Încep ca în pildele de pe vremuri, am o veste bună şi una proastă. În ordine inversă, vestea proastă este că există corupţie pînă şi în instituţia menită să o combată, mă refer la Justiţie. Vestea bună este că ştim cum operează ea, i-au fost descifrate mecanismele, dar şi mijloacele pentru a o combate. Toate acestea se întîmplă într-o excelentă carte apărută anul trecut – Cristi Danileţ, Corupţia şi anticorupţia în sistemul juridic, Cu o prefaţă de Stefanie Ricarda Roos, Konrad Adenauer Stiftung/ Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2009, 210 pagini, distribuţie gratuită – , practic o sinteză, dar şi un manual, un ghid-practic de combatere a corupţiei din sistemul judiciar. Dl. Cristi Danileţ, autorul cărţii, este unul dintre tinerii judecători care au iniţiat apelul „celor 400” care solicita transparentizarea procesului de numire a judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi suspendarea din instanţele de judecată a magistraţilor împotriva cărora au fost iniţiate activităţi de urmărire penală pentru fapte de corupţie. Dar despre asta, am mai scris atunci cînd am comentat apelul amintit. Mai important mi se pare faptul că acesta n-a rămas chiar fără urmări. Prima propunere va fi pusă în aplicare de anul viitor, cea de-a doua a început să fie aplicată cu judecătorii implicaţi în complicatul „caz Voicu”. Să fie primit! Iată, mişcarea tinerilor judecători n-a fost inutilă. De altfel, dl. Cristi Danileţ nu este la începutul activităţii sale în această operaţiune de radiografiere şi combaterea a corupţiei – în ultimii şapte ani, Domnia Sa a făcut parte din mai multe organizaţii şi iniţiative care apără independenţa justiţiei şi promovează integritatea magistraţilor. Înaintea acestei excelente sinteze a problemei, a mai redactat studii, rapoarte şi cărţi pe această fierbinte temă. Activitatea sa n-a rămas neobservată în breaslă, devreme ce Consiliul Superior al Magistraturii a găsit potrivit să-l ancheteze disciplinar şi administrativ pentru că a vorbit de funie în casa spînzuratului – mă refer la corupţia în Justiţie –, în vreme ce Institutul Naţional al Magistraturii , mult mai inspirat, l-a premiat pentru lucrarea anterioară, Corupţia văzută din interior, în noiembrie 2008.
Cartea de faţă, realizată în cadrul programului Statul de Drept în Europa de Sud-Est al Fundaţiei Konrad Adenauer, realizează o veritabila „summa” privind problemele corupţiei în Justiţia românească şi asupra a ceea ce ar trebui făcut pentru, dacă nu eliminarea completă, fapt probabil imposibil hic et nunc, măcar pentru limitarea proporţiilor acesteia. Problematica este structurată în cadrul a patru părţi principale: 1. Noţiuni generale despre corupţie, 2. Vulnerabilităţile sistemului juridic, 3. Standardele de integritate judiciară, 4. Politici anticorupţie pentru sistemul juridic. La fel de importante mi se par însă şi concluziile şi, de asemenea, anexele cărţii: I. Raportul Transparency International asupra corupţiei globale pe anul 2007; probleme-cheie ale corupţiei judiciare, II. Punct de vedere al Comisarului pentru Drepturile Omului asupra corupţiei din Justiţie, III. Hotărîri penale definitive de condamnare pentru corupţie în sistemul juridic românesc.
În momentul de faţă, avem, prin urmare, la dispoziţie o metodologie completă şi fiabilă de radiografiere a corupţiei din Justiţie, precum şi de combatere a acestui fenomen. Însă eradicarea corupţiei ca atare din sistem nu poate fi opera unui singur om, ci a instituţiei care autoreglementează activitatea magistraţilor în România – celebrul Consiliu Superior al Magistraturii, cel care l-a anchetat pe dl. Cristi Danileţ pentru că a vorbit şi a scris despre corupţia din Justiţia românească! Dar care, totuşi, a dat înapoi cînd a întîlnit un protest de proporţii remarcabile.
(Un semnal despre această carte a apărut şi în revistaTimpul, 4, aprilie, 2010)
@Daca_nu_nu
Pai mai ascult si eu ceva muzica din cand in cand ca-i mare pustia pe Marte.
@) All
Vestea buna e ca textul lui Gabriel Andreescu apare in episoade pe http://www.cotidianul.ro. Vestea si mai buna e ca va aparea si in Timpul pe mai in intregul sau!
@) All
Postare noua, dedicata lui Gabriel Andreescu, la adresa
http://antonesei.timpul.ro/2010/05/10/gabriel-andreescu-%E2%80%93-o-laudatio/
Cred ca ar fi interesant pentru cititorii dvs. un caz de musamalizare a plangerilor depuse impotriva unui procuror cu maniere staliniste: http://www.moravuri.ro/articole/3246-gigeii-din-justitie-spala-de-zor-obrazul-procurorului-nita.html
I agree! And I could not have said it any better! Keep up the good work my friend.