„A treia oară-ai să rămîi”

Am citat în titlu ultimul vers din poezia care deschide volumul de debut al poetului Mihai Ursachi, Inel cu enigmă, apărut în 1971. Poezia se cheamă Ad Lectorem şi sună astfel: „Întîia oară vei vedea/ şi vei pleca şi vei uita;/ ci înc-o dată dacă vii/ vei auzi şi vei trăi;/ / a treia oară-ai să rămîi”. Mi-a venit în minte poezia asta, probabil, în legătură cu aceasta a treia tentativă a mea de a deschide şi susţine un blog personal. Nu iau în calcul prezenţa de jumătate de an pe VoxPublica întrucît acolo n-a fost vorba de vreo iniţiativă personală – pur şi simplu am răspuns unei invitaţii, la puţină vreme de la retragerea mea de la Cotidianul cauzată de sosirea d-lui Nistorescu şi de fenomenele asociate acesteia. Cred că aş fi rămas invitat perpetuu pe platforma cu pricina dacă nu-mi cădea rău la lingurică apariţia falangei politruce, care mi s-a părut că strică regula jocului, că amestecă impur apele. Nu cred că am greşit retrăgîndu-mă, dar dacă e o eroare, de bună seamă că mi-o asum în întregime, cum îmi asum în întregime toate opiniile pe care le exprim.

Dar să revin la experienţa mea cu blogurile personale. Prima a început în iarna lui 2003 şi a durat pînă în toamna lui 2004, în mijlocul campaniei electorale de atunci. Totul părea să meargă bine pînă cînd, după trei editoriale la rînd, nu amabile, dedicate d-lui Năstase, mecanismul s-a blocat. Mai întîi, n-am mai avut acces la administrarea blogului şi nici ajutoarele mele tehnice n-au reuşit să afle ce se întîmplă, apoi pur şi simplu totul a dispărut în neant, mă rog, în infinitatea cyberspaţiului! Refuz totuşi să stabilesc o legătură tare între evenimentele evocate, întrucît nu vreau să cad în paranoia, aşa că presupun că au fost cauze de natură tehnică. A doua oară, au fost însă cu siguranţă asemenea cauze. Tinerii şi ingenioşii mei colegi de la Timpul s-au gîndit să schimbe „gazda” portalului nostru cultural. Zis şi făcut. Doar că nu au luat în calcul anumite detalii de natură tehnică, aşa încît blogul meu transferat a suferit o mutaţie cumva chinezească – toate fonturile româneşti s-au metamorfozat într-un fel de hieroglife. S-ar fi putut repara cumva, însă doar „de mînă”, substituind fiecare hieroglifă, pe rînd, cu litera corectă corespunzătoare. Cum n-am răbdare de chinez şi nici nu-s atît de sadic încît să-i fi pus pe „vinovaţi” să facă operaţiunea, am şters totul şi am lăsat blogul în „adormire” pînă acum cînd, în urma micului incident „voxpublican”, m-am gîndit s-o iau iarăşi la drum.

De data asta, plec în aventura cyberspaţială mai bine înarmat! Tinerii şi ingenioşii mei colegi m-au învăţat nişte trucuri tehnice, ca să evităm catastrofele – de pildă, să transform textul de bază din word în word pad şi să operez cu această versiune cînd postez. Sau chiar să facem un fel de „blog oglindă” direct în wordpress, unul identic cu acesta, pe principiul că dacă păţeşte unul ceva, rămîne celălalt, ceea ce mi se pare totuşi exagerat. Oricum, dacă sînt cuminte mi-au promis că mă învaţă şi cum se postează fotografii şi filme! Cei care au frecventat cel de-al doilea blog al meu au observat deja că am păstrat „capul” şi pentru versiunea actuală şi că voi adopta o structură similară, cu cîteva „secţiuni” de bază, pentru a nu amesteca texte de natură diferită. În Ceea ce cred, voi posta articole de opinie, un fel de editoriale, secţiunea Foaie pentru minte, inimă şi literatură va adăposti texte literare, în Hermeneia, voi comenta apariţii editoriale, spectacole sau concerte, iar Doar o vorbă va găzdui interviuri şi răspunsuri la anchete, desigur după apariţia lor în publicaţiile care le-au solicitat. Restul se va rezolva pe parcurs!

Bun venit!

19 Martie 2010, în Iaşi

<-->

130 Responses to “„A treia oară-ai să rămîi””

  1. Zitella says:

    @) Liviu Antonesei: oi fi eu musafirul nepoftit, da’ in dormitor nu intru! :)
    Noapte buna, Dottore!

  2. Zitella says:

    Am lasat acum vreo doua ore, aici, un comentariu pentru Fulcanelli. Erau doua link-uri spre youtube si un zambet. Un timp, aparea avand deasupra inscrisul: ” your comment is awaiting for moderation”.
    Acum a disparut de tot.
    E cava ce trebuia sa inteleg si n-am inteles?

  3. Zitella says:

    Acum chiar ca nu mai inteleg nimic!
    Ultimul a aparut normal, cel vechi a reaparut dar are acelasi inscris deasupra. Si e … gri!
    Fulcanelli e vinovatul? :)

  4. Fulcanelli says:

    @Zitella

    “Am lasat acum vreo doua ore, aici, un comentariu pentru Fulcanelli. Erau doua link-uri spre youtube si un zambet. Un timp, aparea avand deasupra inscrisul: ” your comment is awaiting for moderation”.”

    Cu siguranta eu n-am nici o vina, pentru ca nu am vazut comentariul cu link-urile. Mai incercati odata. Asa e cu orice sistem la inceput, mai ales ca aici e vorba de o retea tip Matrix.

  5. Zitella says:

    @) Fulcanelli: :)
    @) Fulcanelli: Va bene, ecco:
    Zitella says:
    Your comment is awaiting moderation.
    21/03/2010 at 10:57

    http://www.youtube.com/watch?v=ZBPDMB5Nfto

    http://www.youtube.com/watch?v=6ZrmlPfVug4&feature=related

    Va bene? :)

  6. Zitella says:

    @) Fulcanelli: Am incercat cu copy-paste, eu vad si comentariul cara aseapta moderarea. Dar … nulla, nada, neinte! A aparut iar inscrisul cu “Your comment …”
    Poate chiar trebuie moderate! Comentariile mele! Unele! :)
    Am verificat si cu un cititor de feeduri si nu apar cele comentarii “trasnite”.
    Incerc sa reconstitui retrimitand aceleasi linkuri.
    Daca merge, bine, daca nu …

    http://www.youtube.com/watch?v=ZBPDMB5Nfto

    http://www.youtube.com/watch?v=6ZrmlPfVug4&feature=related
    Ciao!

  7. Zitella says:

    @) Fulcanelli: Am incercat si cu copy-paste pe vechiul comentariu si refacand-ul. Nu vrea si pace! Adica … asteapta moderarea. Si are dreptate matrixul asta, imi lipseste moderatia! :)

  8. ro.dica says:

    Eram doar curioasa sa vad daca se poate posta date fiind toate pataniile tehnice, desi trebuie sa-mi asum o serie intreaga de riscuri …

  9. ro.dica says:

    Merge, si repede si de pe Internet Explorer.

  10. Zitella says:

    @) All: Scuze, mai fac o incercare. Am copiat din nou de pe youtube linkurile pentru Fulcanelli. De data asta le-am postat direct, fara a mai trece printr-un document, care poate fi formatat intr-un fel care nu-i convine Matrixului.
    Dottore, scuzati-ma, daca de data asta merge, ar putea fi o mana de ajutor pentru viitorii “postaci” si pentru baietii ingeniosi. :)
    Daca_nu_ NU mai incerc!

    http://www.youtube.com/watch?v=ZBPDMB5Nfto

    http://www.youtube.com/watch?v=6ZrmlPfVug4&feature=related

  11. Liviu Antonesei says:

    @) Zitella

    Moderare? Dar eu nu moderez nimic! E liber! Am scos un singur comentariu la rugamintea autorului sau!

  12. Zitella says:

    @) Liviu Antonesei: Buna seara! Nu va invinuiam pe dvs. de faptul ca ati modera comentariile. Poate doar dupa prima “intamplare” stranie! :)
    Eu nu stiu ce vedeti dumneavoastra, am postat azi, aici, 7 comentarii, din care nu au aparut “normal” decat trei. Eu le vad si pe celelalte, dar scrie deasupra, asa cum am mai scris, “Your comment is awaiting moderation”.
    Am incercat de mai multe ori, in ideea de a descoperi problema, la sugestia lui Fulcanelli. Acum ca am confirmarea ca nu e nimic intentionat, va cer permisiunea de a mai incerca o varianta, probabil unul din linkuri are ceva ce nu-i place lui Matrix!
    Multumesc pentru atentie!

  13. Zitella says:

    @) Liviu Antonesei: E tot pentru Fulcanelli! :)
    E un filmulet facut la Medeleni, in zilele noastre!

    http://www.youtube.com/watch?v=ZBPDMB5Nfto

  14. Zitella says:

    @) Liviu Antonesei: A mers, numai cu un link, a mers!
    Sa vedem cu al doilea! E cam ca o mamaliga incalzita, cum zicea Daca_nu_nu, dar de dragul lui Matrix, v-o servesc si pe asta.
    Scuze!
    Daca merge asa, inseamna ca Matrix nu inghite doua linkuri o data. Daca nu, nu!

    http://www.youtube.com/watch?v=6ZrmlPfVug4&feature=related

  15. Zitella says:

    @) Liviu Antonesei: a mers! Nu stiu daca e o regula, dar eu nu o sa mai pun doua linkuri intr-o postare.
    O seara buna tuturor, inca o data scuze pentru … pentru! :)

  16. Liviu Antonesei says:

    @) Zitella

    Cum spuneam, eu n-am moderat nimic. O sa arunc totusi din cind in cind un ochi in bucatarie, ca mai are si masinaria asta niste initiative! Poate ca trebuie pus doar cite un link o data? Nu stiu, dar intreb!

  17. Zitella says:

    @) Liviu Antonesei: Iar eu, iar scuze ca va fac sa pierdeti timpul …
    Cele patru comentarii “incriminate” au ramas asa, cu fraza aceea, ca asteapta moderarea, deasupra. Nu stiu daca in “bucatarie” se vad, in mod normal ceilalti (inafara de mine si dvs.) nu le vad.
    Ati putea chiar sa le stergeti, sunt incercari repetate.
    Va deranjez doar cu scopul de a rezolva eventuale “probleme” asemanatoare pe viitor. Cu altii, eu am invatat lectia! :)

  18. Daca_nu_nu says:

    Apoi, Zitella dragă, aşa trec toate (apopo de Medeleni).
    Iaca, Păstorel…

    http://www.youtube.com/watch?v=knEHXi6aOtg&feature=PlayList&p=42F4F062BDFABE09&playnext=1&playnext_from=PL&index=31

  19. Daca_nu_nu says:

    Şi încă-o dată, Păstorel…

    http://www.youtube.com/watch?v=TEhtbDsEtJk

    Şi Noapte bună!!!

  20. Fulcanelli says:

    @ Zitella, Daca_nu_nu

    Mulțumesc pentru pentru link-uri și pentru zâmbete !

    Acum vreo 17-18 ani, când încă mai căutam (la propriu) mistrețul cu colți de argint pe malurile Prutului, am dat nas în nas cu satul Medeleni. Impactul a fost devastator, pentru ca nu se legau deloc imaginea 4D din carte si cea 3D din spațiul real. Atâta sărăcie rar poți vedea. Acolo am văzut pentru prima data bordeie în pământ. Este o amintire trista pe care nu aș mai vrea să o repet. Poate dacă era vara, efectul ar fi fost estompat. Probabil ca acum tot cam așa arată lucrurile.

  21. A treia oara trebuie sa fie definitiv, irevocabil!
    Mult succes!
    Am considerat ca cel mai sigur mod de a fi liber este acela de a nu depinde de ifosele niciunui redactor-sef, director de publicatie care de prea multe ori actioneaza conform umorilor personale. Blogu e al tau si faci ce vrei cu el…

  22. Liviu Antonesei says:

    @) Codrut Constantinescu

    Multumesc. Asa sper si eu, ca a treia oara sa fie cu noroc! Dar m-am mai perfectionat si eu, tehniceste vobind!

  23. [...] aceasta luna insa, vindecat oarecum de obida, Liviu Antonei a revenit in blogosfera. Iata AICI cum explica el insusi aceste mandre. Ultimul lui articol dezbate tema justitiei, extrem de [...]

  24. imi furnizati va rog o adresa de contact pt a va expedia o publicatie? multumesc.

  25. salut aparitia blogului tau, liviu antonesei. imi lipseau articolele tale din cotodianul dar era de inteles plecarea ta si a celor care ai mai pletat. pe vox publica ai publicat in foileton o carte pe care o citisem demult, la editura liternet, care m-a apropiat de tine si fara lectura careia e improbbil ca ti-as fi solicitat ex abrupto prefata foarte exacta la un volum de proza pe care inca n-am reusit sa-l fac sa-ti parvina. coincidenta face ca in aceeasi luna sa-mi fi largit si eu, mai maruntel si persoana 97% nonpublica, spatiul pe domeniul .info unde aveam deja un website structurat ca un dislecerat, o colectie de linkuri catre serverele unde am texte sau imagini acccesibile publicului. productivitatea blogului meu va fi insa multa vreme redusa, din motive de faza a problemelor de sanatate. adresa este: http://blog.oldrimsix.info. vs contine, sper, daca ma tin putrtile, materiale sub egida asumata de tine, adica “ceea ce cred”. sper sa irit multi useri. coincidenta face ca chiar azi versurile lui mihai ursachi, pe care ti-ai construit “articolul program” sa-mi fi fost citate de una din partenerele de dialog. asa am aflat, inainte de a primi mesajul personal care ma anunta ca atare, de aparitia noului tau blog. fie ca vinul de viata lunga.

  26. Liviu Antonesei says:

    @) Cristi Danilet

    Cea ma sigura adresa este cea de la revista pe care o editez aici, deci:
    Liviu Antonesei/ Revista Timpul/ C. P. 1677/ O. P. 7/ Iasi.
    Multumesc.

  27. Liviu Antonesei says:

    @) Radu-Ilarion Munteanu

    Multumesc Radu pentru vizita, adresa blogului tau si, nu in ultimul rind, pentru amintiri! Fara ele, am si morti si livizi, cum suna titlul unui film iugoslva din vemea junetii noastre! Auguri!

  28. Liviu Antonesei says:

    @) Persona

    Multumesc Danut M pentru semnalare!

Leave a Reply