Moţiunea de cenzură a picat în Parlament, însă în condiţii dramatice pentru guvern, preşedinte şi principalul partid de guvernămînt. Opoziţia a obţinut, în fapt, mai multe voturi decît puterea şi ar fi mai fi avut nevoie doar de încă opt pentru ca moţiunea să treacă. Şi asta în condiţiile în care calculul pur aritmetic stabilea o diferenţă de peste 20 de voturi în favoarea echipei guvernamentale. Sigur, în ceea ce priveşte soarta moţiunii mai trebuie să aşteptăm şi decizia Curţii Constituţionale, iar în privinţa salariilor şi pensiilor noastre, decisive vor hotărîrile instanţelor comune date fiind sutele de mii, dacă nu milioanele de procese ce urmează a fi deschise de cei afectaţi de pachetul legislativ al austerităţii. Nu mai vorbesc că bună parte din procese vor trece din instanţă în instanţă pentru a ajunge la CEDO. Acestea sînt, însă, mai degrabă nişte chestiuni de tehnică judiciară, însă deja putem constata efectele politice ale asumării răspunderii de către guvern pe un pachet de legi nu doar nepopular, ci şi controversat chiar din punct de vedere economic, dacă ne gîndim că FMI îi deconsiliase pe liderii noştri în această privinţă, sugerînd măsuri mai echilibrate, mai puţin agresive faţă de populaţie.

Este limpede, în momentul de faţă, că avem de-a face cu un nou echilibru politic, în cadrul căruia ceea ce numim opoziţie, respectiv PSD şi PNL, a reuşit să mobilizeze mai multe voturi decît guvernarea în exerciţiu, unele din acestea venind chiar de la guvernamentali! Pe de altă parte, este la fel de limpede că această tendinţă se va tot accentua pe măsură ce austeritatea va face ravagii în rîndurile bugetarilor şi pensionarilor, iar guvernarea se va dovedi la fel de puţin capabilă ca şi pînă acum să imagineze şi soluţii efective de ieşire din criză, de stimulare, de relansare a economiei. Pachetul de măsuri adoptat acum face ce poate face orice guvern lipsit de imaginaţie economică, taie din cheltuieli – şi nici măcar acolo nu taie bine, devreme ce risipa bugetară reală nu este jugulată, nici afacerile bugetaro-private de natură clientelară stopate. Avem toate motivele să credem că actualele măsuri de austeritate, dacă vor trece şi hopul Curţii Constituţionale, ceea ce guvernamentalii şi speră, devreme ce au fost în stare să încalce toate regulile pentru a-şi impune oamenii la recentele noi numiri, deci avem toate motivele să credem că aceste măsuri vor fi urmate în toamnă de altele, indiferent că va fi vorba fie de alte reduceri salariale şi de pensii, fie de o escaladare a fiscalităţii – mărirea TVA şi a cotei unice, noi taxe şi impozite etc.

Prin urmare, nu e exagerat să observăm că PDL, laolaltă cu liderul său real, dl. Traian Băsescu, au intrat pe o spirală a pierderii de popularitate ce nu mai poate fi stopată de nimic. De altfel, un sondaj prealabil votării moţiunii, dar succesor asumării răspunderii pe legile pauperizării, constata scăderea dramatică de popularitate a partidului de guvernămînt, a liderilor acestuia, precum şi a preşedintelui, perceput de populaţie drept principalul vinovat, devreme ce s-a repezit ca mireasa la pat, în locul premierului, să anunţe „nenorocirea”.  De altfel, e interesant că dl. Vlădescu a declarat că n-a participat la negocierile cu FMI, fiind înlocuit de alt „specialist” – sînt toate motivele să credem că „specialistul” cu pricina va fi fost însuşi preşedintele! Mă rog, s-o fi consultat şi cu EBA şi d-na Udrea, că doar sînt eminente capacităţi în domeniul economic, nu? Măcar pe partea de cheltuieli, ca să spun aşa!

În opinia mea, preşedintele riscă să devină unul din liderii cei mai detestaţi din istoria României, iar PDL să o ia pe drumul pe care au luat-o ţărăniştii acum vreo zece ani. PDL ar trebui să lase „lest”  ca să se salveze, să arunce peste bord, însă nu-i văd pe pedelişti nici despărţindu-se de preşedintele care i-a inventat, nici renunţînd la echipa de lideri providenţiali, adică oneşti şi competenţi, alcătuită din d-na Udrea şi puzderie de domni, precum Videanu, Vlădescu, Blaga, Funeriu etc, cum nici pe preşedinte nu-l văd debarasîndu-se de dl. Boc, pe care ni l-a pus deja de patru ori în spate pe post de substitut de premier! Situaţia pare fără ieşire, preşedintele şi oamenii săi s-au încurcat în propriul lor joc, care nu este decît un simplu joc „de-a puterea”, complet lipsit şi de preocuparea pentru buna administrare a treburilor obşteşti şi de orice grijă a resposabilităţii. E trist că am avut ghinionul acestei nefericite combinaţii între incompetenţa şi iresponsabilitate tocmai la vremuri de criză. Dar de ce m-ar interesa însă soarta lor, cînd soarta mea, a nostră  se anunţă a fi mult de-a dreptul cumplită?! În fond, fiecare pasăre, fiecare stol de ciori pre limba…

Guvernul d-lor Băsescu şi Boc, că nu prea ştiu care e premierul de facto, şi-a asumat răspunderea pe legile strîngerii curelei, urmează depunerea moţiunilor de cenzură iniţiate de PSD şi susţinute de întreaga opoziţie, dar nu prea se poate evalua ce se va întîmpla pînă la urmă. Într-o logică pur aritmetică, ne putem aştepta ca legile să treacă, deci moţiunea – sau moţiunile! – să cadă, pentru că foştii „independenţi” au anunţat abţinerea de la vot, numai că nu putem recurge doar la aritmetică pentru a ne da seama ce se va întîmpla. Situaţia este foarte mult încurcată de conflictul dintre interesele politice reale, de scurtă distanţă, dar mai ales de durată, ale partenerilor la jocul politic.

Strict politic judecînd lucrurile, interesul de termen scurt al PDL şi al UDMR este să înregistreze un succes la discutarea moţiunilor, iar interesul PSD, PNL şi cine-o mai reprezenta opoziţia este ca demersul de contestare a guvernului să aibă succes. Dacă privim însă lucrurile pe termen ceva mai lung, din perspectiva viitoarelor alegeri, vedem că nimic nu mai este la fel de sigur. Abordînd astfel problema este limpede că interesul PDL/UDMR este ca moţiunea să treacă, iar al PSD/PNL ca această să cadă! Prin urmare, este greu de estimat cîţi dintre parlamentarii puterii vor, ca să spun aşa, „trăda” şi cîţi dintre parlamentarii opoziţiei vor face acelaşi lucru. Oricum, dintre toţi actorii jocului politic, preşedintele este singurul pe care îl doare exact în bască de ceea ce se va întîmpla săptămîna viitoare. Pe de o parte, şi-a epuizat mandatele constituţionale, pe de alta, deşi a anunţat măsurile de austeritate, a avut grijă să ne dea de veste că, dacă măsurile eşuează, singur guvernul este de vină; în sfîrşit, pentru că, după succesele fulminante obţinute în lupta cu corupţia şi cu moştenirea comunistă, ca să nu mai vorbim despre setea inepuizabilă de putere şi de puzderia de gafe, nu mai are a-şi face griji în ce priveşte încadrarea dumisale în istorie patriei. La aşa nu, de bună seamă!

Bun, aşa arată lucrurile din punct de vedere politic şi, exclusiv, dinspre interesul principalilor actori politici. Dar din punctul nostru de vedere? La prima vedere, am fi tentaţi să spunem că nu contează, că ori unii ori alţii tot un drac este. Şi ar fi adevărat. La o privire mai atentă însă, e limpede că interesul nostru este ca moţiunea să treacă şi cel de-al patrulea guvern Boc, absolut incapabil de vreo măsură de relansare a dezvoltării, să se ducă naibii. Nu e mai puţin adevărat că n-ar fi o mare procopseală nici dacă preşedintele ar numi un premier din partea opoziţiei. „Programele” de ieşire din criză ale PSD ori PNL nu mi se par în substanţa lor esenţial mai bune decît cele ale bietului domn Boc şi ale acoliţilor dumisale. La drept vorbind, deşi nu încă sub forma unui program definitivat, singurele măsuri de reformă care trec de lungul nasului austerităţii, vizînd efectiv şi relansarea economică, mi se par cele formulate public de dl. Varujan Pambuccian, deputatul armenilor: eliminarea impozitului forfetar, care a decapitat şi decapitează în masă firmele mici, reducerea cotei unice la 4%, creşterea TVA la 24%, deci măsuri care să conducă la creşterea neinflaţionistă a veniturilor, la stimularea acumulării şi a reinvestirii. Cum nu-l văd pe dl. Pambuccian nominalizat premier, îl pot totuşi vedea ministru de finanţe într-un guvern de tehnocraţi, care să aibă drept mandat combaterea crizei şi organizarea alegerilor viitoare – care ar trebui să fie la termen. Un guvern condus de dl. Isărescu, poate Croitoru sau, de ce nu?, soluţia din toamnă, dl. Johannis? Partidele, toate, ar scăpa de povara scoaterii ţării din criză, iar noi am scăpa de povara şi mai mare a incompetenţei lor, ce tinde să se cronicizeze. În perioada cu pricina, ar avea vreme şi să se mai epureze la nivel de personal, că put rău, şi să se mai recicleze la nivel de expertiză, s-o poată lua de la capăt de la, totuşi, alt nivel. Acum, cu eforturi, dacă ajung, cu toatele, pe undeva pe la genunchiul broaştei…