Pilot şi preşedinte
În formula din titlul principal, nu, nu mă refer la dragul nostru preşedinte, Dumnezeu să-l ferească de accidente, ci la moartea tragică a preşedintelui Poloniei, în catastrofa de la Smolensk, alături de soţia sa şi aproape o sută de persoane – o bună parte din elita politică, militară, intelectuală şi religioasă a Poloniei. Cum declara generalul Waldemar Skrzyczak, s-a comis „o eroare capitală”, s-au încălcat procedurile care interzic persoanelor importante din stat să călătorească în aceeaşi aeronavă. Pe aeroportul din Smolensk nu se putea ateriza din motive meteorologice. Echipajul şi pasagerii au fost anunţaţi de acest lucru de controlorii de zbor şi li s-a indicat să aterizeze la Minsk sau la Moscova. Cu o jumătate de oră înainte de catastrofă, un avion militar rusesc cu oficiali la bord, care primise aceleaşi indicaţii, s-a întors, după două tentative eşuate de a ateriza, la Moscova. Avionul polonez a încercat de trei ori să aterizeze şi nu a reuşit. A patra – unele surse vorbesc de a cincea! – tentativă a fost, din nefericire, fatală. Dumnezeu să-i odihnească pe cei plecaţi dintre noi, dar catastrofa ar fi putut fi evitată.
Toate informaţiile de pînă acum vorbesc despre eroare de pilotaj. Deci pilotul a fost de vină. E o explicaţie comodă pentru toată lumea. Doar că se trec sub tăcere cîteva fapte – presiunea la care era supus un pilot la bordul avionului în care se afla preşedintele ţării, întreaga conducere militară, inclusiv comandantul aviaţiei militare, şi o mulţime de alte notabilităţi, care doreau să ajungă la timp la ceremonia de la Katyn. Da, pilotul e de vină, dar nu pentru că ar fi luat o decizie nefericită, ci pentru că a acceptat o asemenea decizie venită de la cel mai înalt nivel. De altfel, în urma cumplitei catastrofe, gazetarii polonezi şi-au reamintit de obiceiul regretatului preşedinte al Poloniei de a face presiuni asupra echipajelor cu care zbura, mai ales în direcţia aterizării în orice condiţii meteorologice. Cazul cel mai asemănător este cel din 2008, cînd preşedintele Kaczynski i-a cerut pilotului Karol Kopczyk să aterizeze la Tbilisi, în ciuda condiţiilor meteorologice cu totul necorespunzătoare, şi nu în Azerbaidjan, cum recomandau controlorii de zbor. Atunci, din fericire pentru toată lumea, pilotul, deşi a fost considerat „laş” şi ameninţat că „va suporta consecinţele”, şi-a anunţat superiorul şi a condus avionul în conformitate cu indicaţiile de zbor survenite – în siguranţă. Mai tîrziu, tot din fericire, Procuratura Militară a decis neînceperea urmăririi penale în cazul pilotului. De data aceasta însă, pilotul pare a fi cedat presiunilor care, date fiind condiţiile de acum, au fost probabil mult mai mari decît în situaţia precedentă.
Problema care se pune este aceea referitoare la limitele autorităţii şi la excedarea acestora. În chestiunile privind pilotarea unui avion, nimic nu ar trebui să treacă peste autoritatea pilotului/echipajului, singurul care ştie efectiv despre ce este vorba, care poate decide ce se poate face şi ce nu se poate face. Celelalte autorităţi, civile sau militare, în cazul de faţă preşedintele şi şeful aviaţiei militare, ar fi trebuit să-şi autolimiteze autoritatea, să evite presiunile psihice asupra celor însărcinaţi cu bunul mers al zborului, să accepte fatalitatea întîrzierii la o ceremonie importantă dacă încercarea de a respecta punctualitatea punea atîtea vieţi în pericol. N-a fost aşa, din păcate! E ciudat, nimeni, fie el şi un preşedinte, nu se gîndeşte să conteste diagnosticul pus de un medic şi tratamentul propus de acesta, dar crede că este competent în cele aviatice, că ştie el mai bine decît pilotul ce se poate face şi ce nu în materie de pilotaj, deşi efectul erorii este, în acest caz, infinit mai mare şi se manifestă instantaneu! Orice credincios – iar Lech Kaczynski era un om credincios – care merge la spovedanie ştie că nu-şi poate acorda singur absolvirea sau penitenţa, dar acelaşi, la bordul avionului, capătă un fel de senzaţie de uns al divinităţii şi crede că poate învinge condiţii oricît de ostile.
Cele două tăişuri ale încăpăţînării
L-am cunoscut pe Lech Kaczynski. L-am cunoscut, e un fel de-a spune! E ca şi cum aş spune că am cunoscut cîteva zeci, poate chiar sute de mari personalităţi poloneze şi străine, cu prilejul Congresului aniversar al Solidarnosc din 2005, de la Varşovia şi Gdansk, cînd eu n-am vorbit mai mult decît cu Cardinalul Lustiger, căruia i-am cerut şi am primit permisiunea de a-i traduce şi publica intervenţia în „Timpul”, şi cu Bronislaw Geremek, pentru simplul motiv că amîndoi erau buni vorbitori de franceză, singura limbă străină în care pot conversa fără eforturi prea mari! Erau acolo de la Walesa la Havel şi de la Baroso la Madeleine Albright aproape toată elita politică a lumii şi, normal, s-a întîmplat să strîng nişte mîini, să schimb nişte saluturi. Cu Kaczynski, pe atunci primar al Varşoviei, s-a întîmplat chiar să ciocnesc un pahar de şampanie. Asta înseamnă l-am cunoscut! Însă i-am urmărit cu atenţie evoluţia încă de atunci, cînd era candidat înscris în bătălia electorală pentru preşedinţie. Ceea ce pot spune sigur este faptul că era de o încăpăţînare ieşită din comun. Această încăpăţînare l-a ajutat să cîştige o competiţie în care plecase cu un handicap de peste 25 de procente. La jumătatea cursei, încă era cu aproape 20 de procente în urma lui Donald Tusk, actualul premier, liderul liberalilor. Oricine ar fi renunţat, nu şi Kaczynski. Cîteva erori ale adversarului, care se vedea deja cîştigător, şi o campanie „încăpăţînată”, aproape pînă la monotonie, i-au adus victoria. Tot încăpăţînarea sa a reclasat Polonia în politica internaţională unde a devenit o voce ascultată. Mai degrabă eurosceptic, conservator, apropiat de Statele Unite mai mult decît de UE, critic în egală măsură al Rusiei şi Germaniei, dar cochetînd cu Anglia în afacerile europene, ridiculizat uneori, nu foarte iubit nici în Polonia de la un punct încoace, Kaczynski însuşi a devenit o voce de care a trebuit ca marile puteri să ţină seama. O voce care acum a tăcut. Dar a tăcut, ca să spun aşa, tot pe mîna încăpăţînării sale. I s-ar potrivit o vorbă adaptată a lui Napoleon: „Cuvîntul imposibil nu este polonez”. Din păcate, a trebuit să afle, laolaltă cu aproape o sută de oameni, că acel cuvînt poate fi tradus şi în limba polonă! Inimă-Rea avea dreptate – încăpăţînarea e o sabie cu două tăişuri. Cînd ne serveşte prea multă vreme unul dintre ele, uităm că există şi cel de-al doilea şi catastrofa se prăbuşeşte asupra noastră.
Nu sînt însă de acord în alt punct cu Inimă-Rea. Nu cred că celebra şarjă a cavaleriei poloneze asupra tancurilor nemţeşti merită ridiculizată. Este un gest de cumplită semnificaţie istorică, care marchează destinul unui popor, un gest de o tragică poeticitate. Oricum, îl prefer cu toată fiinţa mea leşinului lui Mihail Manoilescu la semnarea Dictatului de la Viena şi ruşinoasei retrageri a armatei române din Basarabia fără a fi tras un foc de armă…
Polonia după catastrofă
Polonia e în doliu. Polonia şi-a pierdut o parte consistentă a elitei sale civile şi militare. Lech Walesa are dreptate, este cea mai gravă catastrofă de la masacrul de la Katyn încoace. Analiştii de serviciu se întreabă catastrofic: Ce se va întîmpla cu Polonia? Cum va ieşi din această situaţie. Cu Polonia nu se va întîmpla nimic, Polonia îşi va urma drumul prin istorie. Şi va ieşi din situaţie cu aceeaşi demnitate cu care îşi trăieşte doliul. Polonia a fost împărţită de trei ori de-a lungul încercatei sale istorii, dar a redevenit o ţară mare şi puternică. A reuşit ceea ce n-a mai reuşit nimeni, să treacă prin marea criză economică şi financiară mondială avînd creştere economică! Polonia nu şi-a înclinat coloana vertebrală nici în timpul comunismului, împotriva căruia a fost în revoltă aproape continuă şi pe care l-a învins aproape de una singură. Polonia a suferit ieri nişte pierderi umane aproape imposibil de evaluat, dar din fericire pentru ea e o ţară care chiar are elite, are elite puternice în toate domeniile – politic, intelectual, militar, religios etc. De altfel, aparatul de stat funcţionează fără sincope. Pînă la finele lui iunie va avea un nou preşedinte ales. Polonia merge mai departe. Este bine că o însoţim în acest multiplu doliu, e omeneşte şi prieteneşte aşa, dar ar fi bine dacă am fi în stare să învăţăm ceva din exemplul istoric al acestei ţări.
Dumnezeu să-i odihnească pe cei atît de devreme şi atît de absurd plecaţi dintre noi! Dumnezeu să binecuvînteze Polonia!
Stiu, era inevitabil ca oamenii sa aiba “opinii” despre aceasta tragedie. Cum ma aflu in Polonia, as fi preferat ca multi dintre cunoscutii mei romani sa taca pentru o vreme, sa se intrebe daca intr-adevar trebuie sa “opineze” oricand si despre orice. In ce ma priveste, in ultimii ani, am incercat sa invata de la prietenii mei polonezi demnitatea tacerii. Sobrietatea. Pentru asta le voi multumi intotdeauna.
@) Gabriela
Da, vorbesti sau taci. Trairile ramin aceleasi, in primul caz, descarci totusi tensiunile. Din ce vad la televizor si pe site-urile ziarelor poloneze, nici ei nu pot tacea. Demnitate cu siguranta, sobrietate fara indoiala, nici urma insa de tacere. Si cum ar putea sa taca?!
Liviu,
autoritatile poloneze au anuntat acum locul inmormantarii: Cracovia.
de ce tocmai Cracovia?
am vazut ca si slujba de duminica a fost transmisa de la palatul Wawel.
are acest oras o semnificatie religioasa aparte?
@gabriel andronache
incep sa ma enervez: “de ce tocmai Cracovia”? De ce nu Beclean pe Somes?
Suntem de o ignoranta monumentala si cu asta defilam…
Vai de mine!
@ Vasile Gogea
V-a trecut ”enervarea”?
@Daca_nu_nu
Bineinteles! Dar nu strica putina “enervare”, ca sa nu spun “inervare”, conform dictonului: Un om sanatos este un om nervos!
Multumesc pentru intrebare.
Păi, m-am speriat, domnule Gogea, că am nimerit chiar după comentariul dvs…
@) Gabriel Andronache, Vasile Gogea
Ei, nu e atit de simplu cum pare. La Wawel sint ingropati regii Poloniei, repet regii, niciun presedinte. Vor sa-l ingroape pe LK acolo. Episcopii sint impotriva, cardinalul e mai maleabil, iar internautii cracovieni ameninta sa iasa in strada… Mai ales ca se discuta destul de mult despre influenta pe care ar fi avut-o asupra pilotului…
No, la ştiri au spus că acolo sunt înmormântaţi regii şi preşedinţii… De regi ştiam. Dar preşedinţi? Care?…
De aceea m-am ferit să răspund.
Bine că ne-ai luminat.
@) Daca_nu_nu
Din ce-am citit pe site-urile poloneze in engleza, acum, cu chestia asta, situatia e destul de… delicata.
La primul comentariu pe această temă, încheiam (scuzaţi că mă citez!): E cumplit că politica ajunge să conducă totul.
Sînt semne – neîndoielnice, aş zice – că Partidul Gemenilor vrea “să exploateze politic” tragicul eveniment. Unul din semne este intenţia de a-l aşeza pe LC, alături de regii polonezi, ca pe un martir al neamului.
În sprijinul acestei idei stă dorinţa de a forţa paralelismul între tragedia de la Katyn şi cea de la Smolensk, de a trasa periculoase legături între masacrul de acum 70 de ani, şi accidentul aviatic de sîmbăta trecută.
Alte semne: se insistă pe faptul că limba rusă a fost limba de comunicaţie dintre piloţi şi turnul de control. Mai există şi voci care se miră – retoric – că alt avion a reuşit aterizarea, mai tîrziu.
Una peste alta, îşi rînjeşte colţii teoria conspiraţiei: ruşii au organizat manifestarea, i-au chemat la Smolensk – unde-au dat cu ceaţă groasă, şi-au mai făcut şi tot posibilul ca piloţii polonezi să greşească fatal.
Polonia este într-un moment de cumpănă. Dacă majoritatea polonezilor urmează vocea “jumătăţii dure” a Gemenilor, ţara îşi riscă blazonul european. Deja, în Franţa – şi nu numai – ironia lua locul compasiunii, apropo de neputinţa poloneză de a depăşi latura întunecată a relaţiilor sale istorice cu Rusia. De la înălţimea unei Franţe împăcate (“definitiv”?) cu Germania, Polonia este privită ca ruda mai săracă şi mai expusă pasiunilor comune.
Rămîne speranţa ca liberalii polonezi “să gestioneze” momentul, cu calm şi moderată combativitate politică. Ţara nu trebuie să alunece într-o isterie antirusească, una ameninţînd a deveni – cam repede – şi antieuropeană, dacă “Europa” nu marşează pe varianta poloneză autovictimizantă.
Cracovienii fierb! In urma cu doua saptamini, cind LK era propus “cetatean” de onoare al Cracoviei, orasul a fost plin de afise impotriva acestei initiative. Si s-a renuntat. Acum, desi personalitati poloneze se pronunta impotriva, se anunta manifestatii de protest, LK (si sotia defuncta) vor fi inmormintati la Wawel, alaturi de regi. Incredibil si rusinos! Cum scriu cracovienii, Milosz n-a fost inmormintat la Wawel. Scuzati, dar e ca si cum ar fi – cind se va intimpla, nu-i doresc asta – inmormintat Gigi la Trei Ierarhi… E un circ de un penibil absolut aici, toata lumea comanda slujbe de pomenire, universitatile etc. Polonezii vor ramine din pacate multa vreme in amintirea tuturor cu aceasta poveste de un grotesc inimaginabil.
Cred ca e o premiera mondiala… Funerarii nationale cu manifestatii de protest. Daca esti un om cit de cit rational, ti-e rusine acum ca esti polonez…
@) Kowalski
Da, am vazut si eu pe niste site-uri unele din cele povestite de d-voastra. Foarte delicat moment. As vrea din toata inima ca polonezii sa gaseasca intelepciunea necesara pentru a gestiona cit mai elefant cu putinta acest moment. Da, funeralii nationale cu manifestatii de protest… se cam sparie gindul!
@ E aiuritor ce se intimpla acum in Polonia, intr-adevar. “Taiata in felii” de mai multe ori de-a lungul istoriei, Polonia pare ca-si “rupe” in doua chiar sufletul acum. Iata ca, sa fii slav si catolic (ca si latin si ortodox), inseamna sa ai, chiar si numai “recesiv”, o grava fisura. Cred, totusi, ca raspunsul bun se va formula la nivelul civilitatii pe care o presupun reala a polonezului reprezentativ.
ZcB4re aipympprsqxj, [url=http://wtbopuljgtmw.com/]wtbopuljgtmw[/url], [link=http://mddnmgioyvkg.com/]mddnmgioyvkg[/link], http://zargefcpqbqv.com/
Da, Vasile Gogea are dreptate… Banuiam “fractura” intre “sufletul slav” si catolicism, am citit cit de cit ce s-a mai scris pe aceasta tema. Am citit acum luarile de pozitie ale unor intelectuali importanti, opiniile unor profesionisti… Exista mult bun simt la nivelul polonezului mediu, exista minti lucide, dar ce se intampla la nivel oficial ma perplexeaza. Pentru mine e si o lectie – groaznica, nedorita, dar care functioneaza ca un dus rece. Cu siguranta, voi citi de-acum inainte cu multa circumspectie tot ce se refera la “eroismul polonez”, la tragismul destinului s.a.m.d. Strict individual, va trebui sa depasesc sentimentul tampit c-am facut o mare greseala investind atatia ani si atata energie in a invata polona. E o reactie usor infantila, desigur – dar ma uit la toate cartile in limba polona adunate si-mi vine sa le duc la primul anticariat si sa uit tot. Dez-vrajirea, la orice varsta, e neplacuta.
NU se poate ca ei sa ne dea catolicismul iar noi sa le dam ortodoxia, ma gandesc ca poate astfel am rezolva din dileme ? Slavii ortodoxi in stanga, latinii in dreapta, frumos aliniati. Glumesc, evident. Nu vreau sa ma intreb ce s-ar fi intamplat daca ni s-ar fi intamplat noua aceasta tragedie, miile de oameni fericiti ca a cazut Base cu avionul (ce cauta marinaru in avion?)!
Acutizarea sentimentului de nesiguranţă – datorată tragediei de la Smolensk – trebuie tratată cu calm. Homeopatic – iar nu medicamentos, unde “homeo” trebuie să fie – în egală măsură – dorinţă interioară şi cunoaştere exterioară.
Mi-e greu să văd o fractură între sufletul slav şi catolicism, cel latin şi ortodoxism, fiindcă trebuie să facă parte din ecuaţie şi sufletul germanic, oriental ori afro, dimpreună cu lutheranismul, budismul, mahomedanismul.
Ştim că orice combinaţie e posibilă. Eliade a spus că omul s-a născut religios, aşa că forma sufletului său trebuie să fie religioasă, relativ indiferent de felul Credinţei. Cîtă vreme nu există un suflet universal, ci doar suflete individuale, nu există nici credinţa universală – doar universalul sentiment religios.
Astfel că eu n-aş pune disputa de azi, din societatea poloneză, pe seama contrarietăţii religioase. Ea este politică. Şi mizez pe Cracovia şi cracovieni, ca pe purtătorii mesajului optimist şi novator, pe care cam aşa l-aş vedea tradus în română: Moartea este numai a Bisericii, dar viaţa este numai a noastră. Să nu amestecăm lucrurile, să nu tulburăm minţile, căci scopul tulburării nu poate fi decît mîrşav-omenesc.
Ceea ce mai poate însemna că LC poate fi oriunde înmormîntat, dar cei care vor să exploateze politic moartea şi funerariile sale vor plăti preţul corect.
Pe de altă parte, “homeo” ar mai fi – drajii moşului – să nu-i iubiţi pe toţi la fel. Pe cei care nu vă mai pot nicicum surprinde, se face să-i iubiţi creştineşte, cuprinzîndu-i în lumina înţelegerii miloase. Pun, aici, politicienii – la fel, pe toată faţa pămîntului, de-ar fi şi aurită pe-alocuri. Lumea noastră a făcut dintotdeauna scop din mijloc, de ce ne-ar surprinde că încă n-am scăpat de confuzia minţii înfierbîntate de mirajul victoriei, înnebunite de prespectiva înfrîngerii?
Pe toţi ceilalţi, să-i iubiţi după cum merită, iar nu în legătură cu o-ntîmplare ori alta. Căci – malheureusment – încă nu sînt vremile sub oameni, ci tot bietul om sub vremi.
Le Figaro: Des trois sites d’enterrement envisagés, c’est la cathédrale du Wawel de Cracovie qui a été retenue. Des rois et des présidents de Pologne y sont inhumés. Au Wawel se trouvent notament les rois de la dynastie des Jagellons, le père de l’indépendance polonaise en 1918, le maréchal Jozef Pilsudski, le général Wladyslaw Sikorski, chef du gouvernement polonais en exil à Londres pendant la Seconde Guerre mondiale, tué comme le président Kaczynski dans un accident d’avion.
Vedeţi, deci, că nu doar regi sînt înmormîntaţi acolo. Poate că, aşa, priviţi cu mai mult calm toată povestea.
@) Inima-Rea
Nu, nu e chiar asa. Reciteste inca o data numele celor doi presedinti, care nu in calitate de presedinti au binemeritat sa se afle acolo si apoi gindeste-te daca se pot face comparatii…
@) Inima-Rea
Ca sa fiu putin mai clar. Cei doi fac parte din patrimoniul nedisputabil al Poloniei si nimeni de acolo n-ar indrazni sa aduca numele lor intr-o disputa politica a momentului. Si problema nu este cum privim noi, de pe margini, aceasta poveste, ci pasiunile care se manifesta acolo din pricina deciziei cu pricina…
@Gabriela Gavril
Sarut mina, Gabriela!Cristos a inviat!
Sunt convins ca va trece puseul de acum: n-am nici cea mica indoiala ca ai investit cu folos in “Polonia”. La urma urmelor, in sufletul fiecarui om, pe “harta” lui personala exista locuri “vrajite” si nu, neaparat ca ar fi ele “obiectiv” asa ci pentru ca investim din viata noastra (reala sau virtuala)
in geografia lor.
L-as cita pe Vlahuta, cu celebra lui vorba de imbarbatare: “Nu te pierde cu firea!”
Dragii mei, acum, ca fapt divers si proba de buna organizare. Nu s-a gindit nimeni ca aeroportul din Cracovia e prea mic pentru toti cei care vin, s-a aflat ieri despre ingropaciune (alaturarea ce cei aflati deja acolo e demna de Mrozek). Bun, ce fac oamenii care au bilet de avion pentru duminica, inclusiv amicii mei? Nimeni nu stia azi cind am sunat la informatii, poate vor sti miine. In plus, daca ma luam dupa indicatiile locului (si chiar dorintele exprimate de unii si altii), as fi tinut-o dintr-o slujba de pomenire in alta (ieri una, azi alta). S-avem pardon, da’ nici pe tata nu l-am jelit asa. E cusurul meu, dar m-au parasit subit toate sentimentele cucernice.
Maître, nu eu fac alăturările. Mai mult, după mine – alăturările sînt potenţial-periculoase, apropo de rolul nefast pe care-l poate juca politica, atunci cînd o iau razna politicienii. M-am gîndit că acesta este firul subţire de care se-agaţă aceia care au hotărît locul înmormîntării lui LC.
După cum arată şi Gabriela Gavril, i-a cam luat valul pe capii Poloniei şi calcă-n străchini mai abitir ca bocii noştri.
@) Inima-Rea
Da, din pacate, asa este… Si inca nici nu ma gindisem la toate detaliile tehnice care vad ca survin!
@) All
Incep sa fiu ingrijorat din pricina detaliilor tehnice. Aerportul din Cracovia nu e chiar mic, dar e mult mai mic decit cel din Varsovia. Cred ca poate asigura pina in 30 de aterizari si decolari pe zi, dar nu mai multe. Or, mi se pare imposibil sa poata acoperi necesarul pentru toate avioanele ce sint asteptate la funeralii – ma refer DOAR la cele oficiale, cu notabilitatile straine si poloneze… Nu mai vorbesc ca intr-un oras cu circa 650.000 de locuitori este estimata o participare la funeralii de peste 1.000.000 de persoane…
Cred că polonezii pot avea o surpriză urîtă: rînd pe rînd, parte serioasă din delegaţiile care şi-au anunţat participarea să se răzgîndească, invocînd pretexte din cele mai ingenioase.
Dar, dacă încap toţi pe aeroportul din Cracovia, data viitoare eu zic să-i invităm la Salcea, că şi Bucovina are aeroport.
Nu neapărat la funeralii, Doamne fereşte!
Îmi cer scuze, trebuia să fiu mai atent cu lucrurile astea.
Toate companiile aeriene au fost luate, banuiesc, ca din oala de decizia de ieri. Trebuie sa anuleze zborurile civile. S-a gindit cineva la oamenii care ramin blocati in aeroport, la faptul ca se da totul peste cap. Daca mai era ceva de facut pentru compromiterea imaginii Poloniei, s-a facut. Si cum au o imaginatie dezlantuita, ma tem ca nu se vor opri aici. Mi-as dori o ceata deasa deasupra Cracoviei duminica, sa nu poata ateriza oficialitatile. S-a mai intimplat, la Cracovia ceata (poloneza) e consistenta si se ridica greu. Daca Pan Bog m-ar asculta, as simti o mare multumire sufleteasca…
@) Inima-Rea
Nu, eu am inteles bine, ca te refereai la proportii, nu la un eveniment similar!
Ceaţă deasă la Cracovia?
Ceaţă deasă la Cracovia!!!
S-a făcut!
Duminică dimineaţa?!
Fulcanelliiiii!!!
(Sper s-o livreze la timp…)
Fulcanelli!!!
@Daca_nu_nu
Hmmmm ! N-o sa fie prea ușor pentru că mai am de livrat 2 tornade, 3 ploi torențiale cu descărcări electrice, bașca vreo 5 furtuni tropicale. Nu promit nimic.
@ Fulcanelli
Deci ai mai primit comenzi…
Înseamnă că nu-i lucru de şagă!
Fulcanelli: Dacă mişcăm din urechi, ne bagi şi pe noi mai în faţă? Ştii domnia ta, Legea a II-a a lui OHM: Eşti ohm cu mine, sînt ohm cu tine.
@Inima-Rea
Da, numai ca trebuie sa aplicăm o tensiune de 5 kV pe antenuța din cea de a patra dimensiune.
@) All
Se poate ca numarul victimelor sa fie mai mare – doua din persoanele decedate in accident nu figureaza pe lista de pasageri! Doamne, ce harababura!
http://www.adevarul.ro/international/europa/lech_kaczynski-avion-prabusire-rusia-smolensk_0_243576016.html?utm_term=nl-link&utm_source=nl-general&utm_content=316421%40yahoo.fr&utm_medium=newsletter&utm_campaign=Adevarul-Newsletter-20100414
Fulcanelli: Vezi, matale – explicaţiile astea ştiinţifice mă fac să cred că te laşi greu, că tragi de preţ. Dacă şpaga plus tariful trece de preţul pieţei, ne-ai pierdut de muşterii. Chiar nu vrei să faci un ban cinstit? Nu te gîndeşti că-i lumea plină de negustori de prafuri, care fac cam tot ce face şi ceaţa aia?
Inima-Rea says:
14/04/2010 at 18:42
Ticălosule!
Trebuia să fie replica mea!!!
Ca întotdeauna, mi-ai luat-o înainte!
Vezi? De-asta te iubesc eu pe domnia ta! Că amândoi suntem ciu… daţi!
(Aoleo! Cine-a inventat termenul ”ciufut” l-a trecut, oare, şi la plural? Dacă nu… nu!).
@ LA
Bunicule drag!
Să ne-nţelegem: nu care cumva să crezi că bagatelizăm. Vorbesc foarte serios acum. Ştim prin ce treci şi – martor mi-e Doamne, Doamne – n-aş vrea să fiu în pielea Domniei Tale. Eu nu cred în ”false reacţii” – în situaţia de faţă – , pentru că mă cutremur la gândul ce-aş face eu, să ştiu că am pe cineva atât de apropiat într-o ţară, actualmente, nesigură.
Dar, de cealaltă parte, să mă ierte Doamne-Doamne, e cumva… cam… plânsu-râsu!
Cu-atâta popimeee…
Ca la noi, ce mai!
Iaca, de-acu n-om mai putea rosti cu inima-mpăcată: Ca la noi, la nimenea!
Dumnezeu să-i odihnească pe cei plecaţi dintre noi.
Dar – şi o spun cu mâna pe inimă – nu mă aşteptam la atâta… circ!
De unde că circ le lipsea polonezilor, că pâine aveau!!!
Mi se pare f. interesanta perspectiva din care vezi o tara sau, ma rog, un popor. Am avut ocazia sa vad Polonia, in niste delegatii de serviciu, din perspectia de neamt. Nu ma refer la faptu ca eu as fi neamt ci la reactia poloneza ca as fi neamt. Ne-a luat de la aeroport chiar patronu firmei cu care urma sa colaboram. O Alfa Romeo cu multi cai. Mergea ca la zidu mortii, pe drumuri prin sate, care fie vorba intre noi, nu erau rele, mergea cu peste 150. Curve scurte, ne arunca dintr-o parte in alta. Era evident ca vroia sa ne impresioneze. L-a luat radaru, l-a oprit politia, a continuat in acelasi ritm. Cindva i-am spus ca nu trebe sa se grabeasca asa de tare pt. ca eu sunt roman. A incetinit.
Parerea mea e ca polonezii inca nu s-au copt, au inca nesiguranta specifica a unui popor inca adolescent.
@) Daca_nu_nu
Nu, nu e chiar ca la noi, unde ritualul merge mai degraba in gol, ei iau in serios toate astea!
@) Neamtu Tiganu
Tot Estul e, meme temps, si imbatrinit (in rele?) si adolescent! De asta e si atit de greu… Si, oricum, ei sint mai spre finele adolescentei…
Deh, niste sute de oameni protesteaza in strada chiar acu’ impotriva Cardinalului cu decizia ingropaciunii la Wawel. In vremea asta – si asta m-a strins in spate – copilasi de scoala is scosi de la ore si plimbati prin ploaie, dusi la biserica. Faza cu acordul parintilor n-a preocupat pe nimeni. Imaginati-va ca va scoate cineva progeniturile pe strazi, in ploaie, sa-i care la biserica. Eu vreau universitate laica, laica, laica – sa nu-mi cada crucea-n cap cand vorbesc de Laclos si nici sa nu ma impiedic de candele. Cer prea mult? Partea buna e ca toate crasmele poloneze s-au hotarat sa stranga doar terasele in semn de suferinta. Tot is numai vreo 8 grade, ploua si bate vantul. O unda de optimism – cracovienii nu inghit chiar orice moaste fara sa gandeasca. Macar isi spun punctul de vedere…
… crasmele cracovie, vreau sa spun. Ingeniozitatea oamenilor e incantatoare. Intr-un loc, din difuzorul montat la usa se revarsa muzica cucernica, in interior era jazz…
… crasmele cracoviene, vreau sa spun. Ingeniozitatea oamenilor e incantatoare. Intr-un loc, din difuzorul montat la usa se revarsa muzica cucernica, in interior era jazz…
Eu nu port doliu. Mi-am petrecut amîndoi părinţii adoptivi, am făcut cele de trebuinţă dar doliu-n piept ori la mîneca n-am pus. Am văzut prea mulţi oameni veseli îndoliaţi. Şi-am văzut prea mulţi oameni curioşi să afle după cine purta careva doliu. Mi s-a părut nepotrivit şi-ntr-un caz, şi-n celălalt.
Poate că mai bine purtam. Poate că panglica aceea neagră te fereşte de tristeţe, nostalgie, dor. Poate că, după ce lepezi doliul, nu mai suferi niciodată la gîndul că s-au dus de tot cei dragi. Poate că de-aia poartă aproape toţi doliu.
Mi-a venit în minte asta cînd a-nceput să doară – fix după trecerea perioadei de doliu – 6 săptămîni (parastasul de 40 de zile). Eu nici parastase n-am făcut – nu e treaba mea să ţin coliva. Are cine face – ne-am înţeles în privinţa asta, ăi de-am rămas. Dar de pomană am dat şi dau.
După mama, dau ţigări. Că aşa mi-a spus: Mă, mie ţigări să-mi daţi de pomană, să am şi pe lumea ailaltă, că nu pot nici moartă fără Mărăşeştile mele.
Nu se mai găsesc Mărăşeşti, aşa că parc-o văd cum se chinuie cu Dunhill, după ce s-a otrăvit cu Rothmans – că şi eu le schimb, în draci! Dar n-a fost oară să refuz pe-al care mi-a cerut o ţigare, de se-nvăţaseră toţi – în Cişmigiu, unde jucam şah – să vină după o ţigare. Şi aici, la Suceava, i-am învăţat rău. Dar ce să fac? Am promis, tre’ să-mi ţin vorba!
Dacă socotiţi c-aş fi-ntr-o doagă, staţi să aflaţi alta: Mai încolo de Suceava, un tînăr bărbat îi duce măică-si – la cimitir, unde s-a mutat de-un an – şi cafea, nu doar ţigări. Seară de seară. Să nu sufere a bătrînă de lipsă. El nu vorbeşte despre asta dar vorbeşte lumea – că-i strîmt la ţară, n-ai cum te-ascunde. Şi-l rîde lumea. Ori îşi face rînduri de cruci.
Eu n-am rîs. M-am gîndit că şi el – tot aşa – a apucat să promită. Şi se ţine de cuvînt chiar de zic unii c-ar fi sărit de pe fix.
Cam asta-i cu moartea celor de lîngă tine.
Dar eu preşedinţi n-oi plînge şi de m-ar decora unu’ cu a mai prima decoraţie de la ei, de-acolo. De la moartea lui Dej, mi se trage. Aveam 14 ani, eram pe-a şaptea, şi mă pomenesc cu o colegă, toată-n doliu. Cine ţi-a murit – întreb. Cum cine – se miră ea. A murit tovarăşul Gheorghe-Gheorghiu-Dej. Şi ‘mă-ta te-mbrăcat aşa, am întrebat-o şi-am lăsat-o-n plata Domnului, de-atunci – chit că ne cam trăgeam ocheade. Am întîlnit-o “la maturitate” – directoare de liceu în capitală. Mă dusesem să pun o pilă pentru un fraier care nu se trezise încă, şi-avea nevoie de-un şut în fund să facă pasul. Şi nu mă dusesem cu mîna goală dar cu inima deschisă, fără fiţe: Asta-i treaba, hai fii bună!
Nu se poate, zice. Am comisie, am şef de comisie – nu-l cunosc. Nu pot nimic. Dar mersi de atenţie!
Acasă la amicul cu fraierul, îi povesteam eşecul. Apare fi’su şi zice: Voi ăştia bătrînii aşa fraieri aţi fost mereu, ori de la bătrîneţe vi se trage?
Pînă să-l pocnească ta-su – că de ce jignea musafiru’, asta era problema lui – apucă ăla să zică tot: Directoarea ne-a anunţat că bacu se ia cu două milioane de persoană. Ce zici, moşule – lu’ ta-su – iau bacu’ ori nu?
Şi l-a luat, domnule! Dar eu, cîn’ l-am auzit pe-ăla micu’, ştiţi la ce m-am gîndit? La doliul ei după Dej – de-acolo mi-am zis eu c-a rămas ea o prefăcută de femeie, de cînd a pus-o ‘mă-sa să plîngă la mormînt străin.
I added your blog to bookmarks. And i’ll read your articles more often!
@) Inima-Rea:
“Poate că, după ce lepezi doliul, nu mai suferi niciodată la gîndul că s-au dus de tot cei dragi.”
Sa fii sigur ca nu-i asa! Ma crezi?
Si … nu-ti mai varsa oful cu vorbe asa frumoase, ca ma facusi sa plang.
Istericale, stai linistit!
Nu stiu daca ii plansei pe ai mei sau pe mine. Si atunci … si acum.
Face bine si sa mai versi amarul … scriind, sau …
Or trece ele si zilele astea, de … plans?