Accidentul de la Smolensk a aruncat Polonia într-un doliu sfîşietor, care ar fi trebuit poate să ne lase fără cuvinte. Însă, e greu să rămîi în tăcere, te apasă prea puternic tensiunile acumulate. Şi, atunci, firesc, vorbim, vorbim cu toţii. Şi eu am vorbit deja într-un articol mai lung de pe acest blog. Doar că ar trebui, probabil, să fim mai atenţi şi la ce şi cum vorbim. Privind la ineptele noastre televiziuni nenumăratele „dezbateri” dedicate tragicului eveniment, citind puzderia de articole dedicate acestuia, am avut adesea senzaţia că legiunile de participanţi şi autori vorbesc despre altceva decît despre ceea ce s-a întîmplat într-o cumplită zi de sîmbătă. Nu-i vorbă că nici în presa poloneză sau internaţională nu lipsesc „interpretările” suprarealiste. Sigur, comentariile raţionale sînt, măcar deocamdată, preponderente, nu ştiu însă din ce pricină şi mult mai puţin auzite! Poate pentru că, în faţa proporţiilor catastrofei şi a nefericitei coincidenţe cu comemorarea masacrului de la Katyn, ni se pare că puterile raţiunii ar fi prea limitate, dacă nu de-a dreptul neputincioase. Iar dacă ne mutăm din presa main stream în cyberspaţiu, constatăm că delirul tinde să devină total. Ba este vorba despre „mîna Domnului”, ba despre cea a diavolului, ba ne întîlnim cu cele mai aiuristice versiuni ale teoriei conspiraţiei. Toată lumea pare să uite că Dumnezeu ne-a trimis pe lume cu liberul arbitru la purtător şi că peste această decizie nu poate trece nici măcar dracul! Deci, nu este vorba nici despre mîna Domnului, nici despre gheara dracului, ci chiar despre mîna omului, deci despre ceea ce experţii numesc o „eroare umană”. Vinovată e mînă omului, poate nu neapărat a acelui om care era la manşă, care vinovat este, însă de altceva – de a nu fi înţeles că, în timpul zborului, deasupra sa nu se afla vreo altă autoritate şi că decizia sa calificată ar fi trebuit să rămînă şi autonomă, deci neinfluenţată de presiunile altora, oricine ar fi fost aceştia.
Însă, citind presa poloneză, în limbile internaţionale accesibile mie, a ultimilor zile, pe mine mă îngrijorează altceva. M-aş fi aşteptat ca teribila catastrofă să fi produs o coeziune nefisurată a corpului social. Or, constat că anumite decizii, cum este cea privind înhumarea defunctului preşedinte  în catedrala de la Wawel, provoacă o fractură importantă în viaţa publică poloneză. Acolo, la Wawel, în afara regilor Poloniei, mai sînt îngropaţi doar autorul independenţei ţării, mareşalul Jozef Pilsudski, şi generalul Vladislav Sikorski, şeful guvernului polonez din exil din timpul celui de-al doilea război mondial, mort de asemenea într-un accident de avion. Doar că amîndoi fac parte din patrimoniul nedisputabil al Poloniei, nimeni nu s-ar gîndi în Polonia să atragă memoria lor într-un joc politic al zilei. Ceea ce nu este, totuşi, cazul regretatului Lech Kaczynski, care ar merita această onoare în virtutea faptului că şi-a pierdut tragic viaţa în timpul exercitării mandatului prezidenţial.  Din informaţiile pe care le am azi, episcopii polonezi  nu agreează decizia autorităţilor, cardinalul Stanislaw Dziwisz este mai… acomodant şi a acceptat solicitarea fratelui defunctului preşedinte, Jaroslaw Kaczynski, liderul PiS. Pe de altă parte, majoritatea presei critică decizia, o bună parte a elitei politice şi intelectuale – între care celebrul autor al filmului despre Katyn, regizorul Andrej Wajda, al cărui patriotism n-ar putea fi pus de nimeni la îndoială! – se pronunţă de asemenea împotriva alegerii acestui loc, din cele trei despre care fusese vorba pentru înhumare, iar internauţii cracovieni ameninţă cu adunări şi marşuri de protest. De altfel, mitingurile au început deja de ieri şi nu doar în Cracovia, ci şi în alte oraşe poloneze. Ar fi fost preferabil să nu se fi luat decizii atît de delicate sub presiunea tragicului eveniment, să nu se fi ajuns la asemenea dispute cu prilejul unei situaţii atît de triste. Ar fi fost necesară mai multă înţelepciune din partea tuturor, autorităţi politice şi religioase, elite, populaţie.
Dumnezeu să-i odihnească pe cei atît de absurd plecaţi dintre noi. Dumnezeu să binecuvînteze Polonia.

(O versiune concentrată a acestui articol a apărut în cotidianul Flacăra Iaşului de azi 15. 04 2010)