Odată şi odată, tot va trebui să dau seama, tot va trebui să scriu ceea ce le datorez maeştrilor mei într-ale poeziei. Mă refer, desigur, la Mallarme şi la Char. Regret că l-am privat pe primul de accentul din nume şi pe al doilea de prenume, care ar fi echilibrat lungimea numelui său cu cel al maestrului dintîi, dar, deşi mă chinui de vreo oră, nu găsesc mecanismul prin care aş putea pune accente! Deci, odată şi odată, va trebui să scriu despre asta, dar nu acum şi aici. Acum, îmi revine în memorie un scurt poem, pe care l-am citit prima oară acum vreo treizeci de ani. Un poem scurt, aparent cum nu se poate mai clar, mai limpede, dar care păstrează constant, măcar pentru mine!, ceva enigmatic. O să-l citez, mai întîi, în limba franceză, pentru că, de-a lungul acestor decenii, l-am chinuit cu nu ştiu cîte versiuni în limba română, nefiind niciodată sigur că am nimerit-o pe cea mai adecvată. Se numeşte Contrevenir şi face parte din ciclul Quitter, inclus în volumul din 1962 La Parole en Archipel, apărut, desigur, la Gallimard.  Sună aşa:

„Obeissez a vos porcs qui existent. Je me soumet a
mes dieux qui n`existent pas.

Nous restons gens d`inclemence.”

Nu e cazul să postez aici toate variantele de traducere la care am ajuns de-a lungul vremii. Deocamdată, o prefer pe aceasta:

„Credeţi în porcii voştri care există. Eu mă supun
zeilor mei care nu există.

Rămînem bărbaţi ai inclemenţei.”

Cred că voi fi avut şi traduceri mai „lirice”, dar este unul din cazurile în care nu lirismul însuşi m-a interesat într-o poezie, ci altceva, poate sensul?, deşi nu asta trebuie căutat acolo! Cine doreşte îşi poate exersa talentul de tălmăcitor, deşi altceva m-ar interesa pe mine – şi anume un răspuns la întrebarea: de ce mă obsedează de atîta vreme şi atît de mult aceste versuri scrise acum jumătate de veac şi descoperite de mine acum un sfert de secol? Eu nu am răspunsul, am doar versurile, ba în franceză, ba în română, în minte…