Moţiunea de cenzură a picat în Parlament, însă în condiţii dramatice pentru guvern, preşedinte şi principalul partid de guvernămînt. Opoziţia a obţinut, în fapt, mai multe voturi decît puterea şi ar fi mai fi avut nevoie doar de încă opt pentru ca moţiunea să treacă. Şi asta în condiţiile în care calculul pur aritmetic stabilea o diferenţă de peste 20 de voturi în favoarea echipei guvernamentale. Sigur, în ceea ce priveşte soarta moţiunii mai trebuie să aşteptăm şi decizia Curţii Constituţionale, iar în privinţa salariilor şi pensiilor noastre, decisive vor hotărîrile instanţelor comune date fiind sutele de mii, dacă nu milioanele de procese ce urmează a fi deschise de cei afectaţi de pachetul legislativ al austerităţii. Nu mai vorbesc că bună parte din procese vor trece din instanţă în instanţă pentru a ajunge la CEDO. Acestea sînt, însă, mai degrabă nişte chestiuni de tehnică judiciară, însă deja putem constata efectele politice ale asumării răspunderii de către guvern pe un pachet de legi nu doar nepopular, ci şi controversat chiar din punct de vedere economic, dacă ne gîndim că FMI îi deconsiliase pe liderii noştri în această privinţă, sugerînd măsuri mai echilibrate, mai puţin agresive faţă de populaţie.

Este limpede, în momentul de faţă, că avem de-a face cu un nou echilibru politic, în cadrul căruia ceea ce numim opoziţie, respectiv PSD şi PNL, a reuşit să mobilizeze mai multe voturi decît guvernarea în exerciţiu, unele din acestea venind chiar de la guvernamentali! Pe de altă parte, este la fel de limpede că această tendinţă se va tot accentua pe măsură ce austeritatea va face ravagii în rîndurile bugetarilor şi pensionarilor, iar guvernarea se va dovedi la fel de puţin capabilă ca şi pînă acum să imagineze şi soluţii efective de ieşire din criză, de stimulare, de relansare a economiei. Pachetul de măsuri adoptat acum face ce poate face orice guvern lipsit de imaginaţie economică, taie din cheltuieli – şi nici măcar acolo nu taie bine, devreme ce risipa bugetară reală nu este jugulată, nici afacerile bugetaro-private de natură clientelară stopate. Avem toate motivele să credem că actualele măsuri de austeritate, dacă vor trece şi hopul Curţii Constituţionale, ceea ce guvernamentalii şi speră, devreme ce au fost în stare să încalce toate regulile pentru a-şi impune oamenii la recentele noi numiri, deci avem toate motivele să credem că aceste măsuri vor fi urmate în toamnă de altele, indiferent că va fi vorba fie de alte reduceri salariale şi de pensii, fie de o escaladare a fiscalităţii – mărirea TVA şi a cotei unice, noi taxe şi impozite etc.

Prin urmare, nu e exagerat să observăm că PDL, laolaltă cu liderul său real, dl. Traian Băsescu, au intrat pe o spirală a pierderii de popularitate ce nu mai poate fi stopată de nimic. De altfel, un sondaj prealabil votării moţiunii, dar succesor asumării răspunderii pe legile pauperizării, constata scăderea dramatică de popularitate a partidului de guvernămînt, a liderilor acestuia, precum şi a preşedintelui, perceput de populaţie drept principalul vinovat, devreme ce s-a repezit ca mireasa la pat, în locul premierului, să anunţe „nenorocirea”.  De altfel, e interesant că dl. Vlădescu a declarat că n-a participat la negocierile cu FMI, fiind înlocuit de alt „specialist” – sînt toate motivele să credem că „specialistul” cu pricina va fi fost însuşi preşedintele! Mă rog, s-o fi consultat şi cu EBA şi d-na Udrea, că doar sînt eminente capacităţi în domeniul economic, nu? Măcar pe partea de cheltuieli, ca să spun aşa!

În opinia mea, preşedintele riscă să devină unul din liderii cei mai detestaţi din istoria României, iar PDL să o ia pe drumul pe care au luat-o ţărăniştii acum vreo zece ani. PDL ar trebui să lase „lest”  ca să se salveze, să arunce peste bord, însă nu-i văd pe pedelişti nici despărţindu-se de preşedintele care i-a inventat, nici renunţînd la echipa de lideri providenţiali, adică oneşti şi competenţi, alcătuită din d-na Udrea şi puzderie de domni, precum Videanu, Vlădescu, Blaga, Funeriu etc, cum nici pe preşedinte nu-l văd debarasîndu-se de dl. Boc, pe care ni l-a pus deja de patru ori în spate pe post de substitut de premier! Situaţia pare fără ieşire, preşedintele şi oamenii săi s-au încurcat în propriul lor joc, care nu este decît un simplu joc „de-a puterea”, complet lipsit şi de preocuparea pentru buna administrare a treburilor obşteşti şi de orice grijă a resposabilităţii. E trist că am avut ghinionul acestei nefericite combinaţii între incompetenţa şi iresponsabilitate tocmai la vremuri de criză. Dar de ce m-ar interesa însă soarta lor, cînd soarta mea, a nostră  se anunţă a fi mult de-a dreptul cumplită?! În fond, fiecare pasăre, fiecare stol de ciori pre limba…

This entry was posted on Wednesday, June 16th, 2010 at 10:03 and is filed under Ceea ce cred. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.