Pe la sfîrşitul lui noiembrie trecut, cînd tinerii mei colegi de la revista şi fundaţia Timpul mi-au propus să reluăm Serile cu acelaşi nume, dar nu în formatul lunar de acum cîţiva ani, ci într-unul săptămînal, am făcut ochii mari şi mi-am exprimat deschis scepticismul. Şi, totuşi, nu eu, ci ei, adică Gabriel Cucuteanu, Adi Afteni şi Nicoleta Dabija – coordonare generală –, au avut dreptate! Vreme de aproape şapte luni, s-au perindat la întîlnirile de joi, ora 20, sediul nou al Universităţii din fostul Romtelecom, etajul cinci, zeci de artişti ai Iaşului sau veniţi în vizită la Iaşi şi bucuroşi să participe la întrunirile noastre. Au recitat poezii Radu Andriescu, Constantin Acosmei, Lucian Vasiliu, Şerban Axinte, Aura Christi, venită de la Bucureşti, mai tînărul autor Anton Lascu, ba chiar, cuprins aşa de un fel de entuziasm, eu însumi. Cu proză, s-au produs Bogdan Suceavă, sosit din America pentru un program de promovare a ediţiei a doua a romanului Venea din timpul diez, apărut la Polirom, din paginile căreia care ne-a şi delectat, Nick Sava, cu proză scurtă plină de umor, şi Dan Petru Cristea, cîştigătorul concursului de debut în roman al editurii Cartea Românească pe anul trecut. Regizorul Bogdan Ulmu a montat în cadru non-convenţional, cu studenţii de la Universitatea de Arte din Iaşi, o piesă de Lucian Parfene, tipărită apoi, parţial, în revistă, Ana Chiricescu a asigurat mai multe vizionări de scurt-metraje româneşti şi străine, dar a organizat şi zilele lui Nae Caranfil la Iaşi, iar actriţa Luiza Cupceac a performat mai multe recitaluri – şi personal, dar şi cu elevii de la şcoala privată de teatru pe care o conduce. Tot în zona artei dramatice, trebuie să amintesc întîlnirea, electrizantă, cu actorul şi profesorul de teatru Emil Coşeru.
Şi era să uit tocmai muzica, deci de arta care a fost permanent prezentă la serile noastre, alături de celelalte arte! Au cîntat Dinu Olăraşu, venit special cu o zi înainte pentru a participa la eveniment, deşi avea un concert stabilit abia o zi mai tîrziu, Paul Arva, care a avut bunăvoinţa s-o facă de mai multe ori, tot de cîteva ori a cîntat şi Şerban Axinte, de două ori împreună cu Dan Viţcu, refăcînd cumva parţial fosta formaţie Craii de Curtea Veche, dar au cîntat şi cam toţi tinerii care înseamnă ceva în folkul ieşean: Andrei Bauer, Sebastian Albu, Alexandra Andrei, Cosmin Vaman, Andrei Savinescu, Jimmi Badiu, Ana Suruniuc, Tavi Lazăr, Victor Corchez, Vlad Moraru. Şi, iarăşi, să nu uit recitalul de nai al lui Vladimir Beşliu şi cele de pian ale lui Alex Marinescu.
Surpriza mea nu a fost că tinerii mei colegi au reuşit să atragă atît de mulţi invitaţi, atît de prestigioşi, aparţinînd aproape tuturor artelor. Este meritul lor, aproape exclusiv, eu mai degrabă am domnit asupra evenimentelor, ca un fel de împărat al Japoniei, dînd eventual cîte un sfat – ei au guvernat, ca să spun aşa. Surpriza a fost însă numărul incredibil de mare al spectatorilor! Nu cred să fi fost vreo ediţie cu mai puţin de 40 de participanţi, cele mai multe avînd în jur de 100. Îndeosebi tineri, însă nu exclusiv, pentru că profesorii Valeriu Gherghel şi Stelian Dumistrăcel, scriitorii Lucian Vasiliu, Nick Sava, Dorin Spineanu, regizorul şi scriitorul Bogdan Ulmu, şi-au făcut un obicei din „joi seara, la Timpul”. Interesant este că din nucleul de tineri spectatori, Adi Afteni, directorul EuroArt, festivalul nostru anual de teatru, a selectat pe cei 25 de voluntari, care au făcut, din punct de vedere organizatoric, ediţia din mai, anul acesta, a festivalului, una aproape perfectă.
Deci, pesimismul meu a fost complet dat peste cap. Nu reuşesc să-mi explic nici acum, cînd scriu asta, din ce motive. Poate că mai sînt urme de „capitală culturală” în urbea noastră? Poate că nenorocita de criză pe care o parcurgem ne mai eliberează de cele lumeşti şi ne trimite spre cele ale sufletului şi spiritului? Poate am nimerit peste o nişă încă neacoperită de altcineva? Poate ceva din toate acestea? Nu ştiu. Important e că a mers şi că avem motive ca, de la toamnă, să o luăm de la capăt! Şi încă un lucru – dintre oaspeţii frecvenţi ai blogului, Inimă-Rea a participat la o ediţie a Serilor Timpul. A spus că i-a plăcut. Poate să confirme sau nu! Şi o chestiune amuzantă şi nostalgică în acelaşi timp – regretul prietenilor noştri polonezi, Olga şi Marek, studenţi în limba şi literatura română la Cracovia, aflaţi în acest an cu burse la Universitatea din Iaşi, că nu vor mai lua parte la activităţile Serilor… Nu ştiu dacă au ratat vreo ediţie… Dar poate mai vin!
( O versiune a textului în ediţia din 1 iulie a. c. a cotidianului Flacăra Iaşului )
@) Virgil
„…mai pun cate o piedica amuzandu-se copios…”
Mă, piedici pun, dar de amuzat nu se prea amuză, să ştii. Că nu le prea vine să râdă. Dimpotrivă, râsul meu îi zgârie pe la urechiuşe… Ce-aveţi, dragă, zic, de vi-s aşa de trişti? A, nu suntem trişti, dar suntem preocupaţi, avem o serie de angajamente, nu mai facem faţă solicitărilor… Ptiu, să nu vă deuăchi, zic, da dracu vă băgă-n miezu lu acţiunea dacă nu vi-s în stare?… N-avurăm încotro, că n-are cine, nu vezi?, n-are cine…
Ptiu, nu v-ar fi de deăuchi – io, iar, de-acolo – unicatelor!!! Noroc cu voi, că nuş ce dracu ne-am fi făcut…
No, asta aşa, ca să nu ne-ncruntăm prea tare, ştii, să ne mai pomenim în supărare şi pe la urgenţe…
@) Tot Virgil
Şi aici există tot soiul de variante: clasic, step-by-step, Waldorf etc. Părintele poate decide unde-şi înscrie copilul, pe baza ofertei lansate de fiecare şcoală. În momentul în care ai lansat o ofertă, se cheamă că eşti la dispoziţia clientului. Aşa înţeleg eu. Indiferent de unde vine banul: de la stat sau de la familie. Ai drepturi, nu zice nimeni, dar şi obligaţii… Nu ştie copilul, nu-l treci, contactezi familia etc., nu te-apuci să dai cu bârfa prin vecini. Nu vine părintele la şedinţă, îi trimiţi hârtie scrisă, ori îl suni, Doamne iartă-mă, că nu te sărăceşti din atâta lucru. Nu ştie studentul, îl pici, dar nu-l jigneşti acolo, de faţă cu toţi colegii… Şi aşa mai departe. Îmi zice una săptămâna trecută: Vaaai, doamna profesoară, o ştiţi pe doamna Cutărescu? Patru ani de zile şi-a trimis nepotul fără pacheţel la grădiniţă… Dragă, zic, i-ai spus femeii că programul vostru include gustare la ora 10? Nu, zice, că mi-a fost ruşine… Bine că nu ţi-a fost ruşine s-o povesteşti în tot oraşul, deşteapto!
Aşa-i la noi, no. Ca-n bancul ăla: ai avut bucate bune, da nu le-ai ştiut pune…
De acord cu play-off.
E o mare bucurie, mai ales cand totul se relativizeaza si se impinge in mocirla, sa vezi ca inca exista insule de frumos si normalitate. Doamne-ajuta sa pastrati aceasta traditie si sa ne mai deschideti ferestre catre ea, e o imbarbatare de care avem nevoie.
Despre invatamant nu pot sa zic nimic. Problemele sunt multe si ma depasesc. Dar prezumtia de vinovatie si/sau incompetenta la adresa tuturor dascalilor?! Cugetarile sterpe si radicale ale presedintelui imi provoaca un sughit pe care o sa-l mai plimb cateva ture.
@) Play-off, Aosms
Ne vom stradui cit va fi in puterile noastre! La invatamint nu ma mai bag nici eu, am o senzatie de zadarnicie…
Daca_nu_nu Ce spui tu la interactia scoala-copil da ai dreptate. Cat priveste barfele ai dreptate. Noi romanii pierdem foarte mult timp criticand paiul din ochiul celuilalt si nu barna din dotare.
Insa cum sa-ti spun. Da tu poti sa te duci la scoala si sa vorbesti cu cei de acolo ca pot gresi (sau gresesc) ca vrei o alta abordare samd. Tu ai studii si stii cu ce se mananca educatia.
Insa gandeste-te la orgoliu nemasurat la romanilor si cam ce ar spune cineva de nivelul de inteligenta al lui Vanghelie (pentru ca biologic si ei pot fi parinti) si cum eventual faptul ca un vanghelie este un “sponsor generos” al scolii sunt 100% sigur ca ideile lui vor fi apreciate mai mult decat cele ale tale.
@Nick
Si totusi cum se face ca dl Basescu, in timp ce prefera tinichigii “specializati”, el este pareristul dintai al tarii? El stie totul, face prognoze, da sfaturi in toate. Stie cand isi revine economia (si se insala, dar n-are probleme sa revina cu alte evaluari macro tot in forta). Daca ar crede in ideea ca trebuie sa cantareasca specializarea, cat de specialista e Elena Udrea in dezvoltare regionala sau turism, cat de specialist e Videanu in economie?
Discutia asta DESPRE INVATAMINT a pornit de la fraudarea examenelor. De la proastele rezultate obtinute la Bac datorita faptului ca UNII profesori nu au fost toleranti. Din postarile elevilor s-a putut vedea ca, de fapt, frauda a fost mult mai mare, dar s-a inchis virtos ochii. Deci, evident, nu TOTI profesorii pot fi acuzati.
Fenomenul este, se pare, extrem de raspindit. Nu stiu daca mai exista vreun elev, student, care sa nu fi copiat vreodata in viata lui. Ca trece, obtine note mari fara munca, cui ii mai pasa? Din pacate, rezulta doua rele:
1. cei ce promoveaza prin frauda ajunge la concluzia ca in viata totul e permis, ca “desteptii” se descurca, ca lipsa de responsabilitate este un trend normal. Cum fac la virsta adolescentei o vor face si mai tirziu. Sa ne miram de amoralitatea societatii romane?
2. Acesti absolventi cu lacune grave in pregatire ajung studenti. Acolo, pe de o parte, au nevoie de “alfabetizare”, pe de alta, trebuie sa continue sa copieze. Vor promova si vor fi viitorii educatori. In ce anume vor “educa” viitoarele generatii? Hm, hm…
Anul acesta, prin faptul ca am dat examene cu cei din anul I (cred ca sunt un caz unic
am dat examene la anul I, II si III…), plecind eu la mare mai devreme de terminarea sesiunii, am avut ocazia sa vad ce se desfasura in clasa de examen (scris, desigur). De obicei stau cu capul in hirtii si plec cind termin. dar acum…
Nu cred ca a fost vreun student care sa nu fi folosit diferite metode de copiere, de la carti, cursuri, caiete, copiute, pina la telefonane mobile si bluetooth… Nu cu casti ascunse in urechi, ci pe fata, vorbind… In plus, “discutiile”, consultarile. Era un zumzet, mai curind vacarm… Am atras atentia “supraveghetorilor”, au cerut sa se faca “liniste” – dar toti si-au vazut de treaba. Ba chiar supraveghetorii au iesit minute intregi din clasa, sa nu deranjeze…
Da, probabil sunt prea batrind ca sa fac studentia in aceste vremuri.
Pe mine ma enerveaza la culme sa spun, cind nu stiu, ca “sunt vinovati “in proportie” de 50%” (atit studentii cit si profesorii). Sau 40%? Sau 60%? Care este proportia corecta, domnilor si doamnelor? Cind cei ce vor sa faca ceva NU POT, ce pot intelege eu decit ca ei sunt O MINORITATE pe care majoritatea, dimpreuna cu Puterea, o pune la colt. Evident, din cele spuse de @daca_nu_nu si Liviu, nu mai este ABSOLUT NIMIC de facut. Cei nouti, ca mine, se vor lovi de acelasi sentiment de zadanicie si, deci, de lehamite. OK, sa ne fie de bine!
@Virgil.
Du-te intr-o simbata, sa zicem, la Biblioteca. Nu conteaza daca la cea mare, a orasului, sau la filiale. E foarte intersant. De ex, in Vancouver poti constata ca la Vanc Library sunt foarte multi tineri, aproape permanent – cu atit mai multi simbata. Multi stau acolo si invata, prea putini isi iau carti acasa. Cca 3/4 sunt asiatici
Si mai intersant este in sectia de copii. Vezi mame (de obicei) insotite de copii, cu vrafuri de carti in brate (sau in cos), pt imprumut. 20 de carti, uneori (nu stiu limita; la maturi este de 4). Impreuna, mamele si copiii, aleg cartile. “Pentru cit timp luati atitea carti?” am intrebat odata. “Cum? O saptamina, desigur.” Si copilul le va citi pe toate intr-o saptamina? “Desigur. Sunt subtiri si au multe poze. Abia va astepta sa vina simbata!” Dar deseori gigilicea e prea mica sa citeasca. “I le citesc eu sau tatal” explica mamica. “Imi trebuie carti, ca nu stiu ce sa le mai spun.”
In plus, tot acolo, au loc, uneori zilnic, lecturi pentru copii, publice. Ori vreo angajata a bibliotecii, ori vreun autor, le citeste carti, povesti, poezii…
Ce se intimpla la scoala? Nu mai stiu. Cred ca nu au nevoie sa le dea liste de carti “de lectura obligatorie” – asta va veni mai tirziu, banuiesc. Stiu s aaleaga singuri, ajutati de parinti. Incep deja sa aiba preferinte… Dar undeva se pierde dragostea asta de carte. Multi maturi nu mai citesc – decit, cel mult, ziarul. Si din el, paginile de sport. Dar toate cafenelele, fast foods au ziare “la liber” – cred ca ai observat. Totusi, inca mai vezi ceea ce nu se vede la noi prea des: oameni citind in tramvai, metrou… in pauza de prinz, prin parcuri.
Si exista fenomenul librariilor, cred ca ai observat. Mai toate au un Starbucks alaturi sau incinta. O multime de tineri care iau o carte din raft si o citesc pe loc, la o cafea. Sunt oameni saraci care astfel pot citi carti scumpe, fara sa le cumpere. Nu sunt invelite in tipla si vinzatorii nu tipa la ei ca le murdaresc cartile…
Va spun eu (adevarul meu): nu e vina lui Basescu pt ce se intimpla la noi. Basescu e doar un rezultat, cel mai vizibil. El cel putin isi aminteste de numele unui autor roman si de o carte (pe care o va termina, poate, cind va fi la pensie…) Cei mai multi romani nu pot afirma nici macar acest lucru!
Măi drajilor, Şcoala Românească (de-al dracu’ o scriu cu majuscule!) nu-i în mare şi grea suferinţă numa’ din ‘990 încoace. Ian auziţi voi la moşu’:
Prin ‘979, toamna, profesoara de-o aveam pe-atunci acasă vine-acasă fericită că a obţinut o detaşare la Fîntînele – DB. Erau mari necazuri unde-avea ea post – Pitari-Potlogi, unde era director unu’ de-avea lipici la navetiste. La nici o săptămînă, vine plîngînd acasă, că ea-l dă dracu’ de-nvăţămînt – i se schimbase decizia şi trebuia să revină la Pitaru – la crăişoru’ de Potlogi. Numa’ că să fi văzut lucru’ dracu-n casa popii: Decizia care-o anula pe prima era antedatată aceleia – fix pe-un 25 august, dar emisă la sfîrşitul lui septembrie. Hopa! Plastografie, zic. Şi-o trimit pe profesoară la minister, la ăl de-avea arondată Dîmboviţa şcolară. Care vede manzocăria, pune mîna pe telefon şi conchide: Vă duceţi la Tîrgovişte să lămuriţi încărcătura, vă aşteaptă inspectorul general (decizia cu bucluc era semnată de adjunctul lui – Ţîncu – şi de-un inspeccor Vişinescu).
A mea că nu şi nu, ea pe-acolo nu mai calcă. ‘Ai cu tata, zic. Acolo, şi Ţîncu cela care, cînd o vede , şi sare la ea:
- Nu ţi-e ruşine, nenorocito, noi îţi dăm o pâine şi tu ne reclami la minister şi la Judeţeană (că trecusem şi pe-acolo, să se vadă c-am căutat dreptatea la organele de partid, care – tot aşa – puseseră mîna pe telefon şi apoi ne-ndrumaseră tot la bandiţi. Dar acolo lămurisem o problemă: cum 25 august fusese nelucrătoare anul acela – “se făcuse punte” de 23 August – reieşise că Inspectoratul Şcolar Dîmboviţa sărbătorise prin muncă – el şi Combinatul siderurgic de la Galaţi, poate că şi Inspectoratul de miliţie, dar asta nu m-a interesat).
Drept să vă spun, la vremea aia eram tare drăgălaş – umblam cu geantă diplomat. Bună geantă! Cînd am pocnit-o pe masa ăluia, s-au clătinat castanii de-afară – c-aşa-i olteanu’, să nu-i zici de-a bătrînă şi de muiere, încolo poţi să-l treci Dunărea că el nu se supără.
Boon! Am văzut don General ce şi cum, şi-a-nceput negocierea. Eu jucam tare:
@aosms
“Si totusi cum se face ca dl Basescu, in timp ce prefera tinichigii “specializati”, el este pareristul dintai al tarii? El stie totul, face prognoze, da sfaturi in toate. Stie cand isi revine economia (si se insala, dar n-are probleme sa revina cu alte evaluari macro tot in forta). Daca ar crede in ideea ca trebuie sa cantareasca specializarea, cat de specialista e Elena Udrea in dezvoltare regionala sau turism, cat de specialist e Videanu in economie?”
Nu cred ca e rostul sa deviem discutia spre politica. Evident ca eu sunt in minoritate pe aici
Daca e sa te legi de spusele lui Base in acest context, fa-o corect! Nu a zis niciodata ca prefera tinichigii. Asta au spus-o jurnalistii ca ar fi spuso- Basescu. Eu sunt de acord cu el: scoala romaneasca TREBUIE s adea atit tinchigii cit si filosofi. BUNI. Tinichigii care stiu sa repare masini, dar nicidecum “absolventi” care filosofeaza aiurea de pe margine, pricepindu-se la toate cele…
Cum e cu declaratiile lui Basescu? Eu in locul lui as da afara TOTI consilierii. OPengru ca Basescu NU ARE VOIE sa aiba pareri! El isi intreaba consilierii si apoi iese public. dar, pe d ealta parte, el e tot roman, deci, tot un “priceput” care isi da cu parerea cind trebuie si nu trebuie… Man, nu putem angaja un presedinte la Careers in Globe and Mail! Trebe sa fie roman. Si daca imi poti da exemplul unui politician roman care nu isi da cu parerea, cel mai adesea aiurea, il voi vota data viitoare.
De ministri nu stiu. De 20 de ani avem ministri prostii, in toate domeniile. Sau de 60? (tie ti-am cerut sa imi numesti un ministru bun, in afara de Haret, Titulescu, Kogalniceanu si, poate, Maiorescu?)
Pe Udrea mai lasati-o, fratilor. Nu a fost si nu este cea mai rea ministru. Vorbiti cu cei din Turism, stiu mai bine. Vreti sa o comparam cu Agathon? Cel putin Liviu spune ca nu e nevoie de un astfel de minister. Poate are dreptate…
Măi drajilor, Şcoala Românească (de-al dracu’ o scriu cu majuscule!) nu-i în mare şi grea suferinţă numa’ din ‘990 încoace. Ian auziţi voi la moşu’:
Prin ‘979, toamna, profesoara de-o aveam pe-atunci acasă vine-acasă fericită că a obţinut o detaşare la Fîntînele – DB. Erau mari necazuri unde-avea ea post – Pitari-Potlogi, unde era director unu’ de-avea lipici la navetiste. La nici o săptămînă, vine plîngînd acasă, că ea-l dă dracu’ de-nvăţămînt – i se schimbase decizia şi trebuia să revină la Pitaru – la crăişoru’ de Potlogi. Numa’ că să fi văzut lucru’ dracu-n casa popii: Decizia care-o anula pe prima era antedatată aceleia – fix pe-un 25 august, dar emisă la sfîrşitul lui septembrie. Hopa! Plastografie, zic. Şi-o trimit pe profesoară la minister, la ăl de-avea arondată Dîmboviţa şcolară. Care vede manzocăria, pune mîna pe telefon şi conchide: Vă duceţi la Tîrgovişte să lămuriţi încărcătura, vă aşteaptă inspectorul general (decizia cu bucluc era semnată de adjunctul lui – Ţîncu – şi de-un inspeccor Vişinescu).
A mea că nu şi nu, ea pe-acolo nu mai calcă. ‘Ai cu tata, zic. Acolo, şi Ţîncu cela care, cînd o vede , şi sare la ea:
- Nu ţi-e ruşine, nenorocito, noi îţi dăm o pâine şi tu ne reclami la minister şi la Judeţeană (că trecusem şi pe-acolo, să se vadă c-am căutat dreptatea la organele de partid, care – tot aşa – puseseră mîna pe telefon şi apoi ne-ndrumaseră tot la bandiţi. Dar acolo lămurisem o problemă: cum 25 august fusese nelucrătoare anul acela – “se făcuse punte” de 23 August – reieşise că Inspectoratul Şcolar Dîmboviţa sărbătorise prin muncă – el şi Combinatul siderurgic de la Galaţi, poate că şi Inspectoratul de miliţie, dar asta nu m-a interesat).
Drept să vă spun, la vremea aia eram tare drăgălaş – umblam cu geantă diplomat. Bună geantă! Cînd am pocnit-o pe masa ăluia, s-au clătinat castanii de-afară – c-aşa-i olteanu’, să nu-i zici de-a bătrînă şi de muiere, încolo poţi să-l treci Dunărea că el nu se supără.
Boon! A văzut don General ce şi cum, şi-a-nceput negocierea. Eu jucam tare: post la Titu (navetă cu CFR, că nu te lasă la greu). Generalu’ se cam codea – că n-are ore de franceză, la Titu, numai de rusă. Le faceţi de franceză, zic, cine mai învaţă rusă, azi?
I-am dovedit atunci dar, în anul următor, mi-a venit profesoara acasă cu demisia semnată. Dreptu-i, au fost domni – că ea habar n-avea ce scrisese acolo – nu i-au dat desfacerea contractului de muncă cu litera aia de te scotea din învăţămînt.
La vremea aia, se zicea – persoane serioase, parol, ziceau – că ieşea de-o Dacie de inspector, în sesiunea de supliniri. Dădeau săracele profesoare de la ţară -
Măi drajilor, Şcoala Românească (de-al dracu’ o scriu cu majuscule!) nu-i în mare şi grea suferinţă numa’ din ‘990 încoace. Ian auziţi voi la moşu’:
Prin ‘979, toamna, profesoara de-o aveam pe-atunci acasă vine-acasă fericită că a obţinut o detaşare la Fîntînele – DB. Erau mari necazuri unde-avea ea post – Pitari-Potlogi, unde era director unu’ de-avea lipici la navetiste. La nici o săptămînă, vine plîngînd acasă, că ea-l dă dracu’ de-nvăţămînt – i se schimbase decizia şi trebuia să revină la Pitaru – la crăişoru’ de Potlogi. Numa’ că să fi văzut lucru’ dracu-n casa popii: Decizia care-o anula pe prima era antedatată aceleia – fix pe-un 25 august, dar emisă la sfîrşitul lui septembrie. Hopa! Plastografie, zic. Şi-o trimit pe profesoară la minister, la ăl de-avea arondată Dîmboviţa şcolară. Care vede manzocăria, pune mîna pe telefon şi conchide: Vă duceţi la Tîrgovişte să lămuriţi încărcătura, vă aşteaptă inspectorul general (decizia cu bucluc era semnată de adjunctul lui – Ţîncu – şi de-un inspeccor Vişinescu).
A mea că nu şi nu, ea pe-acolo nu mai calcă. ‘Ai cu tata, zic. Acolo, şi Ţîncu cela care, cînd o vede , şi sare la ea:
- Nu ţi-e ruşine, nenorocito, noi îţi dăm o pâine şi tu ne reclami la minister şi la Judeţeană (că trecusem şi pe-acolo, să se vadă c-am căutat dreptatea la organele de partid, care – tot aşa – puseseră mîna pe telefon şi apoi ne-ndrumaseră tot la bandiţi. Dar acolo lămurisem o problemă: cum 25 august fusese nelucrătoare anul acela – “se făcuse punte” de 23 August – reieşise că Inspectoratul Şcolar Dîmboviţa sărbătorise prin muncă – el şi Combinatul siderurgic de la Galaţi, poate că şi Inspectoratul de miliţie, dar asta nu m-a interesat).
Drept să vă spun, la vremea aia eram tare drăgălaş – umblam cu geantă diplomat. Bună geantă! Cînd am pocnit-o pe masa ăluia, s-au clătinat castanii de-afară – c-aşa-i olteanu’, să nu-i zici de-a bătrînă şi de muiere, încolo poţi să-l treci Dunărea că el nu se supără.
Boon! A văzut don General ce şi cum, şi-a-nceput negocierea. Eu jucam tare: post la Titu (navetă cu CFR, că nu te lasă la greu). Generalu’ se cam codea – că n-are ore de franceză, la Titu, numai de rusă. Le faceţi de franceză, zic, cine mai învaţă rusă, azi?
I-am dovedit atunci dar, în anul următor, mi-a venit profesoara acasă cu demisia semnată. Dreptu-i, au fost domni – că ea habar n-avea ce scrisese acolo – nu i-au dat desfacerea contractului de muncă cu litera aia de te scotea din învăţămînt.
La vremea aia, se zicea – persoane serioase, parol, ziceau – că ieşea de-o Dacie de inspector, în sesiunea de supliniri. Dădeau săracele profesoare de la ţară – că se-arăneau cu ce mai mişuna prin curte. În schimb, “le mergea vechimea” – să iasă şi ele la pensie, să-şi trăiască liniştit bătrîneţile, ale de-acum, sper că v-aţi prins.
După cum se vede cu ochiul liber, învăţămîntul
… românesc pe-aşa de sănătoase baze fost-a dînsul aşezat, că nu-la mai urneşte de-acolo nici Pestalozzi, fie şi de mînă cu Makarenko (Steaguri pe turnuri, eheheee…)
Ha!-Ha!-Ha!!!
„Le faceţi de franceză, zic, cine mai învaţă rusă, azi?”
Anul trecut, la o serbare – clasa lu fiu-meu, jumătate spectacol în limba franceză – deşi copiii studiază engleza – ca să-şi poată juca fetiţa uneia de franceză rolul de vedetă în devenire. Mă uit în jur. Copiii se holbau, nu pricepeau nimic, mamele contrariate… Io – fără replică. Şi m-apucă un rîîîîs, un rîs cu scuturături, auziţi dumneavoastră?… No, ştiţi ce?, zic io când mă liniştesc… Io-s de latină! La anu, toată clasa va dansa în latină!
N-a fost cazul, slavă Domnului, că mi-am luat copilul şi m-am tot dus…
@) Nick
„Impreuna, mamele si copiii, aleg cartile. “Pentru cit timp luati atitea carti?” am intrebat odata. “Cum? O saptamina, desigur.” Si copilul le va citi pe toate intr-o saptamina? “Desigur. Sunt subtiri si au multe poze. Abia va astepta sa vina simbata!” Dar deseori gigilicea e prea mica sa citeasca. “I le citesc eu sau tatal” explica mamica. “Imi trebuie carti, ca nu stiu ce sa le mai spun.”
In plus, tot acolo, au loc, uneori zilnic, lecturi pentru copii, publice. Ori vreo angajata a bibliotecii, ori vreun autor, le citeste carti, povesti, poezii…”
Şi la noi, Nick, se întâmplă lucrurile acestea. E drept că nu merge lumea la bibliotecă în aceeaşi proporţie ca în Canada, dar la câtă lume a mai rămas în ţară, să ştii că se citeşte, totuşi. Pentru copii, lumea preferă să cumpere cărţile, fie pentru că sunt familii cu 2-3 copii şi trec de la unul la altul, fie din considerente de ordin igienic (părintele preferă să nu mai fi strănutat nimeni înainte între filele răsfoite de copilul lui).
Lecturi publice există şi în bibliotecile noastre. Nu chiar zilnic, dar destul de des. Există o legătură strânsă între biblioteca… municipală, să zicem, şi colectivitate. Biblioteca nu mai înseamnă doar munca la raft, cum ştiam noi, ci şi târg de carte, lansare de carte, simpozion aniversar, simpozion comemorativ, colaborare cu cititorii – inclusiv livrare la domiciliu în cazul persoanelor cu handicap locomotor.
Nu trăim în junglă, Nick. Ai fost plecat foarte multă vreme…
@) Tot Nick
„Evident, din cele spuse de @daca_nu_nu si Liviu, nu mai este ABSOLUT NIMIC de facut. ”
Greşit! Nu eşti singur. Nu suntem singuri. Avem de lucru de nu ne vedem capul. Doar că merge încetuţ, că mentalitatea omului se schimbă foarte lent. Nu poţi tăia cu barda, nici nu poţi arunca omul la gunoi, ca pe-o maşinărie uzată. Că-i om, nu câine. Şi de-un câine te mai îngrijeşti.
Unde greşeşti? Unde-am greşit?
Nu la facultate trebuie conştientizat individul!!! Că-i târziu! El e deja format în proporţie de 75%…
De la început. Din grădiniţă. După puteri. Pe înţeles. Cu răbdare. Cu tact. Politicos. Şi cu bună intenţie. Nu cu sfadă. Nu cu profesori cu nervii-n pioneze. Nu cu dascăli care salivează la simpla vedere a grilei de salariu/gradaţie de merit, pentru că altfel nu se descurcă cu cheltuielile. Cu profesori plătiţi, motivaţi să stea în clasă…
Dar aici vine vorba de bani, iar eu la bani nu mă pricep. Îl las pe Fulcanelli, că ştie mai bine.
@) Virgil
„Insa gandeste-te la orgoliu nemasurat la romanilor si cam ce ar spune cineva de nivelul de inteligenta al lui Vanghelie (pentru ca biologic si ei pot fi parinti) si cum eventual faptul ca un vanghelie este un “sponsor generos” al scolii sunt 100% sigur ca ideile lui vor fi apreciate mai mult decat cele ale tale.”
Nici nu trebuie să fac eforturi! La şedinţa cu părinţii, eu am fost pusă la zid, nu mentalitatea tip Vanghele… Cel mai tare mă distrează faptul că acum vine clasa a V-a, şi-au venit vreo câţiva părinţi să le meditez copchiii… Hi-Hi-Hi… Bineînţeles că voi fi foaaaaaaaaaaaarte ocupată, aşa încât n-am vreme de meditaţii…
@Daca_nu_nu “reo câţiva părinţi să le meditez copchiii” Nu imi permit sa-ti spun ce sa faci dar amintesc ca copii nu au nic o vina ca parintii sunt idioti
@) All
In linkul care urmeaza, un filmulet foarte simpatic despre Romanian Film Festival, din 1 – 5 iulie a.c., London
http://www.youtube.com/watch?v=SmvJzQcaFqA
@daca_nu_nu
“Şi la noi, Nick, se întâmplă lucrurile acestea. E drept că nu merge lumea la bibliotecă în aceeaşi proporţie ca în Canada, dar la câtă lume a mai rămas în ţară, să ştii că se citeşte, totuşi. ”
Imi place acest “totusi”
Da, pina la urma vorbim despre “proportie”. E vorba de oameni, totusi. Si canadienii, si romanii, sunt oameni – asa ca e normal sa aiba, in multe privinte, puncte comune. Deci, si la noi se citeste – si la ei. Si la noi se fura – si la ei. Depinde de proportie, nu?
La Biblioteca Asachi (municipala) din iasi nu exista locuri unde poti citi. O fi veo sala de lectura, undeva… In Biblioteca Eminescu a Univ exista – si uneori chiar intilnesti studenti (si profi) pe acolo. Si la noi la fac exista o sala de lectura, cu vreo 40 de locuri (pt vreo 300 de studenti – dar niciodata nu am vazut mai mult de 10 studenti in sala). La Asachi mai vad, extrem de rar si mai mult intimplator, vreo mama sosind cu copilul. Fondul de carte este extrem de vechi, putine carti noi. La asta nu am solutii
Preferam totusi sa cumparam carti? “la citi au mai ramas in tara”, probabil proportia e chiar destul de mare. Vreo 1%?
“Lecturi publice există şi în bibliotecile noastre. Nu chiar zilnic, dar destul de des. Există o legătură strânsă între biblioteca… municipală, să zicem, şi colectivitate. Biblioteca nu mai înseamnă doar munca la raft, cum ştiam noi, ci şi târg de carte, lansare de carte, simpozion aniversar, simpozion comemorativ, colaborare cu cititorii – inclusiv livrare la domiciliu în cazul persoanelor cu handicap locomotor. ”
Cred. La unele am participat si eu. Vorbeam de cu totul altceva. Actiuni in care COPIIILOR li se stimuleaza dragostea de lectura. Li se spune povesti “nemuritoare”, li se citeste din marile carti a copilariei… Cind ai asistat ultima data la o intilnire in care un “povestitor” spunea copiilor povesti, public? De fapt, mai exista povestitori?
Mai, cind o sa intelegi ca eu nu incerc “sa pun jos” Romania si pe romani? O critic si o compar cu alte comunitati doar din dorinta de a naste in romani dorinta d ea fi si noi mai buni. Nu e rusine sa fim, in anumite domenii, in urma altora. E mai constructiv sa vedem spatele altora- poate ne stimuleaza sa ii intrecem! Decit sa negam ca avem pe cineva in fata.
Nu suntem in jungla, suntem (totusi) in Europa – desi deseopri mi se pare ca sunt de fapt o mina de romani intr-o cabana de civilizatie IN JUNGLA…
tot @daca_nu_nu
“Unde greşeşti? Unde-am greşit?
Nu la facultate trebuie conştientizat individul!!! Că-i târziu! El e deja format în proporţie de 75%…
De la început. Din grădiniţă. După puteri.”
Nu am zis niciodata ca trebuie inceput la universitate. De fapt, am spus de mai multe ori ca invatamintul universitar culege roadele invatamintului pre-universitar.
Dar cred ca tu gresesti. Totul trebuie s ainceapa de acasa! Primii “sapte ani”. Si aici nu vad solutii. Majoritatea roimanilor nu stiu sa isi creasca copiii. Nici nu accepta sa fie invatati. Se`adauga femomenul implicarii bunicilor si cel al plecarii la munca in strainatate, lasind copiii in izbeliste. In plus SI MAI ALES fenomenul de ipopcrizie instituit in copil de la cea mai frageda virsta! Copilul tinde sa devina ceea ce percepe ca ar fi parintii lui. Si romanul e ipocrit in mod natural. Injura coruptia – dar da/ia mita. Injura furtul – dar fura timp, materiale, bani de la locul de munca. Periaza vecinul – dar il birfeste in spate. Isi MINTE proprii copii, senini – “si minciuna e o vorba”. Cind copilul ajunge la gradinita, e “format” – si “educatia” continua. In clasa a 5-a e pornit bine pe calea de a se forma “om de tip nou”. In anii urmatori invata deja rezultatul fara munca si merite…
Am scris o mica schita, poate o cititi:
http://nicksava.net/content/un-posibil-viitor-pre%C5%9Fedinte
@LA
Poate ne scrii si o cronica la Festival. Mai ales oarece despre dicutiile purtate.
Nick, dacă nu vrei una cu dedicaţie, vezi că a şi apărut cronica lui LA, în Adevărul din 6 curent.
@) Nick
Pai, am scris un mic comentariu in Adevarul, mai fac un fotoreportaj in Timpul… Daca-mi mai ramine materie, o sa fac si aici ceva…
@) All
In Observator Cultural, un articol care, zic eu, ar merita citit
http://www.observatorcultural.ro/DIN-FOI%C4%B9%C2%9EOR.-Mari-probleme-cu-imaginea*articleID_23974-articles_details.html
@Nick
“totul trebuie s ainceapa de acasa!” In acest post poti sa-ti spun ca ai dreptate. Sincer sa fiu nu stiu de cand valorile (sociale , morale, de comportament) au inceput sa scada asa de mult. Nu as fi convins ca Romanii sa fi avut (ma refer ca masa critica) aceste valori. Chiar si perioada interbelica atat de mult laudata si perioada in care a domnit Carol nu cred ca la nivel de obste romanul se putea lauda cu un comportament ireprosabil Si atunci , unletirile , invidia prost inteleasa (capra vecinului), megalomania, furtul, “smecheria” samd erau daca vrei principalele trasaturi ale romanilor. Imi aduc aminte de carte Enigma Otiliei (atunci cand Felix viziteaza mosia lui Pascalopol) unde autorul spune fara menajamente ca utilizeaza tarani bulgari pentru munca campului pentru ca taranii romani sunt hoti si lenesi. Si nu cred ca autorul ar fi avut un parti pris politic de a zugravi taranul roman in acest fel. Insa pe de alta parte romanii au avut atunci in primul razboi un comportament eroic cel putin in portiunea Oituz MArasesti Marasti si care sunt greu de explicat.
Ce trebuie facut. Nu stiu. In primul rand sprijiniti fara rezerve idealisti precum Marcela. Chiar daca este posibil sa aiba greseli in abordare doar pentru faptul ca este voluntara si isi doreste sa schimbelucrurile trebuie mai mult decat ajutata. Da cu o floare nu se face primavara dar toate marile fluvi se nasc din mici paraie.
@) Virgil
Hooooooooo!!! Nu te ambala!!!
Auzi la el:
„In primul rand sprijiniti fara rezerve idealisti precum Marcela. Chiar daca este posibil sa aiba greseli in abordare doar pentru faptul ca este voluntara…”
Bla-bla-bla…
Dacă nu te-aş iubi, te-aş urî! Iar umbli la beţe şi garduri?!…
Vezi de treabă, domle, ce faci acuma, îmi pui pile sau mă mângâi pe creştet? Nu-s oloagă, nu-s moartă, n-am nevoie de menajamente! Am sute de studenţi, am sute de dascăli cu care lucrez. N-am publicat nicio carte până acuma, pentru că eu sunt de părere o dată că au scris alţii mai deştepţi decât mine, şi în ţară şi pe-aiurea (mai exact avem cărţi foarte bune, dar nu le citim; s-a scris mult, dar s-a făcut puţin), şi-apoi cred că e mai important să ştii carte decât să baţi câmpii într-o carte (mai exact, dacă nu mă ia dracu, am vreme şi să scriu). Poate greşesc – de-aia-i Liviu aici (şi încă vreo câţiva care ştiu carte), să-mi spună exact unde anume greşesc! – dar crede-mă că ştiu foarte bine ce spun, că, de când mă ştiu, numa şcoală fac. Acuma, că în învăţământ se întâmplă lucruri grave, şi asta e foarte adevărat, dar eu sunt una care le discută direct cu persoane care-s în chestie.
Am aproape 40 de ani, Virgil, nu-s copil! „Când ai auzit ultima lectură publică?” Ha-ha. La ultimul meu curs! EU sunt una care face/şi militează pentru lectura cu voce tare, până la finele ciclului gimnazial, atât la orele de limba maternă, cât şi la orele de limbi străine. No? Am colegi de vârsta mea, în puterea vârstei, foarte bine pregătiţi şi foarte serioşi. Acuma, că nu-i cunoaşte unul – sau altul – asta nu înseamnă că ei nu există (o ştii pe aia cu girafa).
Mulţam de gândul bun, Virgil, dar eu am ajuns aici absolut întâmplător. N-am ambiţii universitare, nu urmăresc funcţii academice ori de altă natură, şi, indiferent ce crede lumea, mie-mi place profesiunea mea, pentru că o cunosc, o înţeleg şi o asum. Studentul/elevul, de-aia vine la şcoală, să înveţe, că, dacă s-ar fi născut învăţat, n-ar fi venit. Datoria mea este să-l învăţ ce nu ştie. Şi de-acia-ncolo, ave, Caesar!
@Daca_nu_nu sunt ultimul om care ma port cu tine cu manusi. Sti foarte bine ca atunci cand am considerat ca gresesti am spus-o clar si raspicat. Eu ti-am zis idealist hai sa zicem in mod “metaforic” pentru ca in afara de dascal nu ai nici o functie administrativa. Cat priveste voluntariatul tau ma refeream mai mult la faptul ca peste tot unde apari iti depsesti limitele constitutionale (dar in sensul bun) si iti susti cu tarie convingerile si mai mult pentru eventualele alte persoane care ar putea copia “comportamentul” tau si ar incepe sa lucreze cu copii mult mai mult si sa-i indrume.
@) Virgil
Nu, n-am nicio funcţie administrativă, nici n-am avut şi nici n-oi avea vreodată, pentru că nu tânjesc. Mie-mi place la catedră. N-am avut ore peste normă până anul trecut, când am fost nevoită să iau, ca să-i putem sprijini pe colegii plecaţi la lectoratele noastre din străinătate. Ei acolo, noi aici. Ne sprijinim unii pe alţii, deci, din punctul acesta de vedere, e ok. Dar nu mă pricep la finanţări, politici educaţionale, chestiuni care mă depăşesc, de aceea îl ascult cuminte pe Fulcanelli, nu-i dau eu indicaţii. În problema cu punctajele, ai văzut, am spus din capul locului că el are dreptate în privinţa ştiinţelor exacte, dar, la noi, la umanişti, lucrurile sunt încă în urmă cu mult. Habar n-aveam pe atunci că Fulcanelli – cine-ar fi crezut? – se va lovi el însuşi de previziunile mele? Mai bine-mi muşcam limba!!! Materna. Moderna. Şi clasica.
Daca_nu_nu indiferent cum te-am numit (voluntara sau idealista ) eu zic ca cel mai mult conteaza atitudinea ta care chiar imi place. Nu pot aprecia daca si ceea ce zici e 100 % adevarat (pentru ca nu sunt de meserie) dar mie imi suna bine.
Virgil,
Eu nu mint! Ce nu ştiu, nu discut. Dar nu mint. Dacă nu mă crezi, mai întreabă şi pe alţii. Vezi tu, viaţa are o mie de culori şi milioane de nuanţe. Depinde ce/cât vezi din fiecare. Sigur că sunt lucruri care mă scot din sărite. Sigur că e posibil să deformez unele lucruri, ori că le văd prea în roz, ori că le văd prea în negru. Dar eu ştiu un lucru: e plină lumea de oameni deştepţi. Totul e să-i găseşti.
Despre nemulţumiri: am! Gârlă! Studiile mele se cheamă: „Lecturile de vacanţă – pericol naţional!”, „Tema de casă – luptă cu morile de vânt”, „Ce mă fac? Sunt debutant!” şi aşa mai departe. Mă străduiesc. Şi citesc cât pot. Am programele şcolare din Franţa, Anglia, SUA şi Canada. Sunt publice, sunt on-line, oricine le poate vedea. Am făcut comparaţie între criteriile de aprobare a manualelor şcolare la noi şi în Canada, de exemplu. La noi, manualele n-au fost aduse la normele ortografice în vigoare, de exemplu. Dar noi le predăm copiilor. Când imaginea este un punct foarte mare în aprobarea unui manual, ce-ai zice dacă ţi-aş spune că sunt dascăli care nu-şi lasă elevii să piardă timpul cu „pozele” din carte, când ei au obligaţia să le discute, să le analizeze. Cum să nu mă-ntunec?
La rândul lui, Liviu, a desfăşurat un experiment în două etape: unul în anul universitar 1999-2000, al doilea în 2000-2001, aplicând chestionare studenţilor, intervievându-i, pentru a şti care le sunt aşteptările. Cartea lui Liviu este în programa pentru examenul naţional de obţinerea gradului didactic II de către profesori. Lumea nu ştie asta – din câte văd – de aceea îşi închipuie că nu facem nimic. E drept că volumul lui Liviu se cheamă „O introducere în pedagogie”, dar văd că unii-s atâta de doxaţi că nu citesc introduceri. Se nasc, probabil, experţi.
Asta-i problema: lumea uită – sau nu vrea să ştie – că şi la catedră există o rânduială.
Bine că iar am scăpat o virgulă între subiect şi predicat!!! Sorry!
A se citi: „La rândul lui [virgulă] Liviu [fără virgulă] a desfăşurat un experiment…”
Vezi ce face graba? Strică treaba!
@) Daca_nu_nu
Cred ca titlul mai exact ar fi fost O introducere LA pedagogie…
Ha!-Ha!-Ha!!!
“Bine că iar am scăpat o virgulă între subiect” Nu la asta ma uit eu si cred ca ar fi culmea ca eu sa-ti zic ca ai greseli de ortografie
Nu te bănuiesc eu de gânduri negre în privinţa ortografiei… Numai că eu nu prea am voie să greşesc, ştii…
Domnilor, mi-a făcut plăcere să mai stăm de vorbă.
Acuma, dacă-mi îngăduiţi, vă trimit pupici de la Blaj – că nu v-am mai pupat de mult – şi vă spun „Noapte bună” tuturor.
Dacă_nu_nu.
@Liviu Antonesei
Chiar merita citit art. din Obs.cult. Exact, dar… ferm! Chirurgie, dar… nu plastica!
@) Vasile Gogea
Multumesc pentru aprecieri si sprijin, frate!
@Daca_nu_nu says:
09/07/2010 at 21:09
“Dar nu mă pricep la finanţări, politici educaţionale, chestiuni care mă depăşesc, de aceea îl ascult cuminte pe Fulcanelli, nu-i dau eu indicaţii. În problema cu punctajele, ai văzut, am spus din capul locului că el are dreptate în privinţa ştiinţelor exacte, dar, la noi, la umanişti, lucrurile sunt încă în urmă cu mult. Habar n-aveam pe atunci că Fulcanelli – cine-ar fi crezut? – se va lovi el însuşi de previziunile mele? Mai bine-mi muşcam limba!!! Materna. Moderna. Şi clasica.”
Cred ca ar trebui sa-mi pregătesc o carte de vizită, care să arate cam așa:
FULCANELLI
Alchimist – Expert în magie financiară
Poate-mi fac și-un dosar de conducere de doctorat pe domeniul magiei financiare, să vedeți ce mai de amatori or să fie ! Dacă află domnul Isărescu și despre transmutația elementelor am încurcat-o, pentru că mă încuie în beciurile Băncii Naționale și nu-mi dă drumul până ce nu le umplu.
Si pentru că tot suntem la capitolul Finanțe, pot să vă anunț că au început să se plătească salariile de concediu în universități. Cică universitarii au 60 de zile de concediu; admiterea se încheie pe 2 august, iar de pe 25 august începe admiterea la grad, definitivate etc. Care va să zică de pe 2 august până pe 25 sunt fix vreo 45 de zile (aici nu prea pot să spun nimic pentru că așa cum am susținut sus și tare timpul nu există, iar Guvernul a fost de această dată de acord cu mine). Până aici am înțeles de bine de rău cum merg lucrurile, însă ceea ce este mai greu de înțeles este faptul că de la șef de lucrări în sus, salariul de concediu se diminuează cu 40 % nu cu 25, pentru că se taie și sporul de doctorat. De fapt așa le trebuie celor care și-au dat doctoratul și au vrut să sugă sângele poporului ! Abia acum am realizat de ce mergeau lucrurile prost în România, pentru că avem prea mulți doctori. Nu-i bai, că dacă tot pleacă medicii pe capete, le luam noi locul cu juma’ de normă. Are nevoie cineva de-o pastilă de cap, de-o prișniță cu Alchemilla Vulgaris, Alliaria Petiolata, sau poate cu Heracleum Sphondylium ?
Pentru Dacă Nunu, un buchet de Galium Verum, dacă tot m-a acreditat în magie financiară
http://picasaweb.google.com/lh/photo/gAeXImC5csmr1iS5oHz1og
@) Fulcanelli
Tulaaaai, tulai! Am şi uitat că-s în concediu. Stai să-ţi spui şi io, că, la noi, gradele încep mai devreme, prin 16 august, dar până atunci avem o şcoală de vară pentru debutanţi. Şi dă-i, şi luptă.
Ideea ta apropo de cartea de vizită e genială!!!
(Geniuleee….)
Deja mă gândesc şi eu la una, care să sune cam aşa:
Dacă_nu_nu
Expert vrăjitorie amatorie
(Interpretarea este liberă)
Aveţi o problemă? Sunaţi la Dacă_nu_nu!
Poezie fără număr, fără număr şi „pe gratis”!!!
Mulţam pentru flori, Fulcanelli.
Le primesc cu drag şi-ţi dăruiesc, în schimb, o melodie primită de la Zitella:
http://www.youtube.com/watch?v=6bt9RTMDvX4
@) Nick
O, Doamne, Nick, ţi-am citit textul „Un posibil viitor preşedinte”. Păi, dragule, ai ajuns exact la concluziile mele. Ţi-am mai spus: am mers pe aceeaşi linie, dar pornirea nu mi-o fost bună. A fost o cercetare desfăşurată pe o perioadă de doi ani (2006-2008) şi viza înţelegerea textului (literar/nonliterar, ştii tu). Şi mă miram eu cum naiba, dacă la grădiniţă, copilul înţelege mult, dar redă puţin, cum naiba, zic, la mine, la facultate, redă mai mult decât înţelege? Şi le-am luat pe rând, toate etapele, cu argumente pro şi contra. Şi-am venit pe fir, înapoi: de la facultate la liceu, apoi la gimnaziu, apoi la primar, apoi la grădi. În familie n-am intrat, că nu-i treaba mea să mă amestec în familia omului. Dar am subliniat că e foarte important să se ştie cu ce „bagaj” vine copilul de acasă, pentru că el nu vine din neant, nu? Deeeci, iată, am ajuns în acelaşi punct. Tu, pe calea ta, eu pe calea mea. Vezi, Nick? Până la urmă o scoatem la capăt!
O s-o scoatem la capăăăăăt
Când se stinge luminaaaaa
Şi nu vom şti niciodatăăăăăăăăăă
A cui a fost vinaaaaaaaaaaaaaaaaa….
http://www.220.ro/videoclipuri/Vank-Noi-O-Scoatem-La-Capat/DZgawB5jcD/
Ha!-Ha!-Ha!!!
Dacă n-ar fi de plâns, ar fi de rîs…
Foarte tareeeeeeeeeeeeee…
http://www.adevarul.ro/locale/alba_iulia/Alba-Primarii-Valea-Lunga-Cenade_0_295170784.html
Foarte tare!!!
Oare la ce facultăţi s-or înscrie???
Mă duc să-mi plivesc straturile…
Să dea Dumnezeu numa bine!!!
Coroborind cu articolul trimis de LA, incepem sa incetelegem cum se poate trece un Bac
Eh, tot mama noastra Limba Romana are grija de noi!
Si mai vedem ca singurul “cui al lui Pepelea” este Bacul – dar scapam noi si de el, futu-i! Merem la facultate si promovam, minteni. Greu a fost si pentru un alt primar (Vanghelie), dar de cind a luat Bac-ul, probabil e pe drumul cel bun de a lua doctoratul la drept…
@Daca_nu_nu says:
10/07/2010 at 12:49
“Foarte tare!!!
Oare la ce facultăţi s-or înscrie???
Mă duc să-mi plivesc straturile…”
Ha, ha…. încearcă niște quasari că nu sunt sensibili nici la apă și nici la nesimțire. In România dacă nu ne strică apa straturile, cu siguranță le strică nesimțirea politrucilor.
@) All
Pe site-ul lui Bucatarescu, am pus o reteta usoara, de vara
http://www.bucatarescu.ro/2010/07/liviu-antonesei-desert-racoros-zamos-cretan-ametit/
- Alo?
- Da!
- Institutul internaţional de astrofizică, spectroscopie nucleară, prospecţiuni intergalactice, studiul quasarilor şi determinarea universurilor ciclice cu structura toroidală?
- Da, noi suntem!
- Cu Gică de la cazane, vă rog.
***
În mijlocul deşertului un om cânta dumnezeieşte din vioară. Un leu se apropie şi dă târcoale violonistului şi se aşează la câţiva paşi de el mişcându-şi capul în ritmul muzicii. Mai vin doi lei şi se aşează şi ei lângă violonist. După încă ceva timp vine un al patrulea leu care îl mănâncă pe interpretul nostru. Pe o cracă în apropiere doi vulturi fac conversaţie:
- Ţi-am spus eu că dacă vine surdul s-a zis cu muzica…
***
Un turist se adresează unui ţăran:
- Spune uncheşule, care este cel mai rapid drum spre Bucureşti?
- Sunteţi pe jos sau cu maşina?
- Cu maşina.
- Atunci, după părerea mea, cu maşina…
Foarte interesant! Da, eu cred ca e vorba de o nisa mult subvalorificata. Succes!
@) Bogdan
Multumim. De buna seama, ca nu mai avem incotro, va trebui sa continuam. Auguri!
@Daca_nu_nu says:
10/07/2010 at 12:49
“Foarte tare!!!
Oare la ce facultăţi s-or înscrie???”
Din partea Institutului international de astrofizică, spectroscopie nucleară, prospecțiuni intergalactice, studiul quasarilor şi determinarea universurilor ciclice cu structura toroidală, fochistul de serviciu (un fel de supraveghetor al focului secret) încearcă să răspundă.
Auzi colo întrebare “la ce facultăți s-or înscrie ?”. Păi la care alta decât cea recomandată cu căldură tuturor tinerilor de către Ministrul reformator al Educației. Cum nu știți care ? Este vorba de Universitatea de largă necunoaștere internațională Spiru. Cum care Spiru ? Ăla din reclama TV, în care o domnișoară simpatică gângurește pe ecrane: veniți cu toți la Spiiiiru, c-acolo-i lighișpiiiru ! (Linghișpir = lingău, membru fondator al mega-afacerii Șpiru). Sincer să fiu, din partea unui cercetător format în laboratoarele unui Laureat Nobel, om școlit în cele mai bune instituții franceze, mă așteptam ca odată cu noul proiect de Lege a Educației să propună în Parlament și desființarea USH (pentru grave prejudicii aduse școlii superioare românești). Când colo ce vedem ? USH este declarată o privată curată și uscată, numai bună de stors bani pentru campaniile electorale viitoare.
Vezi Nick de ce este inutil tot ceea ce facem noi, ăștia micii, pe la baza sistemului educațional (că doar nu degeaba se spune că peștele de la cap se-mpute) ? Sunt suficiente 2-3 semnale de la nivel ministerial și toți mega-escrocii universitari își freacă mâinile de bucurie. Mai întâi punem niscaiva ospătari școliți la Spiru, pe posturi de directori generali prin ministere, să vadă toată lumea că cu un astfel de CV poți ajunge mare și tare (cacofonia nu este întâmplătoare). După aceea trimitem pe Ministrul Elucubrației să întărească încrederea în Spiru și totul este pe pilot automat. Pe lângă toate astea mai facem o mică inginerie financiară și scăpăm un articol în proiectul de lege, prin care universitățile de stat sunt obligate să perceapă o taxă egală cu finanțarea de la buget. Altfel spus o diplomă la Spiru te costa vreo 900 de roni/an, una la o politehnică te ajunge vreo 5.000 roni/an, iar la arte numai 12.000 roni/an. Nu că-i fain ?