Odată şi odată, tot va trebui să dau seama, tot va trebui să scriu ceea ce le datorez maeştrilor mei într-ale poeziei. Mă refer, desigur, la Mallarme şi la Char. Regret că l-am privat pe primul de accentul din nume şi pe al doilea de prenume, care ar fi echilibrat lungimea numelui său cu cel al maestrului dintîi, dar, deşi mă chinui de vreo oră, nu găsesc mecanismul prin care aş putea pune accente! Deci, odată şi odată, va trebui să scriu despre asta, dar nu acum şi aici. Acum, îmi revine în memorie un scurt poem, pe care l-am citit prima oară acum vreo treizeci de ani. Un poem scurt, aparent cum nu se poate mai clar, mai limpede, dar care păstrează constant, măcar pentru mine!, ceva enigmatic. O să-l citez, mai întîi, în limba franceză, pentru că, de-a lungul acestor decenii, l-am chinuit cu nu ştiu cîte versiuni în limba română, nefiind niciodată sigur că am nimerit-o pe cea mai adecvată. Se numeşte Contrevenir şi face parte din ciclul Quitter, inclus în volumul din 1962 La Parole en Archipel, apărut, desigur, la Gallimard. Sună aşa:
„Obeissez a vos porcs qui existent. Je me soumet a
mes dieux qui n`existent pas.
Nous restons gens d`inclemence.”
Nu e cazul să postez aici toate variantele de traducere la care am ajuns de-a lungul vremii. Deocamdată, o prefer pe aceasta:
„Credeţi în porcii voştri care există. Eu mă supun
zeilor mei care nu există.
Rămînem bărbaţi ai inclemenţei.”
Cred că voi fi avut şi traduceri mai „lirice”, dar este unul din cazurile în care nu lirismul însuşi m-a interesat într-o poezie, ci altceva, poate sensul?, deşi nu asta trebuie căutat acolo! Cine doreşte îşi poate exersa talentul de tălmăcitor, deşi altceva m-ar interesa pe mine – şi anume un răspuns la întrebarea: de ce mă obsedează de atîta vreme şi atît de mult aceste versuri scrise acum jumătate de veac şi descoperite de mine acum un sfert de secol? Eu nu am răspunsul, am doar versurile, ba în franceză, ba în română, în minte…
@) Daniel StPaul
Oho, multumesc pentru vizita! Chiar ma intrebam pe unde veti fi fiind! Cind mai aveti ragaz, noi aici vom fi.
@LA,
“Doar daca e vreo scroafa, dar eu n-as face asemenea afirmatie din simpatie pentru patrupedele cu pricina…”
Oh. Vai. Adinc, maestre, adinc. Fara replica! Limbajul incepe sa ma depaseasca.
Ma duc sa iau o pauza
@) Nick
Mai bine…
Fiecare blog are Nicku lui.
@) Neamtu Tiganu
Nu sinteti oleaca malitios, Meister?
NU-I!
Ia te uită! Danieeel…
Ţoc-ţoc, ţoc-ţoc, Daniel!
Mi-ar fi plăcut să-ţi pot trimite mai mulţi pupici, dar mi-e o lene de mă doareee…
Noapte bună, copii!
Acu’, n-aş prea vrea să pic în doaga ălora de-i uşuie pe potrivnici, că deranjează armonia. Dar nici c-aş lăsa calpului drept de liberă circulaţie, ca adevăratului. Aşa că nu zic da’ spun:
Cică era – cîndva – o ţară bîntuită de Necuratu’. Cădeau oamenii la icoane, ieşeau cu prapori, tămîiau ungherele, doar-doar l-or alunga pe Belzebuth. Iar duminica, la predică, lăcrimau cu cîte patru ochi de-atîta amar, că popii doar să se vaite ştiau, şi să-i ogoiască pe creştini arătîndu-le dreptatea Celui de Sus: Păcatele voastre – cele multe şi grele – vă sînt întoarse, acum, înmiit, cu părintească iubire. Umiliţi-vă şi pocăiţi-vă!
Dar la o slujbă, se iţi înaintea amvonului un neica-nimeni, picat şi el pe-acolo cine ştie cu ce negoţ. Şi zise tare poporului adunat şi-nlăcrimat: De unde viu eu – întristată adunare – v-aduc vestea cea mare – nu-i dracu’ aşa negru cum îl zugrăvesc popii. Ei înadins exagerează ca să vă-ntărîte-mpotriva lui, care nici o treabă nu are cu voi, doar cu Ăl de Sus are, că-l prigoneşte pe nedrept. Au, nu el a lăsat pe lume păcatul, cînd a trimis şarpele? Cum ar fi intrat acela-n Eden, fără voia Atotputernicului – v-aţi gîndit? Şi de ce-aşteptat el – care toate le ştie, făcute şi nefăcute – pînă-au gustat Adam şi Eva fructul păcatului, aşa face un părinte iubitor, lasă copiii să se otrăvească pentru a-i putea apoi pedepsi? Iar şarpele ce alta a făcut decît să le-arate primilor oameni că-i minţea Creatorul lor, cum c-ar muri de-ar gusta din Pomul Binelui şi Răului? Doar n-au murit, ba au şi primit îndemn, dup’aia, iar de-atunic, pînă-n ziua de azi: Creşteţi şi vă-nmulţiţi!
Vă văd oameni în toată firea, aşa că vă-ntreb: Cînd ajunge omul a cunoaşte binele şi răul, au nu la maturitate? Nu-i aşa că Adam şi Eva erau copii, în grădina veşnicei bucurii, şi că nicicînd n-am fi ajuns noi, cei de azi, a ne vorbi şi privi, dacă ei nu gustau rodul Pomului cunoaşterii, care-al suferinţei este, cum şi-al tainicei dulceţi a trupului şi minţii?
Voi aţi rămas proşti, cum v-am lăsat cînd m-am pribegit. Iată, venit-am să vă destup minţile: Voi r
Voi recunoscători trebuie să-i fiţi aceluia ce suferinţă aduce, căci adevărul vieţii şi al morţii aduce, că doar n-oţi fi nemuritori! Nu Cel de Sus vă pedepseşte, singuri vă canoniţi de gura popilor care văd păcatul şi unde nu-i – întru amara cunoaştere. Cînd ei ar trebui să vă-ntărească arătînd – cu dreptate, nu cu făţărnicie – că tot vouă vă va folosi suferinţa de azi; şi, dacă nu vouă, copiilor voştri, ori copiilor copiilor voştri, că suferinţă în zadar nu există, doar orice rău spre bine, nu?
Bătrînul preot al locului îl întrebă doar atît: Nu cumva eşti satanist, fiule?
La care neica-nimeni, semeţ: Nu, moşule, nu sînt nici satanist, nici credincios, eu ţin cu dreptatea. Aşa am fost eu lăsat pe lume, să-mpart dreptatea cui o merită – de-ar fi el chiar şi Satanail. Rămîneţi sănătoşi,
Inspirat de piinea ce-mi facui azi, si care dospi, crescu, se coapse & amirosi frumos, m-am latsit, ca sa-i tsin de urit in timpu cesta, la cele ce urmeaza, pre cit am putut, on topic
„Obeissez à vos porcs qui existent. Je me soumets à
mes dieux qui n`existent pas.
Nous restons gens d`inclémence.”
“de ce mă obsedează de atîta vreme şi atît de mult aceste versuri scrise acum jumătate de veac…?”
As vrea, sincer, sa-i pot da d’lui Antonesei un raspuns lamuritor/convingator pina in prasele dar, ca tot ce tsine de abisal, mi-i teama ca, erijindu-ma in shrink de ocazie, tot ce o sa izbindesc va fi sa stric firma celor profesionisti. Cred in inocentsa nedumeririi ce-l asupreste pe d. sa (desi… o e/migratie hyperspatsiala spre capat de iarna nu avea si ea, la vremea aceea, un dampf suin?) Drept care o sa va marturisesc cum ma lucreaza/interpeleaza pe mine cele vreo douazeci de cuvinte, mai ales ca detsin, “pe surse”, date despre un context care, posibil, a jucat un rol in geneza insiruirii lor. Iata , dara, ce va pot spune:
Char, si cel pre- si cel post- Rezistentsa, era un tip cam retractil, interiorizat si cu real potential de schimnic, ergo, cu inapetentsa spre mondenitati si alte manifestari gregare. Si totusi, si vii si morti, spun ca, cel putin o data, M. Char a participat la un fel de picnic ori jamboree ori ce-o fi fost, in cimitirul Pere Lachaise (pentru cine nu stie, cimitirul asta parizian e pe o colina, un deal/delusor (aaahh, “dealuri, dulci sfere inverzite –hmhm- ascunse jumatate in pamint/ca sa sepoata bucura si mortii/de carnea voastra rotunjita blind” , stihuri numai bune de legendat “Lumea mea” a naivului Rabuzin, de vi-l mai amintiti). Picnicul asta a avut ceva special, s-a petrecut intr-un timp oarecum “de profil”/piezis, foarte gentil, care nu infricoseaza ca acela vazut din fatsa (ori din spate, de-altminterea), ce ingaduie o convivialitate, pe care aproape ca am putea-o numi desantsata, a viilor si a mortilor . Cum sade bine oricarui picnic, si la acesta, in menu, piesele de resistentsa erau tot felul de cochonnailles, care mai de care mai apetisante (mortsii se multsumeau doar cu aromele lor…). Lucrul cel mai interesant, insa, fruct al intimplarii ori gest deliberat, s-a intimplat ca oarecumva sa se aglutineze in acelasi loc multa intelighentsie si multsi artisti a caror inspiratsie era clar vizitata de motive porcine (ce-i drept, erau si citiva cultivatori italieni de ciuperci , ciupercile in spetsa numindu-se “porcini”). Puteai sa-l vezi pe William Golding sporovaind cu Homer- care ii prezenta intiiului pe Circe si pe ciracii lui Ulise, pe Sylvia Plath discutind cu autorul celor Trei purcelusi – care scrisese povestioara pentru ca in copilarie fusese obsedat de intrebarea chinuitoare Who’s afraid of a Virgin Wolf?- pe Vonnegut jr. cum ii exhorta pe Pink Floyd si pe Beatles sa nu arunce pearls before swine, Orwell ii expunea lui Char synopsisul porciadei din Animal Farm, Noica o lamurea pe Maica Tereza cum o adevarata prolegomena la devenire e propedeutica (hranirii) fratelui porc (din noi, nu al celui al Sf Francisc), Rostand si Chabrier serenadau pe cine se lasa cu niste purcei roz sub forma de pasturela, Mozart (Amadeus and the Wolf Gang), prezent acolo, sa recunoastem, datorita unor apucaturi uneori cam cochoane, il consola pe Milovan Djilas: “uite, schatzie, io am compus doar La clemeza di Tito, te las pe tine sa scrii despre Noua Clasa, – vezi mneata in Animal Farm- si Inclemenza lui Tito” samd, samd.
Eu cred ca de la asta i s-a tras lui Char lirismul apoftegmatic cu porcii nostri . Acuma, ce-i drept, se impune si o polissare etimologic-hermeneutica a enuntsului. Anume:
Noi stim, ca de-aia megem la biserica, despre esentsa si visul din urma al poesiei, non dit-ul (ori sugestia, sugestivitatea.) “Vous obeissez” imi sugereaza, mai degraba decit comanda militaroasa, inceputurile latinesti (ob oedire, de la “audire”, cum cu sigurantsa ne va confirma daca_nu_nu); dara, “dumnevoastra stati si ascultarisitsi la rimatorii ceia”. Dara, enuntsiatorul, eu-l liric, carele-i si autorul, vine c-o arcana (si c-un arcan) sa ne prinza: suinele care ne gidila auzul noua “exista” iara zeii lui (Char) nu. Ceea ce nu ridica nici o problema. Asta nu ne spune, in acelasi timp, daca suinele SUNT (nu putem spune, in tot cazul, cum frumos ne invatsa un clasic in viatsa; “porcii care este”) La fel, daca zeii lui Char cel liric nu exista, asta nu inseamna ca NU SUNT (mi-i o teama placuta ca apoftegma lirica ne spune dimpotriva). Si de aceea el/Char se si SUB PUNE (soumet) LOR, cum e firesc, ca doar n-o fi viceversa…
Mi-i teama si ca domnul Antonesei e cam asuprit de political correctness cu asupra de masura si ne face doar pe noi, ciinii barbatsi (poate si pe caii mai invatsatsi), inclementsi. La limba frantsuzasca gens e “lume”, “oameni” care, daca azi va fi fiind uneori masculin, s-au preumblatara si inca se preumbla prin lungul si latul istoriei la feminin , ca si ginta, latineasca ori ba.
Oameni buni, mi-tsi ierta de lipsa de masura (io trag nadejde). Sa va fie voua dat pre masura intselegerii (si sa nu uitam ce ne sfatuieste Char: “Donne toujours plus que tu ne peux reprendre. Et oublie. Telle est la voie sacrée”).
Bon, dimineatsa si zi buna va poftesc tuturor.
@Liviu Antonese: Nu stiu daca vedetsi, imi pun cenusa in cap pentru daraua hiperinflata ce urma ocalei dv.
@Daca_nu_nu: ii perfect, io cu patru tsoci ma descurc o bucata buna de vreme.
din nou, numai bine to All
@) Daniel StPaul
Eu multumesc pentru incecarea cea plina de sugestii, ramin insa doar cu o singura nedumerire – daca la Pere Lachaise se adunase atita lume buna si daca nu lipseau de acolo nici Pynk Floyd si nici Beatles, de ce lipseste tocmai cel in preajma carui mormint mi s-a intimplat o frumoasa poveste in anul de gratie 1990? De Jim Morrison este vorba…
Impartiti intre porci si zei, e greu sa tii cirma dreapta. Ce e de preferat? Un site semi-analfabet, sau unul semidoct?
Mai intru pe citeva site-uri “literale”, pe care poieti si poiate construiesc forme post-moderniste. Si pe care, deseori, esti apostrofat “mai lasa-ti ne cu gramatica asta prafuita”. Talentul, mai ales cel poiaticesc, nu se masoara in metri sau rime, ci se va inalta ca pasarea fenix, cotcodacind pe zecile de situri si miile de volume de poieme. Dar cel putin poiatele sunt sincere, ele cred in talentul lor si neaga ceea ce nu pot stapini…
Mai intru si pe alte situri, de alt gen. Acolo unde, eventual, pot deveni un “gica contra”. Unde uneori spun ce gindesc si unde toti pot vedea ca eu nu gindesc ca oamenii, (gens, deh). De exemplu, unde pot lauda faptul ca poiatele, slava Domnului, pot ucide doar limba romana, multumita “pregatirii” lor “clasice”. Ce ne faceam daca era vorba despre profii de inginerie? Absolventi care pot ucide, nevinovati, niste nevinovati, pentru ca ajung patroni de firme de constructii stiind decit (vorba pesedeilor) tabla inmultirii… (Da, si pesedeii au fost alfabetiati tot de niste profesori de romana).
Asa ca ma vad pus in situatia sa ma intreb: cum trebuie sa reactionez cind o femeie e facuta scroafa. Asa, cam ca la usa cortului. Spre satisfactia unei profesoare de… gramatica. “Sunte-ti o scroafa, doamna mea. Ma vor scuza patrupedele…” “Sunte-ti un porc, domnule Presedinte!” Sunte-ti un bou, domnule Prim Ministru!” “Sunte-ti niste vite, niste porci, niste animale, domnilor care nu injurati alaturi de noi… Mai bine luati o pauza!”
Si imi aduc aminte de o expresie, cam malitioasa, recunosc, din tineretile mele: “Doar sintem intelectuali, ce ‘ula mea!”
@) Nick
Totusi, cita rea-credinta poate sa aiba cineva? Tocmai ca n-am facut-o scroafa!
@) Nick
Considerind formula de adresare catre o colega de blog – poiata – inaccetabila, formulez solicitarea sa-ti ceri scuze de la D- Sa. O fi formula in romana canadiana, dar nu merge aici, unde, cum s-a vazut, oamenii, chiar cu opinii diferite, se respecta intre ei. Cred ca si expresia din tinerete putea fi pastrata pentru medii ceva mai restinse, mai colocviale…
Bună dimineaţa, Lumeeeeeee!!!
Wow!!!
Bunicule, oare ţi-am spus astăzi că te iubesc?
Dacă nu, îţi spun acuma.
Cum de ce? Păi, dacă tu ai avea pregătire filo-logică, n-ai fi bucuros să te satisfacă cineva cu pregătire psiho-logică?
N-auzişi că ai făcut nu ştiu ce spre satisfacţia unei profesoare de gramatică???
(Ho, ho, hooo… Numa una?)
Bunicule, nebunule!!!
Şi te dai bunic, ai?
@) Daca_nu_nu
Buna dimineata! Schimb topicul, pentru ca a aparut un protest al crestorilor din toate breselele si simt nevoia sa-l sprijin!
@) All
Un protest al creatorilor din toate breslele, semnat deja de aproape o mie de persoane la adresa
http://antonesei.timpul.ro/2010/07/14/protestul-creatorilor-din-toate-breslele/
Măi, Nick, io nu mă sfădesc cu tine, că n-are niciun rost. Dar să ştii că eu am făcut logică. Prima dată, în liceu. Doi ani am urmat profil de matematică-fizică. De-aia-i iubesc pe Virgil şi pe Fulcanelli. Te-aş fi iubit şi pe domnia ta, că mi-a plăcut piesa de teatru pe care mi-ai trimis-o, dar, deocamdată, nu poci! Bun. Doi ani, spuneam, am făcut mate-fizică, şi-acolo era o disciplină numită „matematică aplicată în tehnică de calcul”. Am dreptate? Aşa se numea, nu? Ţii minte ce fel de matematică se făcea acolo? Plus matematica-matematică pe care-am făcut-o. În facultate, am reîntâlnit logica – materie de semestru, iar cursul ni l-a ţinut un domn profesor de se numeşte D-Sa Mircea Miclea. Ai auzit de el? Numa că una e subiectul logic şi alta e subiectul gramatical. Primul face acţiunea, al doilea o suportă. Asta vine de la studiul limbii latine, care, zic eu, e ştiinţă, ca matematica.
Acuma, eu ţi-am zis ce-o fost. Cine citeşte aci şi vede că acuzi de proastă logică pe unul care-a făcut matematică şi latină poate trage o concluzie. Amândoi am dat aici un examen. Hai să lăsăm lumea să judece, bine?
Ca să nu mai vorbim de faptul că tu vezi într-un psiholog o victimă a manipulării… Proşti ne mai poţi crede. Dreptu-i că tu o spui mai frumos. Cam cum o spuneau olandezii la meciul cu Spania: finuţ, elegant, câte un cot în coaste, câte-un picior plasat unde trebuie, că doară săreau la minge, nu?
@) LA
Schimbă, no pb, doară eşti în casa ta, nu vin eu să-ţi dau indicaţii acasă la tine…
@) Şi tot Nick
Şi ca să vezi că stau bine cu logica, uite, îţi arăt şi unde-am greşit. Că, în ciuda a ceea ce crezi domnia ta, obişnuiesc să verific ce-am scris:
Intenţionam să spun aşa:
„Numa că una e subiectul logic şi alta e subiectul gramatical. Primul NU face acţiunea, al doilea NU suportă.”
Dup-aia m-am răzgândit. Am şters negaţiile, dar am uitat să inversez.
Inversez acum:
„Numa că una e subiectul logic şi alta e subiectul gramatical. Primul suportă acţiunea, al doilea o face.”
No, vezi? Ce s-ar face logica fără gramatică? Şi viceversa?
Daniel StPaul says:
13/07/2010 at 20:32
“Meteorologia (nu stiu exact care, cea launtrica ori cea de vazul lumei) m-a adus si pe tsarmurile voastre; nu zic ca m-a “readus” penca pe-aci n-am mai umblat desi, trebuie sa recunosc, parca nu mi-s nefamiliare peisajele… ”
Mă bucur mult să ne re-întâlnim. Dacă știam că e doar o problemă meteorologică, era de mult rezolvată (indiferent de natura sa). Trebuia numai să pocniți din degete (Dacă Nunu a prins deja încredere în forțele magice).
Faină interpretare a versurilor.
@Liviu Antonesei : Nu fiti nemingiiet, soyez rassuré, JM va fi fost prin parages, atita ca instantaneul din timpul piezis a prins doar pe citiva, putsini, dintre cei care prezentau in vreun chip interes cu trimitere porcina. JM, stiti dv. e la categoria psihedelisme…
@Fulcanelli: Piacere anche per me, Messere. Cind meteorologia sloboade lacuste, prepelitse, mana, broaste (and stuff), ezitsi intre (trans)fizica si transcendentsa desi, de cele mai multe ori, parca iti vine doar sa zici: nici meteorologia , nici nostalgia nu mai sint ce au fost,
@LA
“Totusi, cita rea-credinta poate sa aiba cineva? Tocmai ca n-am facut-o scroafa!”
…din respect fata de patrupede, stiu
Daca tu ai inteles ca pe mine m-a deranjat modul in care te-ai adresat fata de Udrea, nu ai inteles nimic. Ma doare sufletul cind un prieten da curs antipatiei, coborindu-se la expresii vulgare. Dar daca tu crezi ca e OK, incheiem subiectul.
si tot @LA
“Considerind formula de adresare catre o colega de blog – poiata – inaccetabila, formulez solicitarea sa-ti ceri scuze de la D- Sa.”
II cer. Cui?
Povesteam ca am intilnit acele poiate pe situri literare. Sunt pline de talent (crede ele), post-moderniste care va sa zica, dar au mari lipsuri… gramaticale. Ai recunoscut tu vreo colega pe acest blog in aceasta situatie? Numeste-o si eu ii cer umil iertare.
@) Fulcanelli & Daniel StPaul
„Dacă Nunu a prins deja încredere în forțele magice…”
Ale cui e??? Ale cui e???
@Daca_nu_nu : Da” io nu, tovarasa, zau…Poate Dumnealui, nu stiu… Si, a propos, stiu ca iar ceasurile nu-s tocma nimerite, dar ma intereseaza, citusi de putsin, evoutsia entuziasmelor tsochiste, suferinde mai ieri…
@) Daniel StPaul
Ha!-Ha!-Ha!
Gata? Au şi expirat?
Atunci ţoc-ţoc-ţoc-ţoc-ţoc-ţoc-ţoc-ţoc-ţoc-ţoc-ţoc-ţoc-ţoc, de mai multe ori, că mi-a fost dor de domnia ta…
Daaa, ieri mi-a fost mai rău, dar, dacă mă-ntrebi, chiar nu mai ştiu de ce. Azi mi-e mai bine, mersi de întrebare.
Sper că şi domnia ta o duci bine. Mi-a zis mie un magician care poartă vremurile că vine vreme bună când te-ntâlneşti cu cineva de care-ţi-era dor… Şi-a avut dreptate.
@Daca_nu_nu: Aaa, nu, ca is imperisabile, da asa , pentru orgoliu ce se talmaceste fudulie…Si le-am numarat pe cele de azi: is la numar ca triburile lui Israel (plus o rezearva, ca cica se mai si pierd, dintre triburi).Iara cu vremea buna, tre sa recunosc cu i/modestie, e meritul meu (si-al intilnirii, of course…)
@Daca_nu_nu: Si, binentseles, uitai esentsialu: multsamiri, ca nu-i /-s chiar, de ici, colea , ei? ele? de ce gen or fi, ca par ambigenerist/i/e
@) Daniel
Şi eu îţi mulţumesc de gând bun şi de vreme bună.
Da, e meritul tău. Aşa e.
Pup
Daca_nu_nu says:
14/07/2010 at 18:04
@) Fulcanelli & Daniel StPaul
“Ale cui e??? Ale cui e???”
Uite că suntem doi magicieni de-acum și putem împărți sarcinile.