În ciuda modului fericit în care titlul articolului meu de azi se asociază cu situaţia actuală din ţară, nu despre asta tratez, totuşi, în articol. Mai mult, în ciuda situaţiei ce glisează inexorabil dinspre albastru spre vineţiu, mă ambiţionez să scriu despre o reuşită extraordinară, despre un mare succes artistic, care parcă vrea să ne reamintească o vorbă cu aparenţă de paradox, însă numai cu aparenţă, care susţine că artele se simt excelent pe vremuri secetoase, parcă dorind să contrazică altă vorbă celebră, a lui Holderlin de data aceasta, care se interoga asupra necesităţii poeţilor în astfel de vremi. Scriu această cam lungă introducere pentru a încerca să situez în context artistic, dar şi în complicatul context comunitar prin care trecem, excepţionala montare de la Naţionalul ieşean – „după Hecuba şi alte tragedii de Euripide” – a mereu surprinzătorului mare regizor Mihai Măniuţiu. Surprinzător în toate cele, de altfel. Eu l-am descoperit ca prozator la începutul anilor 80, cu nişte superbe povestiri de factură cumva borgesiană, pentru a-i citi, cu puţină vreme înaintea premierei, un scurt roman „al tranziţiei”, de un „realism” cu totul atroce! Romanul se numeşte Memoriile hingherului, a apărut anul acesta la Editura Bybliotek, şi mă grăbesc să-l recomand tuturora.
Mai întîi, titlul spectacolului. Regizorul nu i-a spus, pur şi simplu Hecuba, deşi despre tragica poveste a Hecubei este vorba, despre suferinţele şi răzbunările sale, pentru că n-a pus în scenă piesa cu pricina ci, plecînd de la aceasta, a decupat secvenţe şi din alte tragedii ale lui Euripide, realizînd un montaj care permite o intensitate ieşită din comun a jocului scenic. Şi un titlu excelent, de altfel, de vreme ce cu aceste cuvinte începe sau se sfîrşeşte, în funcţie de perspectivă, incantaţia obsesivă a corului captivelor troiene care deschide spectacolul încă dinainte de ridicarea, simbolică de altfel, a cortinei: „Stînd, ca un pictor, ceva mai departe, priviţi-mă şi cuprindeţi cu văzul toate nenorocirile care mă copleşesc – aici, la porţile beznei…”.
Dar să revin la premieră. Totul pare să fi fost gîndit nu în scopul unui spectacol bun, ci al unuia perfect. Cum perfecţiunea nu este dată omului decît ca aspiraţie, că iute s-ar lenevi, aş spune că a ieşit un spectacol aproape perfect. Pentru că totul a fost gîndit în această perspectivă – de la „decupajul” amintit pe care regizorul îl face din Hecuba şi alte tragedii euripide-iene, trecînd prin alegerea muzicii „de actualitate” şi a decorurilor asemenea, şi sfîrşind cu incredibila fuziune la care aduce echipa actoricească. Pe de o parte, cîţiva din seniorii şi senioarele Naţionalului, pe de alta, peste douăzeci de tineri, băieţi şi fete, dinamici şi talentaţi peste poate. Dar aş vrea să fiu limpede – pentru zborul aproape fără răgaz al acestui spectacol, nu cred că ar fi fost suficiente talentul de acasă, experienţa seniorilor şi energia juniorilor, precum şi bunăvoinţa tuturor. Ei, nu, bineînţeles că nu – şi trăgînd cu urechea mi s-a şi confirmat asta: aceşti oameni au fost „munciţi”, munciţi serios vreau să spun, zi lumină, săptămîni la rîndul. Cred însă că ei înşişi, văzînd cum a curs spectacolul la premieră – iar la premieră întotdeauna e mai greu! – şi de cîte ori au fost chemaţi la rampă la finalul acestuia, îşi vor fi spus: „Să fie primit!”, pentru că, iată, toate acele cazne s-au văzut încheiate după dorinţa regizorului şi după speranţele lor. Şi, pentru că jocul echipei a fost atît de bine sudat în întregul său, dincolo de celebritatea, de experienţa, de vîrsta ori de întinderea rolului – ar trebui, totuşi, amintit că junii din „coruri” duc greul! – cred că e firesc să-mi amintesc pe toţi laolaltă: Doina Deleanu, Petru Ciubotaru, Liviu Manoliu, Emil Coşeru, Gelu Zaharia, Andreea Boboc, Ingrid Elena Robu, Silva Helena Schmidt, Brânduşa Aciobăniţei, Theodor Ivan, Albert Jighirgiu, Emanoil Jinghiriu – cei doi „pitici” ai trupei, care par dacă nu născuţi, măcar crescuţi pe scenă! – Tatiana Ionesi, Livia Iorga, Maria Câmpean, Oana Sandu, Haruna Condurache, Diana Chirilă, Petronela Grigorescu, Antonela Cornici, Biatrice Cozmolici, Doru Aftanasiu, Octavian Jighirgiu, Cosmin Maxim – excepţional de versatilă voce, parcă posesorul ei ar fi muzician, nu actor! – , Constantin Puşcaşu, Daniel Busuioc, Radu Ghilaş, Constatin Avădanei, Dumitru Năstruşnicu, Vlad Volf, Horia Veriveş. Să nu uit! Scenografia, actualizată însă redusă la esenţial, cum se şi cuvine tragediei, aparţine Valentin Codoiu, iar muzica lui Şerban Ursachi.
Un spectacol (aproape) perfect, o tragedie care-şi împlineşte menirea, „te eliberează”, pleci altfel din sală după cele 140 de minute în care ai fost supus exerciţiului cathartic. Dacă mă gîndesc bine, nu cred că aş putea urmări la aceeaşi intensitate un altfel de spectacol, o „dramă burgheză” sau o comedie, în actuala conjunctură a vieţilor noastre. Bănuiesc că va trebui să revăd de multe ori spectacolul de faţă! Dacă mă gîndesc şi mai bine, mai constat ceva – în ultimii 2000 – 2500 de ani nu s-a schimbat mare lucru. Nici n-am descoperit lucruri fundamentale, de neregăsit în Homer, Sofocle, Euripide, Eskyl, Pindar, Platon şi alţii cîţiva. Apoi, cîţiva latini, Biblia, poate ştiinţele. De peste două milenii, ne cam îndeletnicim cu exegeza! Poate din acest motiv, cînd ne întoarcem spre teatrul originar, spre tragedie, în spaţiul nostru european de cultură, avem şi acest straniu sentiment nu doar de regăsire, ci şi de renaştere. Încep să înţeleg mai bine şi opţiunile marilor regizori, dar şi pofta neînfrînată de joc pe care reuşesc ei s-o imprime actorilor. Am asistat la acest fenomen şi în cazul marilor spectacole, dar şi cel al marilor ecranizări. Există o Electra pe care am văzut-o acum vreo patru decenii şi nu reuşesc s-o uit…
(O versiune concentrată a acestui text a apărut în cotidianul Flacăra Iaşului din 13 mai a. c.)
@Liviu
Te invidiez! Ca spectator “interzis” de distanta dar si ca fost “servitor” al unui teatru. Imi aduc aminte ce simti la un spectacol mare, in sala de teatru!
Titlul, inspirat si incitant, ma “obliga” sa precizez ca, intr-o asemenea situatie, este foarte important de care parte a portii te afli…
@) Vasile Gogea
Pe de alta parte, frate Vasile, fiind tu traitor la Cluj, ai oricum mai multe sanse sa prinzi un spectacol exceptional de-al lui Maniutiu decit mine! Asa ca, zic, meritam si eu acest noroc!
@) DeSe
Mereu e important de ce parte te afli, ori ca-i o poarta, ori ca-i altceva!
e tonic sa citesti o cronica de soectacol, provocand cititorul mai indepartat sa regrete ca nu l-a vazut, cant toata lumea plange, zbiara si danseaza (ceahuca). multam fain!.
@) Radu-Ilarion Munteanu
Eu iti multumesc, frate. Sa-mi scrii intr-un mail cum a fost cu lectura povestirii.
@) Fulcanelli
S-ar putea spune ca sintem fix aici/acolo de veo 2500 de ani!
Doar 40 de secunde cu imagini din spectacol:
http://www.youtube.com/watch?v=XKVsr4RAZaY
@ Liviu Antonesei
Bine ca apuci sa scrii si despre spectacole de teatru, ca despre spectacolele celelalte ci Elena Udrea pe post de Hecuba te-oi fi saturat.
Aici, la portile beznei, unde totul este luat la misto…
Zi buna!
@) Dorin Tudoran
Nici nu stii cita dreptate ai! Imi scris Daca_nu_nu ca la Blaj, pe o ploaie cumplita, partidul si guvernul prin reperezentantii sai urla din toti rarunchii “Pusca si cureaua lata…”. Nu ne mai saturam de bilciuri, dar ce vina vor fi avind stramosii sa merita asta, eu nu pricep…
@) Zitella
Multumesc tare mult! Filmatul era interzis, dar probabil o fi o captura…
@) Zitella
M-am uitat nu e captura, e un colaj din momente diferite, cred ca e un forshpan de prezentare oficial.
@Liviu
Ai dreptate, si totdeauna un spectacol al lui Maniutiu e un eveniment. Sper ca va veni si la Cluj.
In alta ordine de idei, desi nu tocmai, mai degraba un “contrapunct”: la mine o intilnire cu “povestasul transilvan”!
Zitella l-a intilnit si s-a bucurat! Multumesc!
@) Vasile Gogea
Spectacolul e atit de bun incit ar merita si purtat macar la voi, la Bucuresti, si alte citeva mari orase, fie in turnee, fie la festivaluri.
O sa merg si eu in vizita, maitre.
Binecuvîntat fie net-ul (această învenție care ,iată, nu e de 2500 de ani !) că am putut citi impresiile Dv. despre spectacolul la care merg diseară și despre care (de la vulgul cel de toate zilele) n-am auzit decît că are prea mult zgomot (manelist!), violență,sex . Noroc de Euripide pe care-l cunosc de mult timp. Și mă pregătesc să-l reîntîlnesc într-un spectacol nu-știu-cît „perfect”, cum spuneți, dar sigur îmi va da starea de BINE uriaș de după momentele de emoție estetică reală, de la care mă voi întoarce cu pielea „de găină” și sigur bine pregătită să mai viețuiesc un pic „AICI, LA PORȚILE BEZNEI” …
E bine că existați și că am avut șansa să vă întîlnesc pe net.
Hop şi io!…
Fiuuu, tăte oasăle mă dor. Ia să vedem noi ce-i pe-acile…
Hecuba. Cine-i aia, domnule?
Ce Electră? Asta cine mai e? Hai? Cum să tac, că-i soră cu Oreste? Şi ce dacă-i soră cu Oreste? Iară pile? Iar relaţii? Parc-o văz şi pe asta mâne-poimâne la teveu, în vreo misiune: Lucesc pentru tine… De nu cetea Oreste-n pleiadeee, mai vedea ea constelaţie, cum îmi văd io ceafa…
Io-s tare ocupată, că tră să dănţuiesc. Musai, că atâta danţ nu-mi poate da pace. He cu ba… He cu ba… Gata! Ştiu!
Io-s anticomunistă!!!
Jos relaţiile!
Jos pilele!!!
Bă-Be-Bo-U şi poporuuu!!!
Bă-Be-Bo-U şi poporuuu!!!…
(iese din scenă)
@) Anca Oprescu
Da, netul e una din descoperirile moderne recente, nu degeaba am pus in finalul frazei, prudent, “poate stiintele”.
Da, are zgomot (sau sa spun sunet?), violenta de buna seama, sex in sens propriu nu are… Dar are Euripide la fundamente, dinamica incredibila, catharsis pina la urma…
@) Daca_nu_nu
Si mai departe? Incepuse destul de promitator…
Ha!-Ha!-Ha!!!
Păi, dragule, domnia ta crezi că Fulcanelli doarme?
Unde n-o dat domnia lui una bucată ploaie… Şi ce gândeşti? Ni-ka, nika…
O dat domnia lui vânt… Nţ! Noi nu ne urnim din loc nici cu slujbe…
O dat domnia lui una bucată ger, auzi dumneata? Vo 7 grade, ca la întâi deţembăr, cu vânt cu tăt… Da noi cântăm!!!
Stau aşa-n mirarea mea şi mă mir:
Da noi ce puşca lu Zebedeu sărbătorim???
Ioooi, oare artifiţ or mai fi anul aiesta?
Ori dăm cu tunu, direct, că-i criză???
Mă doare capul…
@) Daca_nu_nu
Depinde ce scoala de gindire va prevala, asa ca nu stiu daca vor fi artifix-uri! De pilda, dl. Nicolae Ratiu, anul trecut, cind in Anglia criza era cit casa, a investit cel mai mult in Festivalul de Film Romanesc din toate editiile de pina atunci, dupa principiul ca nu trebuie sa-ti fie teama de criza, ci s-o sfidezi! Pe Basesco-Bocii nostri nu-i prea vad insa sfidind ceva, cu exceptia cetatenilor desigur!
Aici, la noi, e o tradiţie: în fiecare an, avem festivităţi în săptămâna 3-15 mai, ceea ce e şi firesc, eu nu spun că nu. Şi eu mă duc acolo unde e de mers: joi seara am fost la o lansare de carte (am şi agrăit pe marginea ei). A fost şi un vernisaj, foarte fain. Lume bună, conversaţie plăcută, totul ok.
Ce nu pot eu pricepe sunt aceste serbări poporale cu muzică, surle şi trâmbiţe, când, de fapt, revoluţia n-a avut rezultatul dorit.
Citeam undeva că Axente Sever, când a fost arestat, ar fi spus oamenilor lui ceva de genul: ”Nu vă fie frică. Mergeţi la casele voastre fără teamă. Împăratul este drept, iar dacă nu e drept, atunci TREBUIE să fie drept…”
Cu alte cuvinte… ”fiţi pe fază, băieţi!”
No, gata!
Am avut şi artifici, faini, faini, de tătă nyinune lu Dumnezo…
Am avut, prin urmare, tot tacâmul.
Chiar, de ce m-aş plânge?
Avem Lupa Capitolina-n jirator? Avem!
Avem panem et circenses? Avem!
Ce-i aşa de greu de priceput pentru o profă arţăgoasă de latină?
Ui ce latini suntem, dragă Lume…
Ce contează că, în cetatea latinităţii, limba latină e moartă?
Noapte bună, Lume.
@) Daca_nu_nu
Aceste serbari populare facute toata ziua si peste tot vin, pe de o parte, direct din “Cintarea Romaniei”, pe de alta, pe durata lung, dintr-un lung sir de secole, vorba lui Blaga, de ascuns prin paduri, pesteri, creierii muntilor…
Ziua bună, gospodari şi cinstite jupîniţe! Bag sama că-n Ardeal, săptămîna-i mai lungă – 3-15, de fix 13 zile. Apăi, asta-i săptămîna mea preferată, drajii moşului! Ore să fi-ncetinit sorele, pre alocuri? Numa’ jupan Fulcanelli ne poate deştepta, cred.
Aparte, dragă maître, m-am tot chitit că ce poa’să-nsemne titlul cela – La porţile beznei. Tare mi-e că-i bezna ceea dintre coapse, că Euripide ni-i moş drept, cînd e vorba de psihanaliză.
@) Inima-Rea
Mestere, cum formula e a lui mos Euripide insusi, el sa deie socoteala!
@Inima-Rea Puschea pe limba coane. Ia gandeste-te saptamana de 13 zile si doar 2 zile de weekend !
Acu e si criza si le mai dati idei astora.
Pe de alta parte nu pot sa nu remarc predispozitia guvernantilor (si nu numai a lor) pentru cat mai multe zile de odihna, sarbatori legale samd.
SI aici in Canada sunt foarte multe sarbatori unde lunea este liber (asa numitele long weekends ) dar au contrabalansat-o cu minim 15 zile concediu/an.
@) Virgil
Si in Anglia au doua weelend-uri lungi, dar sint legate de nu stiu ce trebuie sa faca sistemul bancar in cele doua zile de luni, bancile ca atare fiind inchise atunci.
@) All
Postare noua, despre “Garbys” pe blogul lui Dorin Tudoran
http://www.dorintudoran.com/2010/05/17/raporteaza-garbys/
@Liviu Antonesei
Aici sunt 6 sau 7 dar in principiu sunt in luniile de vara cand te bucuri de o zii frumoasa (asta daca e si frumos afara )
Ha!-Ha!-Ha!!!
Da, domnule, are. Cum ce-are? Dreptate!
Acuma văz: ”săptămâna 3-15 mai”.
Oare trebuia să spun ”intervalul”, cu limită de şi de?… No. Că-i sătul de limite şi iară-l cătrănesc, iar mă dă de pământ etc. ş.a.m.d.
Oare să-l las să crează că pe-acile-i mai lungă? Nu. Nu-i bine, că dup-aia mă-ntreabă di ce, ori de care, ori de unde ştiu io că-i aşa.
Oari nu i-aş face io mai bine-o bucurie?
Tare:
Inimioară, de-acu-nainte, cât oi trăi io, în mintea mea, oi închina un gând în săptămâna 3-15 mai, în sănătatea domniei tale!!!
No, acum să te văd: ţi-a mai dedicat vreodată, vreo cocoană, o săptămână atât de lungă???
@Daca_nu_nu Hai sa-l vedem pe Inima-Rea daca mai e gelos ca dai pupici la toata lumea acu cand i-ai promis ca-i dedici o saptamana din alea lungi
@All
Vad ca ati si uitat de… “Solutia Papei din Limoge”: anul cu douazecisipatru de luni!
@Vasile Gogea hehehe .
Stati asa ca vine fulcanelii si ne “abureste” cu un interval temporar definit cu numere complexe (pentru latinisti erau numerele alea cu parte reala si parte imaginara) de nu mai stim in ce “faza” temporala ne aflam.
@) Daca_nu_nu
N-am auzit sa mai fi dedicat cuiva o saptamina atit de lunga! Iaca, poate, m-oi face eu gelos!
@) Virgil
Pentru Fulcanelli, e mult mai simplu, ca doa timpul nu exista, prin urmare nici sapataminile sale!
Să credeţi voi că-i a bună să-ţi dedice o cucoană o săptămînă aşa lungă! E cum i-ai fi prizonier.
Am glumit, Inimioară – să nu mă-ntind la voroavă, apropo de “zilele” fiecărei localităţi unde-a pus primarele pleoapa pe parale şi nu ştie cum să le toce mai avan. Cu-jutorul lui Dumnezeu – aşa-i vorba p’aci da’ eu ştiu că Ăl Bătrîn n-are treabă cu furtişaguri din astea – în iunie or fi şi Zilele Sucevei, că amu doi ani fură-n noiembire. Anu’ trecut, parcă nu fură – se compensară cu Ziua Naţională a Bucovinei (cînd se uni ea cu Ţara).
Vorba olteanului: Fură toţi, mă? Fură, mă – săracii, că ce să facă şi ei?
@) All
In Adevarul de miine, ii dau dreptate presedintelui!
http://www.adevarul.ro/liviu_antonesei/Presedintele_are_dreptate_7_263443657.html
@Liviu Antonesei
Domnule Antonesei cand am inceput sa citesc articolul dvs prima data am zis ca s-a intamplat ceva cu dvs brusc si pe neanuntate. pe urma pe la sfarsit am inteles mesajul care era cu totul altul decat cela la care ma ducea titlul.
@Liviu Antonesei
Re. “Adevarul”: frate, exact asta scrisesem si eu, intr-un coment., pe blogul unui amic din Brasov: s-a uitat impozitarea ajutorului de deces. Apoi. m-am mai gindit. E nevoie, mai intii, de masuri eficiente pentru a asigura un numar suficient de decese!
In alta ordine: s-a pus in sfirsit pe net “Tribuna” cu articolele despre Marino:
http://www.revistatribuna.ro/ Se poate citi (e in pdf) si articolul meu “Calea de acces”.
Bună dimineaţa, Lume!
@) Laudanum
Creta, da, Creta, ah, Creta!
@) Virgil
Situatia mi se pare a fi devenit pe aici atit de albastra incit am simtit nevoia sa fac si eu putin haz de necaz, ca la revolutii romanesti nu mai particip!
@) Vasile Gogea
Sa nu fim pesimisti! Masurile deja luate isi vor arata roadele, nu de morti vom duce noi lipsa!
@) Virgil
Daaa… Şi eu cred. Nu mai poate Inimă-Rea de gelozie… Chiar mă şi gândeam cum să fac să nu-i dăunez…
Ştii cum e, Virgil?
Inimioara ştie foarte bine cum devine treaba cu ”pupicii” mei. Dar am impresia – ba am chiar convingerea – că el ştie mai bine decât mine că, la noi, nu merge cu vorba bună, de aceea cred că-mi tot dă câte una, ca să-mi dărâme teoria. Or eu mă încăpăţânez să cred că se poate.
Bine, el ştie foarte bine că, în mod normal (”într-o ţară normală”) aşa ar trebui să fie: oamenii să se pună de acord, indiferent de vârstă, sex, religie, apartenenţă politică (sau nu), să-şi vadă fiecare de treburi (la locul lui, în sfera lui de interes, priceperi, deprinderi etc.), dacă vor să meargă înainte. Dar ştie şi că ”la noi” nu se poate.
La rândul meu, eu vreau să se poată, că şi eu muncesc toată ziua, chiar dacă nu dau sfaturi/indicaţii/sarcini despre/cu ce ar trebui să facă alţii, şi mi-am propus să fac eu atâta cât ţine de mine (ştie mnealui la ce mă refer). Clar că nu reuşesc precum mi-am propus, dar mă străduiesc.
Ştii ce cred eu? Cred că George se ”joacă” nemilos cu nervii mei, ca să vadă cât rezist cu ”vorba bună”. Câteodată mă enervez şi ţip (că aşa-s muierile, ştiţi domniile voastre foarte bine), dar dup-aia iar mă-ntorc: ho, stai aşa, că nu-i bine! Dacă faci cu nervii, fată dragă, îţi demontezi singură teoria…
George ştie şi râde-n barbă.
Ştiu sigur asta, că l-am văzut în fotografie!
@) LA
Daaa… Şi tu eşti gelos!!! Ca şi George!!!
@) Vasile Gogea
Da, da!
V-am citit pe toţi: şi pe dvs., şi pe profesorul nostru Ion Vlad, şi pe dl Pecican, şi pe dl Sasu…
@) Daca_nu_nu
Nu, eu nu sint, am emis doar ipoteza ce s-ar petrece daca as fi!?
@) LA
Da. La varianta asta nu m-am gândit, recunosc. Aşa-i când stai la casă şi n-ai câteva etaje la dispoziţie pentru o idee. Dar o voi nota în caietul meu de gânduri, la capitolul ”situaţii neprevăzute”. Am citit eu într-o carte (nu spui care) că situaţiile neprevăzute consumă, de regulă, mai mult timp decât elucidarea însăşi a problemei…
@Daca Nunu
Sunt nervos ! Chiar ca suntem la porțile beznei.
http://www.gandul.info/reportaj/special-gandul-romania-are-sansa-olimpic a-internationala-letitia-tudorin-vinde-inghetata-pentru-bani-de-meditatii-6128751
Olimpica Letitia Tudorin (19 ani, clasa a XII-a) s-a batut pentru Romania cu sute de elevi din Europa, la concursul international de limba latina din Arpino, Italia. In plus, mai are si trei premii la olimpiada nationala. Cand colegele ei colindau barurile, ea traducea din textele veritabile ale lui Caesar sau Cicero, de dinainte de Hristos. Pentru performantele sale, ministerul a “recompensat-o” cu cate 50 si 75 de lei. Ca sa-si castige banii de manuale, Letitia vinde vara la mare inghetata si gogosi.
@) Fulcanelli
Bai, tata! Cit sint eu de calm, imi vine sa izbesc cu ministerul cu pricina si cu reforma lui cu tot de toti peretii. Ba chiar si cu sefii ministrului si ministerului!