Guvernul d-lor Băsescu şi Boc, că nu prea ştiu care e premierul de facto, şi-a asumat răspunderea pe legile strîngerii curelei, urmează depunerea moţiunilor de cenzură iniţiate de PSD şi susţinute de întreaga opoziţie, dar nu prea se poate evalua ce se va întîmpla pînă la urmă. Într-o logică pur aritmetică, ne putem aştepta ca legile să treacă, deci moţiunea – sau moţiunile! – să cadă, pentru că foştii „independenţi” au anunţat abţinerea de la vot, numai că nu putem recurge doar la aritmetică pentru a ne da seama ce se va întîmpla. Situaţia este foarte mult încurcată de conflictul dintre interesele politice reale, de scurtă distanţă, dar mai ales de durată, ale partenerilor la jocul politic.

Strict politic judecînd lucrurile, interesul de termen scurt al PDL şi al UDMR este să înregistreze un succes la discutarea moţiunilor, iar interesul PSD, PNL şi cine-o mai reprezenta opoziţia este ca demersul de contestare a guvernului să aibă succes. Dacă privim însă lucrurile pe termen ceva mai lung, din perspectiva viitoarelor alegeri, vedem că nimic nu mai este la fel de sigur. Abordînd astfel problema este limpede că interesul PDL/UDMR este ca moţiunea să treacă, iar al PSD/PNL ca această să cadă! Prin urmare, este greu de estimat cîţi dintre parlamentarii puterii vor, ca să spun aşa, „trăda” şi cîţi dintre parlamentarii opoziţiei vor face acelaşi lucru. Oricum, dintre toţi actorii jocului politic, preşedintele este singurul pe care îl doare exact în bască de ceea ce se va întîmpla săptămîna viitoare. Pe de o parte, şi-a epuizat mandatele constituţionale, pe de alta, deşi a anunţat măsurile de austeritate, a avut grijă să ne dea de veste că, dacă măsurile eşuează, singur guvernul este de vină; în sfîrşit, pentru că, după succesele fulminante obţinute în lupta cu corupţia şi cu moştenirea comunistă, ca să nu mai vorbim despre setea inepuizabilă de putere şi de puzderia de gafe, nu mai are a-şi face griji în ce priveşte încadrarea dumisale în istorie patriei. La aşa nu, de bună seamă!

Bun, aşa arată lucrurile din punct de vedere politic şi, exclusiv, dinspre interesul principalilor actori politici. Dar din punctul nostru de vedere? La prima vedere, am fi tentaţi să spunem că nu contează, că ori unii ori alţii tot un drac este. Şi ar fi adevărat. La o privire mai atentă însă, e limpede că interesul nostru este ca moţiunea să treacă şi cel de-al patrulea guvern Boc, absolut incapabil de vreo măsură de relansare a dezvoltării, să se ducă naibii. Nu e mai puţin adevărat că n-ar fi o mare procopseală nici dacă preşedintele ar numi un premier din partea opoziţiei. „Programele” de ieşire din criză ale PSD ori PNL nu mi se par în substanţa lor esenţial mai bune decît cele ale bietului domn Boc şi ale acoliţilor dumisale. La drept vorbind, deşi nu încă sub forma unui program definitivat, singurele măsuri de reformă care trec de lungul nasului austerităţii, vizînd efectiv şi relansarea economică, mi se par cele formulate public de dl. Varujan Pambuccian, deputatul armenilor: eliminarea impozitului forfetar, care a decapitat şi decapitează în masă firmele mici, reducerea cotei unice la 4%, creşterea TVA la 24%, deci măsuri care să conducă la creşterea neinflaţionistă a veniturilor, la stimularea acumulării şi a reinvestirii. Cum nu-l văd pe dl. Pambuccian nominalizat premier, îl pot totuşi vedea ministru de finanţe într-un guvern de tehnocraţi, care să aibă drept mandat combaterea crizei şi organizarea alegerilor viitoare – care ar trebui să fie la termen. Un guvern condus de dl. Isărescu, poate Croitoru sau, de ce nu?, soluţia din toamnă, dl. Johannis? Partidele, toate, ar scăpa de povara scoaterii ţării din criză, iar noi am scăpa de povara şi mai mare a incompetenţei lor, ce tinde să se cronicizeze. În perioada cu pricina, ar avea vreme şi să se mai epureze la nivel de personal, că put rău, şi să se mai recicleze la nivel de expertiză, s-o poată lua de la capăt de la, totuşi, alt nivel. Acum, cu eforturi, dacă ajung, cu toatele, pe undeva pe la genunchiul broaştei…