Să n-o întoarcem ca la Ploieşti, cum încearcă liderii sindicali – la o privire cît de cît obiectivă, este limpede că marea grevă generală a eşuat. Mi-am dat seama că aşa se va petrece încă din zilele care au precedat greva, urmărind prestaţiile chinuit, fals triumfaliste ale liderilor sindicali pe la diversele posturi de televiziune. Era limpede că încercau să se autoîncurajeze şi să-şi mobilizeze milioanele de membri de sindicat, mai degrabă paralizaţi de vestea reducerii cu un sfert a salariilor şi cu spaima pierderii slujbelor deja cuibărită în suflete. N-a fost însă un eşec total, dar nici un succes, după cum încearcă să se autoîncurajeze aceiaşi lideri sindicali – a fost un vînt uşurel acolo unde se aştepta o furtună, dacă nu o tornadă, „un vînt potrivit, pînă la tare”, după cum suna titlul unei antologii a poeţilor de limbă germană din România anilor optzeci. Iar acel „tare” din final trebuie să primească mai mulţi bemoli! Guvernanţii răsuflă uşuraţi, opoziţia oftează – ar fi fost bine să fi fost scoase castanele din foc cu mîna sindicaliştilor! –, liderii sindicali visează viitoarele succese ale acţiunilor revendicative, presa anti-sistem continuă să privească lucrurile prin prisma unui succes inexistent, presa pro-guvernamentală a ales să rîdă de sindicate, comentatorii acreditaţi la Cotroceni şi Palatul Victoria au recăpătat ceva culoare în obrajii cam palizi în ultima vreme. Dar nu e chiar portocaliul fosforescent de acum anul.
În realitate, nimeni nu are vreun motiv de bucurie, iar cît priveşte rîsul mă tem că e şi pretimpuriu şi cam strîmb lipit pe figură! Pentru că au fost cîteva semnale foarte limpezi şi îngrijorătoare în aceste zile ce se anunţau fierbinţi şi au fost căldicele. În primul rînd, e clar că populaţia, în ansamblu, nu doar sindicaliştii şi pensionarii, detestă clasa politică tot în ansamblu, nu doar pe actualii guvernanţi, cu dl. Băsescu, premierul de facto şi cel care a dat vestea proastă în locul premierului de jure, în frunte. Îi detestă, deci, pe toţi şi n-aş spune că nu pe bună dreptate! În al doilea rînd, că liderii sindicali au ajuns la o cotă de popularitate care tinde spre zero în ochii membrilor sindicatelor pe care le conduc, uneori chiar de vreo două decenii. Se răzbună acum şi folosirea carierei sindicale drept trambulină pentru una politică, şi jocurile la două capete pe care le-au făcut şi le fac cu politrucii de toate orientările, şi afacerile cu totul nebuloase în care sînt implicaţi unii dintre ei – şi nu mă refer doar la „mititei” locali, ci şi la „granzi”, la lideri naţionali. Au dovedit şi ei, ca şi bravii politruci, că sînt la fel de sensibili ba la mită, ba la şantaj, ba la presiuni, ba la toate laolaltă în funcţie de situaţie, de la caz la caz.
Ei, bine, dacă pe ei înşişi nu, pe mine mă îngrijorează această, în fond, lipsă de credibilitate şi de autoritate a liderilor sindicali în faţa membrilor de sindicat şi a opiniei publice în general. În două-trei luni, pînă trece vara cum s-ar spune, efectele scăderii veniturilor proprii vor fi deja simţite pe salariaţi şi pensionari pe propria piele, la modul cronic. Mă tem, prin urmare, de un val de proteste sociale stihiale, anarhice, incontrolabile, care riscă să măture totul. Mai ales că, în absenţa oricăror măsuri efective de relansare economică, pe măsură ce încasările la buget se vor tot prăbuşi, guvernul va simţi nevoia altor măsuri de austeritate, pentru că altceva nici nu ştie. În principiu, nici n-ar fi rea o asemenea operaţie de „purificare”, doar că nu se ştie niciodată cum se termină. Mai ales atunci cînd, deosebit de decembrie 1989, cînd toţi îşi legau speranţa de dispariţia lui Ceauşescu, acum, nimeni nu mai vede vreun motiv de speranţă! În locul guvernanţilor de acum, dar şi al bravei noastre opoziţii, m-aş ruga cerului să treacă moţiunea de cenzură! Nu pentru a se instala opoziţia în loc, la fel de compromisă în raport cu situaţia de acum, ba chiar şi la fel de incapabilă să găsească soluţii pentru ieşirea din criză, ca şi vremelnicii guvernanţi, după cum arată „programele” puse în circulaţia în ultimele zile. În momentul de faţă, singurul mijloc de a reclădi un pic de încredere, că de speranţă mă tem că nu mai poate fi vorba!, ar fi un guvern tehnic, ca în septembrie 1991 – guvernul Stolojan – ori în 2000 – guvernul Isărescu – , cu un mandat precis legat exclusiv de ieşirea din criză. Un guvern susţinut de toate partidele parlamentare, dar nu unul de „uniune naţională”, nu unul politic. Poate a venit vremea ca dl. Isărescu să scoată capul din „cutia” BNR! Deşi nu ştiu dacă chiar şi el poate juca la nesfîrşit rolul unui fel de Hopa-Mitică! Sau rol de jolly jocker!
(O versiune concentrată a articolului în Flacăra Iaşului din 3 iunie a. c.)
@) Zitella
Mulţam şi eu pentru link.
Am fost, am văzut, am câştigat!
Servus, Virgil.
Pentru Dumnezeu, când ar mai avea timp doamna Udrea să se mai dea şi pe Vox? De fapt, mai ştii…
@) LA
Ha!-Ha!-Ha!
Apropo de mulţumiri:
Odată i-am mulţumit dentistului după ce mă chinuise vreo jumătate de oră bună. Ştii ce mi-a răspuns?
”Cu plăcere! Mai poftiţi pe la noi!…”
@) Daca_nu_nu
Mie insa mi-a facut placere sa vizitez blogul, indeosebi partea cu pisici!
Atunci, a fost ok, maître. La rîndu-mi, raportez intenţia de a frecventa lunar cenaclul acela, din toamnă.
@) Inima-Rea
Da, a fost ok! Incurajez intentia! De altfel, joi e ultima editie din an, ca e sesiune, reluam in toamna.
@) All
In Observatorul Cultural, o cronica despre romanul lui Bogdan Suceava, Venea din timpul diez, omul care a traversat Oceanu ca sa nu ateze Serile Timpul! Ha, ha, ha!
http://www.observatorcultural.ro/DIN-FOI%C4%B9%C2%9EOR.-Venea-%28a-doua-oara%29-din-timpul-diez*articleID_23774-articles_details.html
@Daca Nunu, Zitella, Corina
Mulțumesc Doamnelor pentru atenția specială !
Ați reușit să-i împăienjeniți privirea bătrânului alchimist. Recunosc că mă cam clatin pe muchia haosului în aceste zile, dar încă n-am căzut. Mă ridic eu din praf, că doar am antrenament de pe Marte (nu degeaba prășesc la quasari de-atâta amar de vreme). Imi mergeau însă prea bine lucrurile în ultima vreme și am lăsat garda jos nemotivat. In lumea universitară trebuie să ai atenția și reflexele unui pilot de vânătoare, dacă vrei să scapi cu viață. Să pilotezi un SU37 e un fleac pe lângă supraviețuirea în jungla noastră dragă.
Si dacă tot l-am văzut de-acum pe TX2 vă trimit un filmuleț ca să mă vedeți și pe mine în carne și mai multe oase (parcă încep să-mi revin).
http://www.youtube.com/watch?v=1GdfnTLKcvM&feature=related
@) Fulcanelli
Pilotezi bine, mestere, e clar ca ti-ai revenit!
un banc dragalas
Putin si Medvedev stau de vorba:
- Trebuie sa desfiintam fusurile astea orare, creeaza numai probleme, spune Putin.
- De ce? – intreaba Medvedev.
- Sun la Beijing sa-i felicit de ziua nationala, si-mi spun ca e maine….Sun la Varsovia sa exprim condoleantele si-mi spun ca avionul inca n-a decolat…
@) Virgil
Doar ca bancul e deja depasit de crunta realitate a publicarii inregistrarilor din cutiile negre. Peste piloti calareau seful protocolului si comandantul aviatiei militare, iar rusii isi rupeau gitul urlind “urcati, urcati”…
@) LA
Dar şi mie mi-a făcut plăcere să vizitez blogul! Şi mi-au plăcut foarte mult pisicile.
@) Fulcanelli, dragule, ce bine că ai apărut, taman la pont, că mă pregăteam să-ţi scriu o scrisoare lungăăăăăăăăăă, lungă, de teamă să nu te deranjezi cu vreun infarct, ştii… Vorbesc foarte serios: tăt păţîtu-i priceputu!!!
Bine că nu te dai de ceasul morţii. Noi să fim sănătoşi, că belelele curg.
Nu mai lungesc vorba, că ştii cum e: dac-o tragi, mai lungă-o faci.
@) Fulcanelli: unii au bani pentru experimente. Nu la noi, la Moscova.
Nu stiu daca stirea asta a a aparut si la noi, eu am citit pe un sait italian despre cei sase care vor simula un zbor spre Marte.
Am gasit si saitul experimentului, se va sti ce se intampla cu “cosmonautii” pe parcursul a 520 de zile. Aici:
http://mars500main.appspot.com/
Era sa uit! Aratati foarte … cool, professore!
Vai, era să fac infarct.
Unde-i Corina?
Să vă zic:
Mâine am întrunirea de 10 ani, a generaţiei – singura – căreia eu i-am fost diriginte: clasă de chimie-biologie, cum era atunci. Până-ntr-a XII-a, că atunci am rămas în concediul de îngrijire a copilului. Cu toate acestea, m-au invitat să le strig catalogul.
Şi mă sună – acum! – profesoara de biologie, aproape plângând:
”Salve magistra, zice, urlu urbi et orbi, să-mi clamez dolorem că i-am vegheat per aspera ad astra şi-amu, că-s mari speranţe in medicinam, pe mine m-au uitat!!! Vanitas, magistra, vanitas vanitatum!!!”
Vaai, am crezut că mor acolo, lângă telefon. S-a înflăcărat femeia, mi-a vorbit despre orele de laborator, de disecţii, de cât i-a avut la suflet pe copii, de cum i-a pregătit în particular şi pentru bac şi pentru facultate fără să le ia vreun ban şi cât de mult o doare uitarea asta…
Încă o dată – din nefericire – s-a adeverit că dascălul e mai aproape de elevi decât sunt elevii de dascăl…
Uuu-uuuu!!!
Nimeni?!
Nu-i bai, las belet pe masă:
Tot eu sunt, într-o scurtă pauză de ţigară, mă gătesc de petrecere. Dacă am noroc şi-s în formă, oi giuca aşa: pentru Bunicul un blues, pentru Inimioara un tango, un vals pentru Fulcanelli şi un rock nebun pentru Virgil. Pentru dl Gogea o braşoveancă, iar pentru dl Tudoran… no, că aci am încurcat-o. Mă descurc la faţa locului.
Pentru fete, o să dansez toate melodiile alea de le ştim noi de la aerobic.
Poate scap de ceva kile…
Pupici, pupici, la toată lumea!!!
Zi bună s-aveţi!!!
@Daca_nu_nu
Distractie placuta
Cred ca la Fulcanelii se potriveste o melodie din aia cu mult fum ceata (gen star wars) cu un efect de bang sonic cand apare domnia sa
(venind din spatiul subcuantic dupa o scurta verificare a teoriei stringurilor
La mine daca tot e pe dedicatii Child in time (Deep Purple), ceva Metalica , si de ce nu Still loving you (mama cate funduilete am mai mangaiat pe melodia asta, de toate felurile mai bombate mai lasate
Ha, ha ! Uite-l si pe Fulcanelli
http://spacecollective.org/userdata/xZQTL96x/1263117680/global-intelligence-full-page1.jpg
@) All
Buna dimineata la toata lumea! Zi grea ieri, cu teze de corectat si cu revizionarea Hecubei montate de Mihai Maniutiu la Iasi. De data asta, atent la detalii – da, s-a confirmat, e un spectacol mare.
Azi, zi grea, cu teze de corectat si articole de scris…
@All Buna dimineata ,
@Liviu Antonesei Asa va trebuie sa stati sa corectati lucrari. Ia sa fi oparticipat si dumneavoastra la concursuri de socialism stiintific ca acu erati premier sa euro parlamentar. Iar daca va faceati marinar puteati sa ajungeti chiar presedinte
@Daca_nu_nu Incearca cu bloody merry, Iti ia durerea de cap cu mana (iti spune cineva din propie experienta
)
@) Virgil
Sau, cum se mai spune pe aici, asa-mi trebuie daca mi-a placut cartea! Mai mult decit imensitatea muncii in sine, ma irita calitatea destul de precara a lucrarilor… Si, zau, nu e din pricina mea!
@) All, adica toti, vreau sa vedeti cu totii ce comoara “ascunde” domnul Gogea pe blogul sau!
Aici:
http://vasilegogea.wordpress.com/galeria-teodorei-2/
Eu n-am mai vazut demult asa … noutate frumasa! O lume miraculoasa, splendida! Iertati exaltarea, certati-l dvs. pe domnul Gogea ca nu ne-a dus la expozitia din pavilion!
Fiuuuuuu… Am ajuns şi eu…
Servus, Zitta!
Am fost ”pe urmele tale” şi-am dat şi eu de comoară. Este! Foarte fain, foarte sugestiv, foarte viu. Inclusiv Moartea aia e vie, lovi-o-ar moartea de Moarte s-o lovească, vorba Catrinei lui Moromete.
Dar am dat pagina şi-am ajuns şi la nişte trăznăi, nişte docomente de epocă_comunistă (cacofonia nu e întâmplătoare), de care eu nu ştiam sau nu-mi aduc aminte. Brrr…
@ Virgil
Dragule, nu ”îţi”, ci ”le” ia durerea de cap, că eu sunt un fel de sanitar care adună răniţii după măcel!!! S-a lăsat cu sfârşag cu beută până spre ziuă (dar nu chiar până-n ziuă, ştii), dar l-au dres băieţii astăzi cu o ciorbă de burtăăă, mama la dânsa.
Nu! Nu la întrunirea de 10 ani, unde am fost dirigintă şi unde am fost fără bărbat până la un punct! Nu acolo, că n-am putut rămâne până la sfârşitul petrecerii, ci la întrunirea de 30 de ani, a lui Adi, unde a trebuit să merg, plecând de la cealaltă (de-aia n-a putut veni cu mine, că el era într-altă parte). Acum sunt ok, sunt toţi în siguranţă, măcar că au băut crâncen, cum beau bărbaţii adevăraţi, au mâncat şi au jucat pe măsură. Să ştiţi că mi-am ţinut promisiunea şi am jucat tot ce-am făgăduit, ba şi ceva pe deasupra, că, vorba lui Kazantzakis, dansul poate comunica orice, în oricare limbă ce se vorbeşte pe glob. No, şi după ce m-am achitat de sarcini, m-am aşezat ardeleneşte, mi-am aprins o ţigară şi-am venit să vă văd.
@Zitella
Mulțumiri pentru “trimiterea” ta spre Galeria Teodorei. Intr-adevăr e foarte frumos acolo. Fetița jucându-se cu pomi și flori m-a trimis cu gândul către livezile de zarzări înfloriți…. Musai trebuie să-l certăm pe domnul Gogea, deși îi înțeleg foarte bine discreția. Noroc de prietenii de pe aici, că mă ajută să-mi înghit mai ușor amarul ultimelor zile.
@) Fulcanelli
”Noroc de prietenii de pe aici, că mă ajută să-mi înghit mai ușor amarul ultimelor zile.”
No, vezi? Vezi de ce m-am lipit eu de voi? Ce m-aş fi făcut eu, de una singură, aici, într-un colţ uitat de lume? Noroc cu ”terapia” Bunicului – să-i răsplătească Doamne-Doamne – că a ştiut cum să-mi distragă atenţia de la of-urile mele. Şi cu voi, de bună seamă. Oameni mari, probleme mari. Oameni mici, probleme mici. Dar proporţia e aceeaşi, nu?
Mă bucur că mergi spre bine, Fulcanelli. Spre deosebire de mine, tu taci şi ţii în tine. Las c-am urlat eu, din toţi rărunchii, pân-am epuizat subiectul. Acum m-am liniştit. Dacă m-ai vedeaaa, m-ai invidia.
@Daca_nu_nu says:
“Mă bucur că mergi spre bine, Fulcanelli. Spre deosebire de mine, tu taci şi ţii în tine.”
Dacă nu eram așa de furios, probabil că nu aș fi spus nimic. In general nu-mi place să tulbur echilibrul celor din jur cu problemele mele. Ai nevoie însă câteodată de o supapă de evacuare a presiunii (la fel ca și vulcanii, nu-i așa ?). Cred c-am să dau puțină ceață prin zonă, poate are vreun efect (argumentele logice n-au avut).
@) Fulcanelli
”In general nu-mi place să tulbur echilibrul celor din jur cu problemele mele.”
Dragule drag,
Aşa am crezut şi eu, că sunt problemele mele şi am tăcuuuut, hăăăt, pân-am prins a strigare… Am început să urlu când am văzut că eu nu sunt decât un caz, şi lumea… tace!!! Păi, domnia ta crezi că numai eu am trecut prin furcile caudine? Fii cuminte! Am luat totul asupra mea, ca să nu bag pe nimeni la înaintare, când am văzut că lumea alege să tacă decât să rezolve problemele.
Altfel, da, merită să-i bagi în ceaţă. Dar tot din experienţă ştiu că cei care se împăunează cu munca altuia n-or ieşi din ceaţă veac, fii liniştit, că nu cred să fi priceput vreodată pe de-a-ntregul ceva ce n-a fost gândit cu mintea proprie. Dar să nu te pună puiul de şarpe să-i luminezi, că mă supăr pe tine! Dă-le pace! Mai devreme sau mai târziu se vor lămuri. Dacă au minte să judece. Dacă nu, nu.
Bonjour a tous et toutes!
scuze pentru intrerupere, m-am refugiat temporar in padure, linga lac
( de fapt am fugit de Tiff. Nu stiu, poate sint eu semi-autista dar manifestatiile astea de culturalizare in masa imi provoaca stari de panica. Traume de pe vremuri, probabil, de la adunarile pioneresti de pe Cimpia Libertatii…)
Nu va enervati, ceea ce e mai rau urmeaza sa vina: a se vedea cotatia dolar, euro de azi…
@) Daca_nu_nu: un articol pe Vox despre un antrenor de baschet american devenit legendar inca de cand era in viata. Un antrenor, dar mai intai de toate, un dascal. Este si un filmulet in care isi dezvaluie secretele.
Incantator!
Chiar si pentru cine nu intelege chiar tot ce spune, asa ca mine.
O lectie de pedagogie americana!
http://voxpublica.realitatea.net/sport/a-murit-un-sfant-john-wooden-44927.html
@) Zitella
E doar pentru Daca_nu_nu?
@ Liviu Antonesei: Nu, Dottore, desigur ca nu! Dar pe ea imi permit s-o deranjez mai fara jena.
Si cand va stiu asa de ocupati cu lucruri asa de importante …
Chiar ma gandeam, dupa ce am scris, ca dvs. sunteti Dottore in stiintele educatiei, vero? Asa se spune corect?, stiintele sau stiinta. Parca nu suna bine! Sunt ignoranta, iertati-ma!
@ Zitella
Multumesc de permisiune! o sa ma uit si eu. Da, in “stiintele educatiei”.
Dragii mei, îngăduiți unui tată să-și spună păsul. Astea nu sunt efuziuni sentimentale, e chiar viața! Tocmai am sosit de la Cluj, unde fiica mea cea mică a absolvit cu mult drag și sârguință o specialitate cu mai multe limbi străine și aplicate în multe domenii. Îmbătrânind, am avut astăzi bucuria că am mai fost o dată la Alma Mater. Stiți ce frumoși sunt copii-absolvenți? Știți ce planuri frumoase își fac? Încă! Mi-a spus că vrea mai mult, că vrea și specialitate și cultură. Așa eram și noi – nihil novi sub sole! Dar vedeți ce politicieni venali au pus mâna pe această țară? Dragă Liviu Antonesei, titlul „Cronica unui eșec anunțat” se potrivește oare chiar peste soarta lor? PESTE SPLENDOAREA LOR? Ei trebuie să creadă în viitorul lor iar noi să le fim sprijin. Se mai poate? Nu că n-o să încercăm iar și iar… dar… E vreo rază, voi ce credeți?
Ioan Costea Doriti un raspuns sincer ? hmm cred ca-l stiti. Dati drumul copiilor acum cand inca “creativitatea” lor nu este afectata. Atunci cand creativitatea se va transforma in experienta vor avea prea putina creativitate care sa fie transformata. Si va spune cineva care a pierdut timp intre 1992 -1999 crezand ca nu o fi dracul asa de negru si la un moment dat vor incepe lucrurile sa mearga. Eee nu au mers pentru ca de fiecare data s-a intamplat ceva (Iliescu a chemat minerii si l-a numit pe vacaroiu prim minstru , Ion Diaconescu a fost foarte prolific si a avut foarte multi nepoti samd ca sa ma refer numai la perioada 92-99)
Iar acum sa nu credeti ca s-a schimbat ceva. Aceleasi minti isterice dar la fel de parsive cer viitorul copiilor pentru a-si face ei viitor prin furt.
Stiu la scala nationala nu este o solutie. Dar de ce sa sacrificati viitorul unui copil pentru ca bizonii oricum vor vota pentru o punga cu ceva sau o sticla de tuica.
Fiuuu…
Bună dimineaţa, Lume şi bine v-am găsit. Am un cap cât o baniţă. Mi s-or ciocnit desinenţele de terminaţii, sufixele de prefixe, Doamne fereşte…
Servus, fetelor.
Corina dragă, văd că ai tras şi tu la marginea pădurii. Bine faci!
Cum spui, Zitella? A murit un sfânt? Păi, sfinţii nu mor, draga mea. Mă duc să văd…
@) Ioan Costea, Virgil Glavan
Motive prea multe de optimism nu cred nici eu ca sint, dar nici sa cadem in depresie in contul generatiilor tinere nu cred ca e o afacere!
@) All
Articol nou privind ultimele evolutii din Basarabia in Adevarul
http://www.adevarul.ro/liviu_antonesei/Moldova-azimut_Vest_7_276042398.html
Da, foarte frumos, Zitella. Am citit. Cel mai mult îmi place asta:
”Talentul e dat de Domnul. Fii umil. Celebritatea e data de om. Fii recunoscător. Păcălirea e data de sine. Fii atent.”
Dar şi celelalte sunt frumoase. O, dacă am şi ţine cont de ele…
Upps.
Bună dimineaţa, Bunicule. Iar am dat iama prin ograda domniei tale şi iar m-ai prins asupra faptului…
Hai, măi Virgil fii serios. Tu chiar crezi că asta e singura soluţie? Plecarea?
Acum, când se întoarce atâta lume?
Uite, domnul Costea este foarte sincer: ”nihil novi – aşa eram şi noi”, spune dumnealui. Şi eu cred la fel.
Am avut parte la sfârşitul acesta de săptămână de două revederi colegiale, la 10, respectiv 30 de ani. Concluzia mi-a părut aceeaşi: atâta avem de lucru aici, acasă, de nu ne vedem capul de treabă. Trebuie să se schimbe ceva. Nu se poate merge aşa la infinit.
Poate greşesc, dar eu cred că marele val al plecărilor începe să se subţieze consistent. A, că multă lume vede plecare drept unică şansă de salvare individuală, asta e iar adevărat, dar nu toţi cei care cred asta sunt şi hotărâţi să plece. Cei mai mulţi vor să le fie bine aici.
No, v-am pupat. Fug la corectat.
Spor şi domniilor voastre!
Libertatea gîndirii e cheia, d-le Costea (cum spune, cumva, şi Virgil). Generaţia noastră – “a părinţilor”, să-i spunem – e sfîşiată între clasicul conflict dintre datorie şi pasiune. Jalnic conflict, strict contemporan vorbind!
Datoria este faţă de Ţără, Popor, Naţiune, Limbă, Neam – nepărat cu majuscule cînd toate devin minuscule.
Pasiunea este panica faţă de viitorul copiilor noştri, într-o lume sălbatică – peste tot, sălbatică. Diferenţa dintre sălbăticia românească şi cea spiritual avansată este dintre primitivism şi rafinament, ca-ntre zdrobitul pe roată şi administrarea de substanţe psihotrope care să te-mpace cu durerea pînă devii masochist.
Dacă tinerii noştri ajunşi la vîrsta bărbăţiei* tot mai caută la noi sfaturi, vina e de-mpărţit, n-are rost să ne luăm noi toată povara. Singurul sfat cumpănit pe care l-am putea da ar fi: Părerea mea e să faci cum crezi tu că e bine.
Asta ar fi înţelepciune – constatînd că lumea de azi e altfel decît cea de ieri şi-alaltăieri, că altele sînt soluţiile supravieţuirii (poate că şi ale succesului, Doamne-ajută!) Adică, acceptînd – nu resemnaţi ci lucizi – că nu avem expertiză nici măcar pentru azi, cum am avea pentru mîine-poimîine?
Mai bine, ne-am întreba dacă nu cumva noi îi împiedicăm pe tinerii noştri să ia hotărîrile corecte – prin şantaj emoţional, cînd nu (de-a dreptul scîrbos) prin invocarea unor valori calpe, demult calpe, încă din vremea cînd ni le băgau şi alţii nouă în cap, la învăţămîntul politic, la istorie şi geografie, la română şi dirigenţie. Mă refer la vorbele alea scrise cu majuscule, să fim bine înţeleşi!
Încă de la Eminescu – care avea o minte nemţeşte organizată dar poetic orientată – ştim că patriotismul stă în lucrul temeinic făcut, iar nu în tirada recitată-n piaţă. Casa ta îngrijită, ograda ta gospodărită şi uliţa măturată-n dreptul tău sînt acte patriotice, căci arată că acolo trăiesc oameni iar nu barbari, şătrari, nemernici pe acest pămînt (vorba lui Creangă, unde “nemernic” e “străin”, “liftă”). Ogorul tău muncit, vitele tale sănătoase, copii tăi curaţi te arată de gospodar – id est patriot.
Adică, d-le Costea, sentimentul demnei proprietăţi este premisa patriotismului – de-aceea a şi-nflorit America, nu c-ar fi fost populată cu marţieni.
Generaţiei noastre, i-a fost jugănit sentimentul proprietăţii, decăzînd într-un trist arivism – “calitate” a parveniţilor, a desţărînaţilor şi dezmoşteniţilor soartei. Nouă, chiar şi identitatea ne-a fost atacată – în numele idealurilor comuniste, tocmai ceea ce ne face unici pe-acest pămînt, dacă avem în noi sentimentul unicităţii. Adică, al dreptului la opţiune individuală, inclusiv la eşec personal.
Să-i lăsăm pe’ăi tineri să-şi caute singuri drumul – asta-i datoria noastră. Dacă putem să-ndesăm şi ceva merinde în traista cu care-şi iau lumea-n cap, e de ajutor. Dacă nu, ajunge şi-o sărutare pe creştet, însoţită de blîndul îndemn “Du-te, mă, şi fă-te om!”
De-or ajunge oameni, ne-or pomeni cu drag. De n-or ajunge, măcar nu ne-or ţine pe noi vinovaţi de asta.
Căci, domnule, Eminescu are dreptate: Multe flori sînt dar puţine/ Rod în lume or să poarte/ Toate bat la poarta vieţii/ Şi se scutur multe moarte.
Asta-i legea firii, iar n-avem noi a o schimba. Putem, în chimb, a o-mpiedica, ţinîndu-i pe’ăi mici pe lîngă noi, pîn-om pune mîinile pe piept. Barem ştim o socoteală – am lăsat în urmă tot nişte învinşi, ca şi noi, de ce-ar avea ei altă soartă?
Probă de dragoste părintească ar fi asta, nu?
/
*În limba veche, “bărbat” însemna “curajos”, ca-n Mioriţa: Şi cai învăţaţi, şi cîini mai bărbaţi…
@) Inima-Rea
Corect, dreptul la libera alegere e sacru. Daca ma gindesc bine, fiica mea m-a anuntat ca a cistigat la loteria vizelor, nu mi-a cerut voie sa plece. Si a fost dupa dorinta/vointa ei. Dupa cum au evoluat lucrurile, acolo, dar si aici, nu s-a inselat. N-ajungeam eu dublu bunic daca nu pleca…
Dar nu-i uşor, maître, nu-i aşa?
@) Inima-Rea
Nu spun ca-i usor, dar daca ei si familiei ei le este mai bine, si chiar asa le este!, cu atit mai bine. Iata, luna asta, in plina sesiune, ma voi strecura sase zile la Venetia, ca sa-i vad. Ei stau doua saptamini acolo, dar de mine are nevoie patria aici!
@Inima_Rea
ba le este foarte usor!
eu i-am dat 4 perechi de aripi puiului meu, sper sa zboare cu ele peste mari si tari, sa fuga, sa alearga, sa cunoasca, sa stie si mai apoi sa hotarasca unde va vrea sa stea. E pacat de libertatatea asta, singura autentica, sa nu ne bucuram de ea. Deci sa plecam, prieteni, oriunde!
Intervin doar sa spun ca mi se pare chiar bine sa aiba si experienta strainatatii mai devreme sau mai tarziu. E bine sa vada alte lumi la ele acasa (o zic dupa ce eu insami am plecat precum catarul, cu privirea in urma, nu inainte). Dar deciziile nu mai sunt radicale, cum au fost candva, incat plecarea sa insemne o ruptura definitiva.
Si as zice ca este mult mai bine sa traiasca niste ani in strainatate mai devreme, dupa absolvirea facultatii, mai degraba decat spre 30 sau dupa, cand se pune altfel si problema propriilor copii.
Dincolo de toate, in spiritul celor scrise si de Inima-Rea, “omul sfinteste locul”. Sa fie unde poate sa-si puna la incercare pariurile proprii pe care oricum le vrea traite in viata asta. Iar strainatatea poate fi un loc unde mai abitir iti cauti radacinile si uneori se face ca ai si mai mult timp pentru asta.
@ Virgil, Dacă_nu_nu, Liviu Antonesei, Inimă-Rea, Corina, aosms
Mulțumesc grațioaselor doamne și gentililor domni pentru împărtășirea gândurilor și/sau experienței!
@ Inimă-Rea
Așa este, tânărul „va alege, dacă poate, de nu, va rămâne cu îndoiala pe seama sa.” (Montaigne).
@Liviu Antonesei
Mulțumesc de „casă și masă”!