru efortul hermenutic – nu mint, chiar am nevoie de el, iar interventiile imi sint de ajutor. Nici eu n-am citit-o vreodata in cheie politica, ci mai degraba metafizica, desi uneori, si cind am citit-o prima oara, si acum, tentatia aceasta se poate manifesta!
Ar fi fost insa ultimul lucru de asteptat de la Char – el si-a rezolvat problemele politice, de pilda, in Rezistenta, cu picioarele infipte in pamint, cu capul sus si cu pusca in mina, nu cu ajutorul poeziei!
@) Inima-Rea
Oui, oui, c`est ca! Foarte buna reformulare a vorbei carteziene!
Mă bucur să fiu de ajutor.
“Mai cartezian” ar fi fost: Je ne pense pas, donc je suis porc.
@) Liviu Antonesei
Buna ziua dottore!
Vă asigur, încă o data!, că trec mereu pe la bloc, vă salut şi vă citesc, fără sa vă scriu, doar învăş mereu câte ceva de la fiecare … e tutto qui!
Acum, să-ncerc să vă învăţ şi eu o şmecherie, nu ştiu cum e cu Wordpress-ul, dar ca să inseraţi un caracter, un semn, ceva ce nu e pe tastatură, folosiţi (e valabil numai atunci când aveţi documentul în care scrieţi în format word, altfel nu ştiu nici eu!) meniul “Insert” sau “Inserare”. Adică, daţi click pe eticheta asta de sus, din bara de meniuri (a patra din stânga la mine) şi alegeţi apoi, cu alt click, “special character”. Apare apoi un tabel unde, dacă vă jucaţi un pic, veţi găsi caractere din toate limbile pământului. Selectaţi pe cel care vă trebuie şi el va fi inserat acolo unde vă aflaţi, în textul dumneavoastră. Repet, numai într-un document “word”. Şi de aici e uşor să-l copiaţi acolo unde aveţi nevoie. Sper să meargă, aşa voi face eu acum scriind numele complete ale celor doi maeştri ai dumneavoastră, Stéphane Mallarmé şi René Char!
Pe urmă, după ce voi termina salata de vinete, voi învăţa ceva despre Char, despre care nici măcar nu auzisem până azi!
Vedeţi acum de ce, cel mai adesea, trec pe la bloc şi doar mă uit pe fereastră?
Un sorriso, ciao!
„Voi vă plecaţi în faţa porcilor voştri, pentru că ei există.
Eu mă ridic în faţa zeilor mei, chiar dacă ei nu există.
Rămânem specii de neînduplecat…”
Neînduplecato!
Te iubesc! Şi nu mă-nduplec!!! Nici măcar atunci când te urăsc!
Eu m-aş îndupleca dar vezi că
“Privesc din Doftana prin gratii de cer- Departe, în zare, un petic de cer – E ceeerul sub caaare, închisă şi eaaa – Se mistuie-n chiiinuri tovarăşa mea…”
Nu stiu ce a avut în minte Char, dar pe mine versurile ma duc cu gindul spre Odyseia. În timp ce insotitorii lui Ulise se supuneau poftelor lor carnale, devenind porci, Ulise se ridica in fata Zeitei Circe. Metaforic, desigur. “Neinduplecat”? Mai curind “neindurator”
In partea vestica, desigur.
Dar eu mai stiu doar franceza neuitata printre englezi… Iar de Rene Char nu am auzit pina acuma. Vedeti voi, in “francofona” de Canadezia, mai cunoscuta este literatura… germana
Pardon, “gratii de fier”.
Vaaai, George!!! Ce prostie-i aia??? „Privesc prin Doftana…” bla-bla. O poezie, văd. Cine naiba a scris-o? Cumplit. Ce gândire…
Aoleo! Sper că nu mă leagă!
Iştenem!!!
Ba nu, Nick. Ştii ce înseamnă „duplicitar”, nu te-nvăţ eu. Eu văd acolo două atitudini care nu se-mpacă, nu se pot împăca, aşa cum bine-a zis şi George. Ori, ori. Nu există „şi, şi”.
Ehehei, profesoaro, nu cunoşti folclorul dureros al ilegalităţii eroice a comuniştilor români. Pe voi unde v-au dus cu şcoala, dacă nu la Doftana – unde-a fost întemniţat şi tovarăşul Gheorghe-Gheorghiu-Dej (dacă nici de ăsta n-ai auzit, mă las păgubaş, parol!)
Pe mine versurile mă duc la prima Odă a lui Horaţiu:
„…hunc, si mobilium turba Quiritium
certat tergeminis tollere honoribus;
illum, si proprio condidit horreo
quicquid de Libycis uerritur areis…”
„…acesta e ferice când gloata schimbătoare
se-ntrece să-l înalțe la treapta cea mai mare;
acestalalt, când are hambarele lui pline
cu grâul tot ce-n Roma din Libia ne vine…”
„Me doctarum hederae praemia frontium
dis miscent superis, me gelidum nemus
Nympharumque leues cum Satyris chori
secernunt populo…”
„Pe mine mă uneşte cu zeii iedera
menită înțeleptele frunţi a-ncununa,
pe mine codrul reavăn şi hora cea uşoară
a Nimfelor cu Satiri de gloată mă separă…”
(trad. N. I Herescu)
@) Inima-Rea
Cum mai binele e dusmanul binelui, propun sa raminem la prima formula pe care ai gasit-o! Sa fie primit(a)!
@) Daca_nu_nu
Nu am nimic ipotiva traducerii tale, dar am o slabiciune pentru inclement/inclementa/inclementza, poate de unde e rar folosit in limba romana, iar Char e si el un poet chiar… rar!
@) Inimă-Rea
De Dej am auzit. Sănătate bună-Ardeal, io mă duc cătană-n Dej. Am auzit şi de Doftana, că aveam un text într-o carte de-am primit-o la premiu şi-i zicea: „Nu mai bate toaca la Doftana”, iar protagonistul era un erou comunist etc. ş.a.m.d. Dar, sincer, n-am ştiut să fac legătura. Iertată-mi fie incultura…
De fapt, la ce să te-aştepţi de la una care-a scris la teză la istorie că la Congresul nuştiucare au participat 40.000 de membri, de m-o suduit proful o săptămână („Îţi baţi joc, proasta dracului!!! Vrei să mă bagi în puşcărie… Unde dracu să-ncheapă atâta lume? Unde te crezi? Pe stadionu Maracana???… Când v-am zis io aşa ceva?” Avea dreptate, săracu, nu zisese, dar… io de unde să ştiu?). Dup-aia, tot el, săracu, după ce i-am zis că vreau să merg la clasice a zis: Du-teee, du-te, că latina aşa şi pe dincolo. Acuma, săracu profu-o murit – SSTL – şi io n-am priceput nici în zi de astăzi când o fo sincer…
@) Inima-Rea
Cred ca inceputul e “Provesc DIN Doftana…”, dar nu pun mina in foc pentru memoria mea, cind e vorba de poezii… ilegaliste!
@) Zitella
Multumesc tare mult! Am copiat mesajul, l-am pus pe Desktop si prima oara cind mai am prilejul, incerc!!! Grazie!
@) LA
„Din” a scris George. Eu am redat greşit. Scuze.
Eşti de groază! Dejul de care-ai auzit tu se chema Oneşti. No, ia zi, cîte gîşte l-o costat pe tătîne-tu să treci la geografia revoluţionară a patriei, că la istoria
… legendară a partidului, văz bine că erai corigenta clasei. Ce te făceai dacă prindeai şi scrierea cu chirilice, slavonistă!
@) LA
Referitor la „inclemenţă”, ştiu ce spui. Numai că ai spus-o tu deja.
Draga a zis „să se separe”. George a venit cu „ireconciliabil”.
Eu am adus „neînduplecare”. Nick, „neîndurare”.
Poate ne leagă pe toţi.
Sigur că „inclemenţă” e cel mai sigur.
Dar ne-ai luat-o înainte…
@) Inimă-Rea
Măi, să ştii că o scăpat ieftin tătâne-mio!
Că, pe vremea aia era_cinstiţi dascălii, nu ca ăştia de astăzi…
Mi-o dat 3 la teza aia şi m-o şi ridicat în faţa clasei să mă critice!
@) Daca_nu_nu
Aoleo, George spune ca tatal tau a trebuit sa dea mita ca sa te treaca la istoria si georgrafia, ambele, revolutionare! Dreptu-i?
@) Daca_nu_nu
Daca spui adevarul, chiar a scapat ieftin tatinele tau.
O, nu, domnule profesor, umilul meu comentariu nu s-a vrut nicidecum un efort hermeneutic.
A fost doar o ipoteza de raspuns la intrebarea pe care am inteles ca vi-o puneti: de ce va revine in memorie acest poem?
Si nu m-am referit nici o clipa la politic. Cum va stiu, el n-ar putea nicidecum sa va obsedeze. Ar putea sa va preocupe, ar putea sa va doara, sa va amuze mai ales… dar nu sa va bantuie.
Eu gandeam ca raspunsul s-ar putea afla mai mult in cheie existentiala…
A fost o incercare…
“Noi rămînem nemiloşi” – “milă” e puternic, maître. “Inclement” nu sună în româneşte. Dar merge “neîndurători”, ca şi “neiertători”.
@) Draga
Da, a fost o incercare – reusita! Merci!
@) Inima-Rea
Nu suna, dar nici Char nu e prea roman! Inca ezit…
Era cinstiţi pe dracu’ dascălii care dădeau 3 pentru nimic – căci ce era un 0 în plus, la atîta avînt revoluţionar? Eu ţi-aş fi dat şi de-o-ngheţată fiindcă – naiv – descopereai metoda prin care s-au înmulţit comuniştii români din ilegalitate, de unde şi vorba “Ce puţini am fost şi ce mulţi am rămas”!
@) Inima-Rea
Ha – haaaaaaaaa, eu stiu cantecul asta! Iata versurile:
1
Privesc din Doftana prin gratii de fier
Departe, în zare, un petic de cer.
E cerul sub care inchisă şi ea
Se mistuie-n chinuri tovaraşa mea.
2
Puternici şi tineri şi plini de avînt,
Cerut-am noi muncă şi-un loc pe pămînt,
Dar nu ne lăsară ciocoii pe noi
Şi-n lupta cea grea am căzut amîndoi.
3
Acum stau în fiare bătut şi flămînd,
Ea zace bolnavă abia răsuflînd.
Călăii ne-omoară în ghearele lor,
Să nu ne întoarcem ‘napoi la popor.
4
Azi spargeţi-mi zidul şi lanţul sfăr’maţi,
Să zbor ca un şoim peste ‘nalţii Carpaţi.
Să strîng înc-o dată tovaraşa mea
Şi iar să m-arunc în lupta cea grea!
Ce vremuri traim, eu nu stiu cine-i Char, Marcela trebuie sa-nvete despre Doftana!
)
Daca vrea, daca nu, nu!
PS: am gasit si cantecul, pun linkul dar sa nu-l ascultati, suna groaznic!
http://www.trilulilu.ro/Neptunus/b75d43be9e4f93
“Credeti in porcii vostrii care exista. Eu ma supun zeilor mei care nu exista.
Noi vom ramane mereu nemultumiti.”
(de cele ce sunt, asa cum sunt, nota traducatorului:) )
Asa-i percep eu sensul…
@) play-off
In regula. Nu suna rau. Multumesc.
*vostri, scuze…
@ Char
Ave Porcu’!
Șoricimea te salută!
@) Dorin Tudoran
Ha, ha, ha! Te vad in mare forma, maitre!
@) Dorin Tudoran
De fapt, daca ne gindim putin, nu e atit o traducere, cit o versiune…
Asta-i culmea apogeului!!!
Unde-i Fulcanelli???
Asta-i culmea!!!
Culmea de la apogeu!!! Cu accent pe „u” final!!!
Domnule, vară, soare, cald, plajă-n curte, amiaza-n curte etîcî şîamîdî… Şi unde nu se lăsă o dragă de ploaieeeeeeeeee, de mă ţinu în filigorie pân-amu!!!
Fulcanelliiiiiiiiii!!!
Liviu Antonesei says:
11/07/2010 at 12:37
@) Daca_nu_nu
Daca spui adevarul, chiar a scapat ieftin tatinele tau.
Nici dracu nu-şi bătea capul… Mai rău era când chiuleam de la şcoală şi mă duceam la Monica, la bibliotecă… Aia a fost mai grav. Asta s-a rezolvat „amiabil” (aşa se spune?) cu ţipete şi urlete la faţa locului, fără chemat părinţi la şcoală. Dar aialaltă, aia a fost gravă. Nu cred că ar fi fost atâta bai că chiuleam de la şcoală. Bai era că mă duceam la Monica, aşa cred eu.
Mă rog, chestii „de neîmpăcat”, oricât s-ar fi dorit, fie de-o parte, fie de cealaltă… Nema clementia, nema generozitate, nema bunăvoinţă, nema omenie, ce să mai lungim vorba.
Pe mine, însă, nu mă obsedează chestiile astea. Mi se par aşa, nimicuri – „nugae”, cum ar fi zis Catul. Poate de ce n-am apucat s-o trag din cauza lor… Dar, am zis: fără politică. Mergem pe metafizică!
@) Daca_nu_nu
Pe metafizica, pe ea, pe mama lor!
Ha!-Ha!-Ha!
Tocmai citeam intervenţia dlui Tudoran şi voiam să scriu că-mi place de el: NU se lasă! Bravo lui. Bravo vouă! Bărbaţi sunteţi!
Pe ea, pe mama lor, de metafizică!!!…
@ Liviu Antonesei & Daca_nu_nu
Pe metafizica mea, ca nu va mint cu vreo chestie patafizica!
@) Dorin Tudoran
Sint absolut convins, frate Dorin! Tu nu le ai pe astea cu mintitul. Asta nu inseamna ca Ro n-ar avea specialistii sai in chestiune!
@) Dorin Tudoran
„Spune faţa cum ţi-i viaţa.”
Nici măcar nu ne-a dat prin cap!!!
Dacă_nu_nu.
Habar nu aveti de poiezii patriotice:
Aduceti copii aici linga pietre, sa simta dogoarea nestinselor vetre, si dati-i si dati-i cu capu de zid, sa stie ce-i aia partid!
Cine a scris poiezia?
@) Neamtu Tiganu
Exact n-as putea spune, dar are aerul unei pastise dupa Beniuc.